Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Angajații Serviciul Fiscal de Stat de comun cu cei de la Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul Național de Patrulare au descins astăzi, 30 august 2019, în mai multe locații și pe traseele naționale pentru a verifica conformarea transportatorilor auto de pasageri de pe rutele interurbane la legislația fiscală. Acțiunea face parte din cadrul operațiunilor ordinare desfășurate cu regularitate, care au drept scop combaterea activității ilicite și a evaziunii fiscale. Agenții de patrulare au tras pe dreapta autobuze şi microbuze ce transportă pasageri, iar angajații fiscali și cei de la ANTA au verificat dacă aceștia dispun de actele necesare pentru acest gen de activitate, dacă au eliberat bilete, dacă au înregistrat pasagerii în borderoul de evidență a biletelor și dacă nu au alte abateri de la legislație.
În scopul asigurării continuității măsurilor de conformare voluntară a contribuabililor și combaterea comerțului ilicit desfășurat în incinta piețelor autorizate din republică, în prima jumătate a anului 2019 au fost desfășurate acțiuni ample de monitorizare, identificare și conformare a comercianților care practică comerțul ilicit în piețe. În acest context, în luna aprilie au fost efectuate vizite fiscale la 244 de piețe, administratorilor piețelor fiindu-le înmânate scrisori de conformare privind asigurarea respectării legislației pe segmentul comerțului în piețe. Astfel, în mun. Chișinău au fost informați administratorii a 36 de piețe, în regiunea de Nord a țării – a 86 de piețe, în regiunea centru – a 87 de piețe și în zona de sud – a 35 de piețe.
Serviciul Fiscal de Stat a încheiat procesul de monitorizare a sălilor de ceremonii prin instalarea posturilor fiscale. Astfel, în perioada 26 august — 30 noiembrie curent, în localurile monitorizate s-a atestat o creștere a volumului de livrări cu circa 11 mil. lei sau cu 42,08% comparativ cu perioada similară a anului precedent.
«Autorităţile Moldovei au elaborat un proiect de lege ce urmăreşte intensificarea măsurilor în lupta cu crimele financiare şi implementarea recomandărilor Comitetului de experţi al Consiliului Europei pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului (Moneyval)», susţine şeful adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Adrian Corcimari, şeful delegaţiei Moldovei la Moneyval. Tot el a comunicat că Moldova se află sub «monitorizarea regulată» a experţilor europeni începând cu anul 2012. «Experţii Moneyval au remarcat progresul Moldovei pentru anii 2015 — 2016 în eliminarea mai multor deficienţe din legislaţia privind combaterea spălării banilor. Ei monitorizează activitatea autorităţilor moldoveneşti cu privire la elaborarea acestor legi, pentru ca ţara să se îndrepte în direcţia corectă. Scopul noii legi este reducerea numărului crimelor financiare şi apropierea de standardele internaţionale», a mai spus el.
Codul fiscal al Republicii Moldova a fost implementat în 1998, fiind bazat pe prevederile Codului fiscal mondial1. Până în prezent, o serie impunătoare de modificări au fost aduse la legislația fiscală, structura și elementele de bază, însă, nu au fost modificate substanțial. Necesitatea reconstrucției legislației fiscale moldovenești derivă dintr-un context mai larg – angajamentele asumate față de Uniunea Europeană (UE), reformele fiscale de amploare adoptate la nivel internațional, necesitatea de a asigura un mediu fiscal simplu și competitiv pentru investitori, concurența internațională și necesitatea adaptării la cele mai noi procese de business.
În cadrul ședinței din 18 iulie curent Guvernul s-a expus asupra inițiativei legislative a unui grup de deputați, care propun modificarea Legilor privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali; privind achizițiile publice; cu privire la asigurări; Codul civil. Avizul Executivului asupra proiectului conține un șir de obiecții și propuneri de îmbunătățire a conținutului inițiativei. Proiectul de lege înregistrat în parlament urmărește scopul de ajustare a cadrului legislativ național în vederea asigurării implementării eficiente și comprehensive a angajamentelor asumate de RM, inclusiv prin Acordul de Asociere între RM și UE, în domeniul prevenirii spălării banilor și asigurarea transparenței fondurilor.
Înainte de vizita la Bruxelles a Prim-ministrului Maia Sandu, astăzi, 23 iulie, a fost convocată o ședință de Guvern pentru a aproba inițierea negocierilor și semnarea a trei Acorduri de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană. Primul Acord de finanțare, în valoare de 8,49 mil. euro, se referă la consolidarea supremației legii și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova. Acesta include o serie de măsuri pentru reforma justiției, dezvoltarea programului de toleranță zero față de corupție în rândul cetățenilor, consolidarea mecanismelor de investigare și urmărire penală, precum și eficientizarea sistemelor naționale de recuperare a bunurilor și de declarare a averii. Acordul urmează a fi implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.
Autoritățile Republicii Moldova au încheiat cu succes negocierile purtate cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Ruben Atoyan, în contextul celei de-a IV-a și celei de-a V-a evaluări a programului economic susținut de FMI. Ca rezultat, Republica Moldova va beneficia în acest an de circa $46,5 mil. pentru o serie de măsuri în vederea creșterii economiei și a nivelului de viață al cetățenilor țării noastre. Totodată, a fost aprobată extinderea programului cu FMI până în luna martie 2020. Despre acestea a anunțat astăzi premierul Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă. Cunoașteți că programul a fost suspendat din cauza deciziilor nepotrivite ale guvernului precedent, în special a celor care țin de amnistia fiscală, dar și a altora, care au dezechilibrat bugetul Republicii Moldova.
Pandemia a impus mai multe provocări, inclusiv pentru domeniul fiscal, atât la nivel local, cât și internațional. Pentru a fi la curent cu noile măsuri implementate în contextul COVID, precum și cu alte aspecte ale fiscalității și activității economice, experți din țara noastră și de peste hotare au avut ocazia să facă un schimb de opinii în cadrul conferinței online e-TAXCON 20, organizate în luna septembrie de Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova). Mai multe detalii din culisele acestui eveniment ne oferă Mila Malairău, directorul executiv al AmCham Moldova și Veronica Sirețeanu, policy manager la AmCham Moldova, coordonator al Comitetului pe fiscalitate.
Organizațiilor de creditare nebancară li se va permite deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce țin de nerestituirea creditelor nebancare, a dobânzilor aferente și pentru acoperirea creanțelor ce țin de nerecuperarea ratelor și dobânzilor de leasing financiar, care se determină conform regulamentelor corespunzătoare ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Această prevedere se va regăsi în art.31 alin.4) din Codul Fiscal. În prezent, acesta permite deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea împrumuturilor şi neachitarea dobânzilor aferente, care se determină conform regulamentelor CNPF cu privire la clasificarea împrumuturilor şi formarea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi
Astăzi, 26 septembrie, în cadrul ședinței secretarilor de stat va fi examinat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind desfășurarea Loteriei fiscale. Autorul documentului este Ministerul Finanțelor, iar scopul proiectului elaborat este de a încuraja achitarea prin virament (card bancar) a cumpărăturilor efectuate de către persoanele fizice cetățeni care nu desfășoară activitate de antreprenoriat, precum și pentru combaterea și reducerea evaziunii fiscale. Proiectul vine să stimuleze, din surse bugetare, contribuabilii care, direct sau indirect, participată la îmbunătățirea procesului de administrare fiscală şi/sau la majorarea încasărilor la bugetul public național.
Voucherul, ca document de strictă evidență, este depășit în timp, deoarece în acesta se repetă informația din contractul de servicii turistice, iar, în condițiile comerțului electronic, voucherul poate fi considerat un impediment care încetinește procesul de încheiere a contractelor. În acest context, se propune excluderea obligativității voucherului turistic. Propunerea se conține într-un proiect de lege pentru pentru modificarea unor acte normative, propus spre consultare publică de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Documentul mai prevede contracararea fenomenului de afișare a categoriei unității de cazare fără deținerea certificatului de clasificare a structurii de primire turistică pentru combaterea concurenței neloiale.
Legea nr. 180 din 26.07.2018 privind declararea voluntară şi stimularea fiscală (Lege), în vigoare din 17.08.2018, prevede dreptul persoanei de a declara bunurile voluntar și ca urmare a beneficia de garanțiile oferite de lege subiecților declarării voluntare. Conform art.1 din lege, declarare voluntară a bunurilor semnifică declararea benevolă de către subiecții declarării sau de către reprezentanții acestora a bunurilor pentru care a fost achitată taxa de declarare voluntară a bunurilor. Bunuri reprezintă mijloacele bănești, bunurile imobiliare, valorile mobiliare, cotele-părți în întreprinderi, mijloacele de transport, precum şi diferențele
În perioada 11-14 septembrie Serviciul Fiscal de Stat a găzduit reprezentanții Secretariatului Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații în scopuri fiscale. Scopul vizitei înalților delegați ai instituției – Donal Godfrey, șef adjunct al Secretariatului Forumului Global al OCDE (Forumul Global privind Transparența și Schimbul de Informații în scopuri fiscale) și Anzhela Cedelle, analist în politica fiscală, a fost prezentarea generală și importanța activității Forumului Global.
Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul modificării Hotărârii Guvernului nr.246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică şi investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) și Guvernul Republicii Moldova (Guvernul) au propus spre aprobare proiectul legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor (Proiectul Legii PCSB). Proiectul noii legi este propus în contextul alinierii legislației naționale la standardele internaționale actualizate recent și anume: Directiva 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului (Directiva) adoptată la 20 mai 2015 de către Parlamentul European și standardele Financial Action Task Force (FATF) care au fost revizuite în 2012, fiind exprimate în 40 Recomandări plus 9 recomandări speciale (Recomandări FATF).
România rămâne statul membru al Uniunii Europene care înregistrează cel mai mare deficit de colectare de TVA, de 37,2%, aceasta traducându-se într-o sumă neâncasată de aproximativ 7,7 mld. euro, se arată într-un comunicat al PwC, care citează un studiu al Comisiei Europene. „Pentru a pune lucrurile în context, suma necolectată din TVA este mai mare decât alocările bugetare ale României în anul 2017 pentru educație, investiții în infrastructură sau sănătate”, declară Daniel Anghel, lider impozite și taxe indirecte PwC Europa Centrală și de Est.
În Republica Moldova, în a doua jumătate a anului viitor, se preconizează implementarea Sistemului Informațional Automatizat „Registrul electronic al angajaților”, conceptul căruia a fost prezentat astăzi la Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul unei ședințe cu reprezentanți ai sectorului construcțiilor. Sistemul va fi o resursă informațională unică la nivel de țară, în care se va regăsi baza de date a tuturor angajaților, angajatorilor și a raporturilor de muncă ale acestora.
La finalul lunii iunie 2019, autoritățile Române și cele din Republica Moldova au semnat patru contracte de finanțare pentru proiectele mari de infrastructură care vor primi finanțare prin intermediul Programului Operațional Comun România — Republica Moldova 2014-2020. Proiectele de cooperare transfrontalieră vor fi derulate în parteneriat între autoritățile din România și cele din Republica Moldova și anume:
PersonalulAgenției Naționale pentru Sănătate Publică, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și al Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă vor beneficia de plăți de stimulare în limita cheltuielilor de personal aprobate autorităților pentru anul 2018. Hotărârea cu privire la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului сu privire la condițiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare a fost publicată în Monitorul Oficial din 8 iunie curent.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *