Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Compania a redus activitatea și a fost luată decizia de a transmite drepturile pentru executarea contractelor de prestări servicii, aflate în derulare, către altă companie, cu acordul beneficiarului. Ca rezultat, a fost încheiat un contract de transmitere a drepturilor și obligațiilor, ce decurg din 3 contracte de prestări servicii, precum și de transmitere a drepturilor de transfer a angajaților, care lucrau la executarea acestor contracte de prestări servicii.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.76/2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-128 art.157 din 21.05.2021), în redacția Legii nr.123 din 23 septembrie 2021 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.230-237 din 1 octombrie 2021) pe perioada stării de urgenţă, declarată de către Parlament pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, şi/sau pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică, declarată de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică pe întreg teritoriul țării în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, prin derogare de la prevederile art.96 din Codul fiscal
Serviciul Fiscal de Stat a aplicat, în perioada anului 2020, tratamente de conformare voluntară față de un eșantion selectat de persoane fizice, posibili subiecți ai aplicării metodelor și surselor indirecte de estimare a veniturilor, care au înregistrat o diferență semnificativă dintre veniturile declarate și ieșiri/intrări de fonduri. Ca rezultat al măsurilor de conformare aplicate față de persoanele fizice selectate, 14 dintre acestea au prezentat declarațiile privind impozitul pe venit, declarând venituri obținute în sumă de 3,8 mil. lei și impozit pe venit în sumă de 520,9 mii lei.
(29.1.7.8.2) La ce cotă urmează a se reţine impozitul pe venit la sursa de plată în cazul achiziţionării de la persoanele fizice – cetăţeni a peştelui viu, de către persoanele specificate la art.90 din Codul fiscal? (29.1.7.8.1) Urmează a se reține impozitul pe venit la sursa de plată în cazul în care persoana juridică achiziționează de la persoanele fizice producție agricolă în formă naturală?
Sunt obligate persoanele juridice și persoanele fizice care importă mărfuri supuse accizelor să se înregistreze în calitate de antrepozitar autorizat?
În conformitate cu prevederile art.901 alin.(37) din Codul fiscal băncile, asociațiile de economii şi împrumut, precum şi emitenții de valori mobiliare corporative reţin un impozit în mărime de 3% din dobânzile achitate în folosul persoanelor fizice rezidente.
Deseori în procesul de negocieri dintre persoanele fizice și juridice privind vânzarea-cumpărarea bunurilor, se negociază valoarea netă ce urmează a fi achitată persoanei fizice de către entitate. Însă, odată cu intrarea documentelor justificative în contabilitatea entității, contabilii se confruntă cu dificultăți de genul: în contractul de vânzare-cumpărare, autentificat notarial, valoarea tranzacției nu include reținerile ce urmează a fi efectuate din aceste sume și virate la buget. În acest articol ne propunem să atragem atenția asupra modului de calcul al valorii ce urmează a fi reflectată în contractul de vânzare-cumpărare, modul de contabilizare a operațiunilor privind procurarea terenurilor de la persoane fizice și modul de reflectare a acestor tranzacții în dările de seamă.
Potrivit modificărilor operate prin Legea nr.257/2020 în art. 102 alin. (12) din Codul fiscal, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, în cazul în care factura fiscală pentru servicii, precum şi pentru energie electrică, energie termică, gaz natural, servicii publice de telefonie fixă şi mobilă, servicii comunale, produse petroliere, este eliberată de către furnizor până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea documentată prin factura fiscală respectivă, subiectul impozabil cumpărător (beneficiar) are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe serviciile, mărfurile menţionate utilizate la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător în luna în care a avut loc livrarea acestora.
Care sunt aspectele juridice de care urmează să țină cont angajatorul în cazul decesului unui salariat al întreprinderii? Sunt sau nu impozabile plățile restante achitate moștenitorilor salariatului? Conform art. 82 lit. a) din Codul muncii (CM), circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor și atrag încetarea contractul individual de muncă sunt decesul salariatului, declarare a acestuia decedat sau dispărut fără urmă prin hotărâre a instanţei de judecată.
Conform art.102 alin.(10) lit.a) din Codul fiscal, subiectul impozabil va avea dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate când va dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (4) din Codul fiscal, organizaţiilor de creditare nebancară li se permite deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea creditelor nebancare şi neachitarea dobânzilor aferente şi acoperirii creanţelor ce ţin de nerecuperarea ratelor şi a dobânzilor de leasing financiar în limita provizioanelor calculate conform regulamentelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, la data de 30 iunie anul curent, expiră termenul pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar în cazul bunurilor imobiliare şi a terenurilor persoanelor fizice - cetăţeni, precum şi a terenurilor neevaluate în scopul impozitării ale gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), existente și/sau dobândite până la 31 martie inclusiv a anului curent. Suma impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar pentru persoanele fizice –cetățeni, precum şi a impozitului funciar – în cazul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) se calculează anual de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL) din cadrul primăriilor.
Serviciul Fiscal de Stat amintește contribuabililor persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, care au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2020, că aceasta poate fi depusă până la 30 aprilie, anul curent. Dreptul de a prezenta CET18 îl au toți contribuabilii, însă obligația de a o depune survine la persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care:
Serviciul Fiscal de Stat informează că persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2020 urmează să o facă până la data de 30 aprilie inclusiv a anului curent. În acest sens, comunicăm că a fost asigurată procesarea datelor aferente Notelor de informare (Forma IALS18) pentru veniturile realizate de persoanele fizice în perioada anului 2020.
În conformitate cu prevederile Ordinului SFS nr. 5 din 1 aprilie 2017, certificatele de rezidenţă se eliberează pentru fiecare an calendaristic de către Direcția deservire fiscală (DDF) în raza căreia îşi are raza de deservire persoana fizică sau sediul central a persoanei juridice solicitante sau, după caz, de către Direcţia generală administrarea contribuabili mari (DGACM).
În perioada ianuarie – august 2021, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 46,9 mld. lei, fiind în creștere cu 8,0 mld. lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 49,9 mld. lei, care, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 5,9 mld. lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,0 mld. lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 8,6 mld. lei, comunică Ministerul Finanțelor.
Ca rezultat al completărilor operate în articolul 4 din Legea nr. 1054/2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, produsele alcoolice și cele din tutun introduse pe teritoriul Republicii Moldova și destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale RM, începând cu 1 mai 2021, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de consum.
Cabinetul avocatului, în cadrul desfășurării activității sale sub forma organizatorico-juridică ca persoană fizică, efectuează deplasări în teritoriu în interes de serviciu. Este în drept contribuabilul – persoană fizică cetățean să-și transmită în locațiune propriul automobil, care îl va folosi în cadrul activității sale de avocatură? Conform art.779 alin. (1) lit. a) din Codul civil (CC), obligaţia unei persoane este corelativă obligaţiei care incumbă altei persoane în situația când executarea obligaţiei se face în schimbul executării celeilalte obligaţii.
În ultima perioadă tot mai multe persoane au activat sau încă activează de la distanță, iar o parte din manageri gestionează afacerile din altă țară decât cea în care este înregistrată afacerea. În acest context, impozitarea persoanelor care activează de la distanță provoacă o serie de întrebări. Aspecte ce țin de impozitarea nerezidenților și efectele fiscale ale activității acestora, precum și provocările din domeniul impozitului pe venit, în special remunerațiile, dar și armonizarea cadrului național în materie de TVA la directivele EU au fost discutate astăzi, 17 septembrie, în cea de-a doua zi a conferinței e-TAXCON'21.
Studiu de caz: În luna decembrie 2020 entitatea X a acordat tichete de masă salariaților săi cu valoarea nominală de 35 de lei pentru o zi lucrătoare. Ulterior, ca urmare a rezultatelor productivității înalte a întreprinderii în anul 2020, conducerea acesteia a decis alocarea fondurilor suplimentare pentru tichetele de masă ( în continuare – TM) acordate salariaților pentru lunile precedente (septembrie – noiembrie 2020) și, respectiv, majorarea valorii TM emise pentru lunile septembrie – noiembrie 2020. Este în drept entitatea să efectueze o asemenea recalculare a sumei achitate deja pentru TM emise și utilizate de salariați? Va putea beneficia aceasta de deducere în scopuri fiscale? Pot fi alocate TM suplimentare pentru aceleași zile lucrătoare?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *