Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Două întreprinderi sunt în proces de reorganizare. Întreprinderea reorganizată conform Declaraţiei privind TVA are înregistrată o anumită sumă a TVA, care se permite la deducere. Va avea oare dreptul la deducerea TVA agentul economic nou-înregistrat în baza reorganizării?
În corespundere cu dispoziţiile prevăzute de art. 8 (1) (a) i) din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului General pentru Tarife Vamale și Comerț (GATT), 1994 (în continuare, Acord) la care Republica Moldova este parte:
Art.128 din Codul de procedură penală (Cod) reglementează procedura efectuării percheziției sau ridicării de obiecte şi documente. Conform prevederilor alin.(2) din art.128 al Codului, în baza ordonanței de efectuare a percheziției sau a ridicării de obiecte şi documente cu autorizația judecătorului de instrucție, persoana care efectuează urmărirea penală este în drept să intre în domiciliu sau în alte încăperi.
Se aplică prevederile Legii cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998, în cazul în care o persoană fizică nerezidentă procură pe teritoriul Republici Moldova un oficiu pe care îl dă în locațiune unui agent economic?
În ședința Parlamentului din 30 noiembrie curent deputații au votat în lectură finală proiectul de lege ce prevede permisiunea de utilizare de către agenții economici a avizului de transportare a mărfurilor. Potrivit noilor prevederi, în cazul în care, la livrarea mărfurilor, furnizorul emite avizul de însoțire pe perioada transportării acestora, eliberarea facturii fiscale se va efectua până la sfârșitul perioadei fiscale.
Cel mai mare salariu pentru o poziție vacantă propus de agenții economici din țară este de 30,7 mii lei și este oferit pentru pilotul de aeronave, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă cu referire la Lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a ANOFM la situația din 12 noiembrie 2018. Lista celor mai bine plătite locuri de muncă continuă cu funcția de programator, pentru care se oferă 30 mii lei. Salarii de 20 mii lei sunt promise de angajatori pentru funcțiile vacante de conducător auto, sudor, zugrav, tâmplar.
1. (29.1.7.1.26) Care este modul de reţinere la sursa de plată a impozitului pe venit din veniturile aferente contractului de prestări servicii?
Procesul contravenţional are drept scop constatarea contravenţiei, examinarea şi soluţionarea acesteia, constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvârşirea contravenţiei, se spune în art.374 alin.(2) din Codul contravențional (CC). Prin Legea privind modificarea unor acte legislative nr.159 din 12 octombrie 2018, în CC a fost introdus un nou tip de contravenție — imixtiunea în procesul contravențional. Imixtiune, potrivit dicționarului explicativ a limbii române (DEX) reprezintă amestec nemotivat și nedorit în treburile altcuiva.
Inspectoratul de Stat al Muncii a aprobat, prin Ordinul nr. 28-a din 26 noiembrie 2018, Planul controalelor pentru anul 2019 Potrivit documentului, Inspectoratul va desfășura controale la 1683 agenți economici de pe întreg teritoriu al țării. Inspecția teritorială Chișinău va realiza în trimestrul I al anului 2019 controale la 140 agenți economici, în trimestrul II – la 141. În trimestrul III vor fi verificați 142 agenți economici, iar în al IV-lea trimestru – 141.
Suntem agent economic cu peste 100 de angajaţi. Am prezentat Darea de seamă IPC 18 pentru lunile ianuarie – aprilie ale anului 2018 în termenele stabilite de legislaţie. Recent am fost telefonaţi de un angajat care a depus cererea pentru stabilirea pensiei la Casa Teritorială de Asigurări Sociale şi i s-a comunicat că aceasta nu poate fi stabilită, deoarece lipsesc datele pentru lunile februarie şi martie. Noi, însă, am primit recipisa că darea de seamă a fost recepţionată. Cum procedăm în asemenea situaţie?
În activitatea agenților economici rezidenți ai Republicii Moldova înstrăinarea imobilelor reprezintă o parte importantă, astfel obținându-se venit impozabil sau pierderi fiscale. În cele ce urmează vom examina aspecte fiscale specifice mijloacelor fixe și impozitării în cazurile înstrăinării imobilului de către entitate, şi anume, prin căile principale:
Cel mai mare salariu oferit de angajatori este de 35 mii lei și se oferă de IM Farmaco SA pentru funcția de farmacist diriginte. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a publicat Lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza lor de date.
În urma controalelor efectuate de către inspectorii ANSA în perioada 20 septembrie – 4 octombrie curent, au fost depistate 64 de neconformități, întocmite 112 prescripții, 29 procese verbale de contravenție, informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Astfel, în perioada menționată au fost efectuate 10 controale la agenții economici din domeniul producției de origine vegetală, la 19 agenți economici utilizatori de produse de uz fitosanitar și fertilizanți și 3 depozite pentru păstrare temporară.
Dacă până la acordarea liberului de vamă există îndoieli justificate cu privire la autenticitatea dovezii de origine a mărfurilor sau cu privire la originea lor, organul vamal suspendă acordarea tratamentului tarifar preferențial și efectuează un control suplimentar prin inițierea unei cereri de asistență administrativă internațională. Punerea mărfurilor în liberă circulație se efectuează doar după constituirea unei garanții suficiente, potrivit procedurii stabilite de către Serviciul Vamal. În Monitorul Oficial din 12 decembrie 2018 a fost publicată legea ce conține modificări la un șir de acte legislative, inclusiv în Codul Vamal.
Cel mai bine plătit loc de muncă înregistrat în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) contituă să fie cel de farmacist diriginte, pentru care IM „Farmaco SA” promite un salariu de 35 mii lei. Lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date la situația din 10 octombrie continuă cu poziția de pilot aeronave, pentru care „Fly One” achită un salariu maxim de 30,7 mii lei. Un salariu de 30 mii lei se oferă pentru cei doi programatori de care are nevoie IM „Pentalog Chi” SRL.
Regulamentul cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățămînt dual, ce stabilește modul de organizare şi desfăşurare a formării profesionale, a fost publicat în Monitorul Oficial din 26 ianuarie 2018.
Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 178/2018, care intră în vigoare începând cu 01.10.2018 conține un aspect ce constă în stimularea mediului de afaceri prin creșterea competitivității agenților economici din sectorul HORECA (Hotel, Restaurant, Cafenea) pe plan regional şi internațional, excluderea unor bariere pentru agenții economici exportatori. Aceste modificări vizează domeniul de aplicare a TVA.
Procedura de lichidare (dizolvare) a persoanei juridice cuprinde anumite operaţii care declanşează şi pregătesc încetarea existenţei persoanei juridice. Dizolvarea persoanei juridice duce la radierea acesteia din Registrul de stat şi deci la dispariţia ei ca subiect de drept. Conform prevederilor art. 86 din Codul civil nr. 1107 din 06.06.2002, persoana juridică se dizolvă în temeiul:
În conformitate cu art. 290 lit. a) al Codului fiscal, subiecți ai impunerii cu taxa pentru amenajarea teritoriului sînt persoanele juridice sau fizice înregistrate în calitate de întreprinzător şi persoanele ce desfășoară activitate profesională în sectorul justiției, care dispun de bază impozabilă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *