Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prin derogare de la prevederile punctului 3 din Hotărîrea nr. 9 din 15 martie 2020 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi prin derogare de la prevederile punctului 13 din Dispoziţia nr. 2 din 20 martie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, se autorizează intrarea, în data de 12 mai 2020, pe teritoriul Republicii Moldova cursele, stabilite în Dispoziția nr. 28 a Comisiei pentru Situații Excepționale!
Proiectul de lege ce stabilește alte criterii de determinare a câştigătorilor în cadrul achiziţiilor publice este propus de Ministerul Finanţelor spre consultare publică. Astfel, criterii de atribuire pot deveni: preţul cel mai scăzut, costul cel mai scăzut, cel mai bun raport calitate-preţ și cel mai bun raport calitate-cost. Respectiv, la determinarea ofertei câștigătoare în cadrul procedurilor de atribuire se stabilesc cele ce au la bază eficiența achiziției pe termen lung, îmbinând aspecte atât de calitate, cât și de cost.
Lista agenților economici – întreprinderi ale industriei uşoare care prestează servicii pe teritoriul RM solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă impozitate cu TVA cu drept de deducere este completată cu încă 18 agenți economici. În Monitorul Oficial de vineri, 4 octombrie, a fost publicat Ordinul nr. 244 din 02.10.2019 al Ministerului Economiei și Infrastructurii cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010.
Administrațiile publice centrale și locale, instituțiile publice, în conformitate cu legislația în vigoare sunt în drept să transmită elementele patrimoniale publice (terenuri, mijloace fixe, inclusiv bunuri distincte, clădiri, edificii etc.) în gestiunea întreprinderilor de stat, municipale și altor entități similare, inclusiv entităților la autogestiune financiară și societăților comerciale cu capital public.
Infrastructura de producere a viitorului Parc Inovațional de Cercetare și Dezvoltare în Inginerie, deschiderea căruia este planificată în cadrul ZEL Bălți din Chișinău, va avea o hală cu o suprafață de circa 3000 m2, dar și spații de birou cu aceeași suprafață. Potrivit lui Marin Ciobanu, administratorul Zonei Economice Libere Bălți, pentru realizarea proiectului va fi contractat un credit fără dobândă bancară de 5 mil. euro pe un termen de 25 de ani, de la BIT Media, entitate a concernului austriac EEE Group. Astfel, din aceste resurse urmează a fi renovate și dotate spațiile de birou și de producere, implementate diverse programe software & hardware în cadrul planului de digitalizare în educație, dar și pentru dezvoltarea unui Program de Master comun cu partenerii austrieci în inginerie mecanică și tehnologii digitale.
Ministerul Finanțelor anunță că prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4732 locuințe. Alte 28 de cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție în acest sens. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,37 mld.lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,18 mld. lei.
Antreprenorul independent va fi obligat să țină evidența vânzărilor şi procurărilor într-o modalitate simplificată, elaborată și aprobată de Ministerul Finanțelor, cu coordonarea preliminară a Ministerului Economiei și Infrastructurii. În cazul vânzărilor cu achitare la contul bancar, acesta urmează să utilizeze facturi (sau alte documente legale) pentru efectuarea livrării (eliberării) mărfurilor vândute către cumpărător, în modul stabilit de Guvern. Veniturile din vânzări în activitatea independentă se propune a fi calculate conform prevederilor Codului fiscal și să fie raportate în declarația anuală pe venit a antreprenorului independent, prezentată SFS în forma și modul stabilit.
Astăzi, 27 aprilie 2020 Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat Dispoziția nr. 22 prin care au autorizat organizarea cursei de transport rutier de pasageri, pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova din punctul de trecere a frontierei Korczowa – Krakovets (Polonia) — Chișinău.
Sunt scutite de accize distilatele obținute pe bază de vin, produse în Republica Moldova, utilizate în calitate de materie primă la producerea altor mărfuri? În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (61) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din CF nr. 1054-XIV din 16 iunie 2000, sunt scutite de accize distilatele obținute pe bază de vin (distilatul pentru divin, distilatul de vin, distilatul de tescovină de struguri, distilatul de drojdie de vin, alcoolul etilic de origine vitivinicolă), produse în Republica Moldova, la scoaterea din încăperea de acciz pentru utilizare în calitate de materie primă la producerea altor mărfuri, conform modului stabilit de Guvern.
Grupul de lucru responsabil de examinarea propunerilor în domeniul politicii fiscale a avut astăzi o discuție cu reprezentanții Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova. În debutul ședinței, Secretarul de stat, Dorel Noroc, a menționat că, Ministerul Finanțelor a lansat o serie de consultări cu membrii mediului de afaceri din diferite domenii pentru a identifica care este viziunea agenților economici asupra măsurilor de politică fiscală propuse de instituție pentru anul viitor.
Prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, pentru agenţii economici care şi-au sistat total sau parţial activitatea conform deciziilor Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau a Dispoziţiilor Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova, termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 se prelungeşte până la 25 iulie 2020.
Personalul din unitățile bugetare, cu excepția persoanelor cu funcții de demnitate publică și personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică, vor beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității anului precedent proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv. Executivul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, acesta urmează a fi completat cu art. 211 ce va reglementa acordarea premiului anual.
În decursul anului curent, Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe (CTIF) va extinde serviciile de implementare și mentenanță a sistemelor informaționale de evidență contabilă pe platforma 1C, va aplica noi practici de instruire și de acordare la distanță a serviciilor de suport și consultanță în ținerea evidenței contabile pentru autoritățile și instituțiile publice, precum și în utilizarea de către acestea a sistemelor nominalizate. În perspectivă, CTIF va oferi, de asemenea, servicii de suport și consultanță utilizatorilor sistemului informatic de achiziții publice MTender. Aceste obiective au fost stabilite în ședința Direcției generale administrarea și prestarea serviciilor publice a CTIF privind bilanțul activității în anul 2019 și prioritățile acesteia pentru anul 2020 convocată de directorul interimar al CTIF, Vitalie Coceban.
Biroul Național de Statistică vine cu precizări asupra din unor prevederi incluse în Dispoziția nr. 3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova ce țin de prezentarea de către entități a Situațiilor financiare pentru anul 2019, termenul limită de prezentare al cărora, până la declararea stării de urgență, fiind stabilită data de 30 aprilie. BNS amintește tuturor contribuabililor că acest termen a fost extins până la 29 mai 2020. Totodată, pentru anul 2019 NU sunt supuse auditului obligatoriu Situațiile financiare ale entităților mijlocii şi mari, precum și situațiile financiare consolidate ale grupurilor.
Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege pentru modificarea Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. Prin acest proiect se propune majorarea cuantumului alocațiilor sociale cu 40% pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate și medii și va constitui 80% din cuantumul pensiei minime pentru persoanele cu aceste dizabilităţi stabilit anual de către Guvern, cu 30% – pentru persoanele vârstnice și va constitui 50% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă stabilit anual de către Guvern. Totodată, victimele reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990 vor beneficia de alocația lunară de stat.
În cazul schimbării destinației terenurilor agricole și silvice, pentru exploatarea zăcămintelor de substanțe minerale utile, nu va fi necesară schema de amplasare a imobilului și a rețelelor edilitare, deoarece dosarul cadastral conține un șir de acte, care prevăd amplasarea minierului util: proiectul perimetrului minier, actul de confirmare a acestuia, avizul expertizei ecologice de stat, acte ce sunt aprobate prin ordinele autorităților publice centrale din domeniu, se spune în nota informativă la proiectul hotărârii Executivului ,,Pentru modificarea punctului 27 subpunctul 2) din Regulamentul cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației și schimb de terenuri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1170/2016.
Gradul de acoperire a creditelor prin depozite la finele lunii iulie curent a fost la nivel de 156,8%. Aceasta indică faptul că există resurse pentru intensificarea creditării, iar băncile comerciale au lichiditatea necesară pentru finanțarea economiei, susțin autorii informației operative cu privire la evoluția social-economică a Republicii Moldova (conform datelor la 31.08.2020), făcută publică de Ministerul Economiei și Infrastructurii. În analiză este menționat că, în scopul atenuării impactului efectelor generale de pandemia COVID-19 pentru perioada de urgență, Banca Națională a Moldovei a întreprins unele măsuri de relaxare a politicii monetare. Astfel, a fost diminuată rata de bază de la 4,5% până la 3,0%, precum și norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă până la 38,5%, și, ulterior, până la 34%.
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a emis, pe 18 martie 2020, Dispoziția nr.1, prin care stabilește cerințele pentru activitatea instituțiilor de stat, agenților economici, prestatorilor de servicii, indică derogările de la Starea de Urgență stabilită în Republica Moldova, măsurile de profilaxie necesare pentru depășirea situației epidemiologice etc. Totodată, Dispoziția prevede că, pe durata stării de urgență, termenele de prescripție și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, acestea fiind instituite prin Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020. Dispoziția nr.1.
Activând în calitate de freelanceri, „liberii profesioniști” din domeniul tehnologiilor informaționale (TIC) beneficiază de o mulțime de avantaje față de persoanele angajate la birou, printre care se evidențiază libertatea și independența (libertatea de a alege jobul, libertatea de a lucra din orice loc etc.), fapt incontestabil. Totuși, cu libertatea vin și anumite responsabilități. Plata impozitelor și taxelor pentru veniturile obținute din freelancing este una dintre acestea, o obligație pe care mulți freelanceri o displac intens sau chiar o ignoră absolut.
În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, la situația din 07 aprilie 2020, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 13 548 423,69 lei, dintre care: 13 546 717,80 lei și 85 euro. La moment, mijloacele financiare acumulate nu au fost utilizate, acestea urmând să fie repartizate conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *