Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministrul finanțelor Octavian Armașu l-a încurajat în emisiunea ”Replica” de la Prime TV pe reprezentantul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova Sergiu Sainciuc să vină cu o analiză detaliată a propunerii privind introducerea unei grile noi de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, atunci când va fi examinat proiectul politicii fiscale, vamale și bugetare pe anul 2017
Misiunea FMI, cu care va fi negociat un nou program de colaborare cu Republica Moldova ar putea sosi la Chișinău în luna mai, a menționat în emisiunea ”Replica” de TV Prime Ministrul finanțelor Octavian Armașu.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc a participat la Conferința Internațională ”Educația Profesională și Necesitățile Economice ale țărilor din Bazinul Mării Negre” (”Professional Education and Economic Needs of the Black Sea Region”), desfășurată, ieri, la Chișinău.
Viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministrul Economiei, însoţit de viceministrul Octavian Calmâc, se află, în perioada 10-13 mai, într-o vizită oficială în Statul Qatar, unde participă la cea de-a 15-a ediție a Conferinței internaționale “Doha Forum”.
Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv cu UE, parte a Acordului de Asociere a fost negociat și semnat pentru agenții economici din toată țara, inclusiv pentru agenții economici din regiunea Transnistreană – a menționat într-un interviu viceministrul economiei Octavian Calmâc. În prezent, circa 40 la sută din producția întreprinderilor transnistrene este exportată pe piața comunitară. Agenții economici din regiunea transnistreană cu înregistrare permanentă sau temporară la Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova și cărora Serviciul Vamal le eliberează certificate de origine EUR 1 la exportul mărfurilor în UE beneficiază de regimul preferințelor comerciale autonome, care urma să expire la 1 ianuarie 2015.
Peste 120 de agenți economici din industria textilă și agroalimentară din Bălți, Edineț, Orhei, Cahul și Râbnița au fost informați despre rezultatele implementării Acordului de Liber Schimb cu UE, precum și despre instrumentele de marketing pentru accesarea pieței europene. Seminarele informative au avut loc, în perioada 23 aprilie-6 mai, în cadrul proiectului „DCFTA-Informarea și consolidarea capacităților agenților economici", implementat de Camera de Comerț și Industrie și Asociația Businessului European, cu participarea viceministrului Economiei, Octavian Calmâc.
Octavian Calmîc, viceministru al Economiei, a participat la „Conferința de afaceri și logistică moldo-bavareză”, ce a avut loc la 6 mai curent, în statul german Bavaria, în orașul Regensburg. În cadrul evenimentului Octavian Calmîc a prezentat climatului economic din Republica Moldova, informând companiile germane despre potențialul investițional pe care-l oferă țara noastră, după semnarea și aplicarea Acodului de asociere și DCFTA.
Contribuabilii, care desfășoară activitate de întreprinzător nu vor mai fi obligați să utilizeze pentru ducerea evidenței financiare, contabile, fiscale automatizate numai acele sisteme informaţionale computerizate și softuri pentru maşinile de casă şi control, certificate de către Comisia de certificare a Ministerului Finanțelor.
Perspectivele și acțiunile de promovare a centurii economice ”Drumul mătăsii” și a ”Drumului mătăsii maritim” au fost abordate în cadrul întrevederii viceministrului Economiei, Octavian Calmâc cu delegația Republicii Populare Chineze, condusă de ambasadorul Chinei la Chișinău.
Printr-o decizie a Guvernului, din 17 februarie curent, Veronica Vragaleva a fost numită Viceministru al Finanțelor. Prezentând-o, în ședința Guvernului, Ministrul Finanțelor Octavian Armașu a spus că Veronica Vragaleva a activat în funcție de șefă a Direcției metodologia impozitării directe și impozitării internaționale din cadrul Direcției generale impozite și taxe a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Pensionarii şi salariaţii din sectorul public din Republica Moldova își vor primi banii chiar dacă situația din sistemul financiar nu este tocmai bună, a anunțat ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu.
Ministrul Finanțelor Octavian Armașu a semnat la 28 ianuarie 2016, Ordinul cu privire la încetarea raporturilor de serviciu prin demisie a dlui Ion Prisăcaru din funcția de șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
Unii finanțatori externi ar putea debloca finanțările pentru Republica Moldova chiar și până la semnarea unui acord cu Fondul monetar Internațional. o declarație în acest sens a fost făcută astăzi de către ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, după conferința „Perspective în fiscalitate – 2016”.
Persoanele fizice, proprietari ai bunurilor imobiliare, care au o suprafață mai mare de 120 m p. (cu excepția terenurilor) și valoarea estimată, apreciată de către organele cadastrale teritoriale ce depășește 1,5 milioane de lei, vor plăti un impozit pe avere, potrivit proiectului de politica bugetar-fiscală și vamală pe 2016, definitivată de Ministerul Finanțelor.
Viceministrul Economiei Octavian Calmîc a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova Philip Batson. Întrevederea a avut loc la iniţiativa Ambasadorului, avînd drept scop stabilirea unor întîlniri între conducerea Ministerului Economiei şi un grup experţi economici din Marea Britanie, transmite MOLDPRES.
Impulsionarea cooperării dintre Republica Moldova și Comisia Economică pentru Europa a ONU (UNECE) în domeniul energiei durabile, economiei verzi, comerțului, achizițiilor publice, au fost principalele subiecte abordate la întrevederea din 17 iunie a Secretarului de Stat al Ministerului Economiei, Lilia Palii, cu, Secretarul executiv UNECE, Christian Friis Bach.
Pe data de 29 mai la ședința Clubului de presă cu participarea Viceministrului Economiei, Octavian Calmîc, și Ambasadorul Delegației Uniunii Europene, Pirkka Tapiola, s-au discutat cele 32 de «mituri» legate de semnarea Acordului de asociere și Acordul de comerț liber aprofundat și cuprinzător între Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Noul Ministru al Finanțelor Octavian Armașu a menționat la emisiune” Fabrica” de la Publica TV, răspunzând la o întrebare referitoare la moștenirea, lăsată de ministrul anterior că acesta este una bună sub aspectul echipei Ministerului, fiind una foarte bună, cu care pot fi înfăptuite lucruri bune.
Introducerea Loteriei Bonurilor Fiscale este propunerea cu care a venit un deputat din actualul Legislativ. Astfel, Parlamentarul a expediat azi Ministrului Finanțelor, Octavian Armașu o scrisoare prin care explică necesitatea introducerii acestei practici ca fiind una eficientă în combaterea evaziunii fiscale și responsabilizarea populației de a solicita bonuri de plată.
Contribuabilii vor avea dreptul de stingere a obligaţiei fiscale prin achitarea acesteia(virament și/sau în numerar) nu doar prin intermediul instituțiilor financiare (bănci). Proiectul documentului de politică fiscală, vamală și bugetară, pe 2016, aprobat de Guvern prevede stingerea obligației fiscale și prin intermediul altor prestatori de servicii de plată.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *