Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Pentru remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiun va fi aplicată o lege distinctă. Recent, în cadrul ședinței secretarilor generali a fost examinat proiectul de lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire
Clasificația bugetară, aprobată prin ordinul ministrului finanțelor nr. 208/2015 a fost suplinită cu noi coduri. Astfel, anexa nr.2 Clasificația organizațională – A. „Organe ale autorităților publice centrale
Pe parcursul ultimului deceniu, controlul gestionării responsabile și conforme a patrimoniului public, delimitarea și modul de transmitere a acestuia către întreprinderile de stat și municipale se află în vizorul Curții de Conturi. Și asta din considerentul că deseori în acest context se constată neconformități în transmiterea patrimoniului public...
Serviciul Fiscal de Stat găzduiește în perioada 20 – 31 martie 2023 o misiune a Departamentului Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, condusă de dna Susan Stanley. Scopul misiunii constă în oferirea asistenței privind legislația prețurilor de transfer și regulile generale anti-abuz. La evenimentul de deschidere a participat și domnul Jason Orlando, Directorul Oficiului de asistență tehnică al Departamentului Trezoreriei SUA, care se află într-o vizită în Republica Moldova.
Cine sunt subiecții care urmează să înregistreze contractul de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) a proprietății imobiliare la Serviciul Fiscal de Stat? Subiecți ai impunerii care urmează să înregistreze contractul de locațiune la SFS sunt:
Guvernul, în cadrul ședinței din 3 aprilie curent, a aprobat proiectul legii privind recunoașterea reciprocă a produselor comercializate în mod legal în statele membre ale Uniunii Europene, care are drept scop facilitarea liberei circulații a mărfurilor între UE și Republica Moldova pentru mărfuri care nu se supun legislației de armonizare a UE.
Ministerul Finanțelor a organizat o ședință de lucru privind aplicarea criteriilor de dimensionare a subdiviziunilor de audit intern din cadrul ministerelor și al autorităților administrative din subordinea acestora, ca rezultat al aprobării Hotărârii Guvernului nr. 655/2023.
Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare, în contextul ratificării Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare și aprobării Legii privind implementarea prevederilor Acordului. Proiectul poate fi vizualizat aici.
Politica bugetar-fiscală și vamală reprezintă un proces complex și de importanță majoră pentru comunitatea Asociației Businessului European. În cadrul întregului proces de consultare a politicii, EBA este una dintre cele mai puternice porta voce a mediului de
La data de 1 aprilie anul curent a intrat în vigoare Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative (în continuare Legea nr. 34/2024), lege care vine să stabilească cadrul normativ de bază privind efectuarea decontărilor aferente operațiunilor de plată pe teritoriul Republicii Moldova, modul și limitele de efectuare a decontărilor, controlul respectării noilor prevederi, precum și sancțiunile aplicabile.
În Monitorul oficial din 5 noiembrie curent a fost publicat Ordinul Serviciul Fiscal de Stat nr. 534 din 31 octombrie 2024 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 159/2021 privind executarea art. 227 alin. (1) și art. 229 din Codul fiscal, elaborarea căruia a fost condiționată de necesitatea aducerii
În acest articol vom oferi explicații cu privire la particularitățile privind întocmirea și prezentarea rapoartelor financiare de către autoritățile/instituțiile bugetare, precum și vom analiza modificările operate în normele metodologice, care au intrat în vigoare pe parcursul anului 2024.
Potrivit unui comunicat al Casei Naționale de Asigurări Sociale, în perioada 21-23 ianuarie curent, la Chişinău se desfăşoară a doua rundă de negocieri pe marginea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Franceză cu participarea reprezentanţilor autorităţilor şi instituţiilor competente ale ambelor state.
La data de 31 mai 2025 survine termenul-limită pentru raportarea de către instituțiile financiare raportoare a informației cu privire la conturile financiare aferentă anului 2024, către Serviciul Fiscal de Stat. Amintim că prin Legea nr. 69/2023 a fost implementat Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, iar modul de punere în aplicare de către
Conform art.1314 alin.(1) și alin.(2) din Codul civil, prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă să asigure celeilalte părţi (locatar), în decursul unui termen convenit care depăşeşte 1 an (termenul de leasing), posesia şi folosinţa unui bun cumpărat de locator, precum şi să acorde locatarului
Spre deosebire de anul precedent, atât autoritățile publice centrale, cât și autoritățile administrației publice locale vor prezenta în anul 2025 rapoartele financiare Ministerului Finanțelor prin Sistemul informațional „Raportarea financiară a autorităților/instituțiilor bugetare”, precum și pe suport de hârtie în termenele stabilite conform prevederilor Ordinului ministrului Finanțelor nr. 148/2024 cu privire la aprobarea termenelor de prezentare a rapoartelor financiare pe anul 2024.
La data de 18 iulie curent a fost publicată Legea nr. 187/2025 pentru modificarea unor acte normative, prin care, concomitent cu modificările operate în legislația fiscală și vamală, au fost efectuate modificări și în Legea nr. 69/2023 privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, a căror semnificație și efecte sunt analizate în ediția din octombrie a „monitorului fiscal FISC.md”.
Persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor vor putea alege, la cerere, în schimbul compensației prevăzute1 la art.49 alin.(2) din Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, dreptul de a importa, o dată la 5 ani, cu scutire de drepturi de import, un mijloc de transport (reutilat în mod corespunzător), clasificat la poziția tarifară 8703 (cu capacitatea cilindrică a motorului de până la 2500 cm3 inclusiv), indiferent de termenul de exploatare.
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii despre faptul că mesageria din cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” este integrată cu serviciul guvernamental de notificare electronică MNotify.
O instituție publică finanţată din buget are datorii către un agent economic pentru livrarea mărfurilor și/sau prestarea serviciilor. La rândul său, agentul economic are restanțe fiscale pentru neachitarea în termen a impozitelor și taxelor. Cum influentează datoria instituției finanțate de la buget față de agentul economic, la calcularea penalităților agentului economic pentru neachitarea impozitelor și taxelor.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *