Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Împrumuturile de la fondator reprezintă sau nu venituri din activitatea operaţională? Fondatorul întreprinderii X a decis lichidarea entității. În condițiile art. 121 alin. (3) din Codul fiscal (CF), pentru agentul economic care a adoptat decizia de lichidare pe parcursul anului calendaristic, perioadă fiscală se consideră:
În jurisprudență proprirea este definită ca o procedură indirectă care dă posibilitatea creditorului să urmărească sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale ce pot fi urmărite, datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care acesta le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice, precum şi bunurile mobile asupra cărora a fost aplicat sechestrul în procedura urmăririi mobiliare, deţinute de către terț în numele debitorului. Totodată, art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2019 (în continuare – Legea nr.149) oferă noțiunea de poprire drept procedură prin care administratorul insolvabilității/lichidatorul urmărește bunurile sau sumele datorate debitorului de către a treia persoană, iar recent Curtea Supremă de Justiție s-a expus asupra unor aspecte privind aplicarea instituției popririi în cadrul procesului de insolvabilitate.
Este posibilă validarea popririi asupra mijloacelor băneşti datorate debitorului de către un terţ, care au apărut după intentarea procesului de insolvabilitate, în caz de neîndeplinire de către terțul poprit a obligaţiilor ce îi revin pentru efectuarea popririi? În conformitate cu art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012), poprirea este procedura prin care administratorul insolvabilității/lichidatorul urmărește bunurile sau sumele datorate debitorului de către o a treia persoană. Înființarea popririi, executarea, precum și validarea acesteia este reglementată de art. 126 din Legea nr. 149/2012.
În urma deciziei instanței de judecată, s-a stabilit că debitorul este în faliment și firma noastră trebuie să caseze suma datoriei de 97490,86 lei, care este creată din livrări și parțial din preluarea datoriei prin contract de cesiune. În ambele cazuri s-a calculat ți achitat TVA la buget. Firma noastră are dreptul la ajustarea /micșorarea sumei TVA de la suma sus-menționată?
Anul 2019 a fost cel de-al treilea an în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut dreptul de a redirecţiona 2% din impozitul pe venit achitat în anul precedent în favoarea unei entități incluse în Lista beneficiarilor desemnării procentuale pentru anul 2019. Rezultatele implementării acestui mecanism demonstrează o tendinţă de creştere la toate capitolele – atât la numărul de organizaţii înregistrate, numărul desemnărilor, cât şi suma totală acumulată de către organizaţiile beneficiare. Astfel, pentru 34 066 de persoane fizice a fost validată desemnarea a 2% din impozitul pe venit în sumă totală de circa 7,7 mil. lei către 504 beneficiari.
SRL „X” are o datorie nestinsă faţă de SRL „Y” ca urmare a unei tranzacții economice în sumă de 16 mii lei. În cazul în care creditorul „Y” nu a înaintat o acțiune în judecată privind recuperarea datoriei creditoare menționate, are dreptul creditorul „X” să reflecte această sumă la venituri?
Partea I 1. Analiza respectării cerințelor privind limitarea riscurilor de împrumut În conformitate cu prevederile p. 19 al Normelor de prudență financiară (Normele) ale Asociaţiilor de economii și împrumut (AEÎ), aprobate prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 17/8 din 30.04.2008, consiliul AEÎ este obligat să elaboreze și să aprobe politica de împrumut a acesteia.
Suma totală a desemnărilor procentuale pentru anul curent constituie 7,6 mil. lei, de care au beneficiat 504 organizații, potrivit informației Serviciului Fiscal de Stat cu privire la rezultatele desemnării procentuale în anul 2019. Astfel, 35937 de contribuabili au efectuat desemnarea procentuală, fiind validate desemnările ale 34066 dintre aceștia. Celelalte 3358 de desemnări au fost nevalidate din cauza că beneficiarul desemnării procentuale nu este inclus în Lista actualizată a beneficiarilor publicată de către Agenţia Servicii Publice sau că contribuabilul persoană fizică are datorii la impozitul pe venit la data-limită de depunere a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit.
Entitatea de audit, în cazul efectuării auditului la entitățile de interes public, pentru asigurarea riscului de audit, va încheia cu asigurătorul un contract de asigurare de răspundere civilă profesională a entității de audit, obiectul asigurării fiind răspunderea legată de executarea contractului sau auditul situațiilor financiare. În același timp, în cazul efectuării auditului la alte autorități decât cele de interes public, entitatea de audit asigură riscul de audit, după caz, conform prevederii de mai sus sau poate să constituie provizioane în mărime de minimum 15% din venitul din vânzări în perioada de gestiune aferentă auditului. În Monitorul Oficial de vineri, 1 noiembrie 2019, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 137 din 18.10.2019 cu privire la aprobarea modificărilor Ordinului ministrului finanțelor nr.49/2010 cu privire la aprobarea Indicaţiilor metodice privind modul de asigurare a riscului de audit.
*Opiniile exprimate în acest articol sunt strict personale și nu reflectă poziția oficială a BNM (Continuare. Partea I — nr. 50 (2), Partea II — nr. 51 (3)) Indicațiile metodice privind contabilitatea şi prezentarea informațiilor în situațiile financiare ale Asociațiilor de Economii şi Împrumut (AEÎ), aprobate în baza Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 166 din 30.12.2016, (Indicații metodice) prevăd că în afară de situațiile financiare AEÎ mai întocmeşte şi prezintă notele la situațiile financiare care includ anexele şi nota explicativă.
Entitatea din Republica Moldova a procurat un automobil de la o persoană juridică din Germania. La importul unității de transport au fost achitate TVA, accizele și procedurile vamale. Ulterior, vânzătorul a restituit la contul cumpărătorului TVA achitat pentru automobil la momentul procurării. Această sumă este calificată, pentru entitatea din Moldova, drept venit sau diminuare de preț? Cum va fi reflectată în evidența contabilă? Care este regimul fiscal al acestor plăți?
În cazul cînd întreprinderea are datorii compromise, cît la procurarea mărfurilor în țară, atît și la import, după expirarea a 3 ani, care vor fi relațiile cu bugetul la compartimentul T.V.A.? Drept datorie compromisă este considerată creanță care este nerambursabilă în cazurile în care aceasta corespunde cerințelor de la art. 5 pct. 32) din CF.
Potrivit prevederilor art.152 din Codul fiscal, contribuabilul persoană fizică rezidentă care nu are datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare este în drept de a desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către unul dintre beneficiarii desemnării procentuale.
Prima parte Exemplul 7. Salariul efectiv calculat aferent volumului produselor fabricate în luna iunie 2019 la entitatea „Benefice” SRL a constituit 42 852, 50 lei. Salariul normativ calculat la o tonă de produs finit pentru produsul „Foi de vafele” a constituit 4041,01 lei, pentru produsul „Napolitane cu umplutură de halva” – 6275,30 lei. Presupunem că suma totală a salariului normativ calculat la o tonă de produs finit pe linia de Napolitane a constituit 16 820,35 lei. Volumul efectiv fabricat pentru produsul „Foi de vafele” a constituit – 1220 kg, iar pentru produsul „Napolitane cu umplutură de halva” – 3200 kg. Volumul total fabricat a constituit 6180 kg.
Caracterul global al proceselor social-economice contemporane, globalizarea procesului de producere (mărfuri, servicii) necesită comparabilitatea și coerența informațiilor statistice, prezentate de către diferite țări, precum și de către diverse organisme internaționale. Unul dintre aspectele importante ale soluționării problemelor comparabilității informațiilor la nivel internațional este armonizarea sistemelor statistice naționale cu standardele internaționale, în special, armonizarea clasificărilor naționale atât pe verticală (nivel mondial, european, național), cât și pe orizontală (cu alte sisteme), care asigură coerența reciprocă a fluxurilor de informații cu scop funcțional diferit.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), anunță despre pilotarea măsurii de subvenționare a locurilor de muncă conform prevederilor art.36 din Legea nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj și a măsurii de subvenționare pentru crearea sau adaptarea locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, conform prevederilor art.38 din Lege. Măsurile de subvenționare a locurilor de muncă vor fi pilotate în șapte subdiviziuni teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM): Bălți, Cahul, Cantemir, Chișinău, Hâncești, Orhei și Strășeni.
Rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei (în continuare — IT) practică o diversitate vastă de activităţi, fapt ce provoacă diverse întrebări privind modul de contabilizare a costurilor privind crearea, implementarea și gestionarea tehnologiilor informaţionale, precum și prezentarea informaţiilor aferente în situaţiile financiare. Cadrul normativ de bază pentru entităţile ce activează în acest domeniu îl reprezintă Legea nr. 77 din 21.04.2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei (în continuare — Legea) și HG 1144 din 20.12.2017 cu privire la crearea parcului pentru tehnologia informaţiei „Moldova IT park”.
În acest an, vor fi cheltuiți 650 mil. lei pentru reparația drumurilor locale și comunale. Lucrările ar urma să înceapă chiar săptămâna curentă. Informațiile au fost prezentate de directorul Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Gheorghe Curmei, după ședința Consiliului fondului rutier. Potrivit lui, banii vor fi alocați localităților în funcție de numărul de locuitori.
Pentru asigurarea riscului de audit, entitatea de audit, după caz, încheie cu asigurătorul un contract de asigurare de răspundere civilă pentru posibile riscuri de activitate profesională, obiectul asigurării fiind contractul de audit sau constituie provizioane în mărime de minimum 15% din venitul din vânzări în perioada de gestiune aferentă auditului. Totodată, în cazul efectuării auditului la entitățile de interes public, entitatea de audit asigură riscul de audit conform primei prevederi, iar în cazul efectuării auditului la alte entități decât cele de interes public, entitatea de audit va constitui provizioane.
Compania a achitat dobânzi în anul 2018 pentru un credit, contractat de la banca în scopuri investiționale, în suma de 160 000 lei. Întreprinderea este producător agricol și a obținut subvenționare pe dobânda achitată la credit în suma 150 000 lei. Respectiv, întrebarea este: se permite la deduceri cheltuielile pe dobânzi în suma integrală de 160 000 lei sau numai 10 000 lei?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *