Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În anul 2019, întreprinderea a asigurat pentru angajații săi transport și hrană organizată. La completarea declaraței VEN12 „cheltuieli legate de efectuarea plăţilor în favoarea salariaţilor care nu pot fi calificate ca plăţi salariale” (rândul 03029), cum ajustăm asemenea cheltuieli?
Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultări publice proiectul hotărârii cu privire la utilizarea unor mijloace financiare, prin derogare de la prevederile pct. 42 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 243/2016 privind crearea Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112.
Bugetul de stat pentru anul 2020 se aprobă la venituri în sumă de 44,1 mld. lei, cu 8,6% în creștere față de anul curent, iar la cheltuieli – în sumă de 51,5 mld. lei, fiind mai mari cu circa 11% față de cheltuielile precizate pentru anul 2019. Deficitul se preconizează în sumă de 7,4 mld. lei. În cadrul ședinței de ieri, 27 noiembrie, Guvernul a aprobat proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2020. După cum a anunțat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, proiectul este fundamentat pe o creștere economică de 3,8%, nivelul inflației de 5,7%, o majorare a exportului de 9%, a importului – cu 7,1%, creșterea salariului mediu pe economie cu 8,7%.
Fluxurile de procesare în cadrul procesului de evidență a amenzilor contravenționale vor fi automatizate, iar cooperarea dintre autoritățile care au aplicat amenzi va fi optimizată prin implementarea unei soluţii moderne de e-guvernare ce va oferi un serviciu public calitativ şi va spori transparența procesului de evidență a amenzilor contravenționale. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea conceptului tehnic al sistemului informațional automatizat „Registrul amenzilor contravenționale” (SIA „RAC”).
Pe parcursul lunii aprilie 2019 au fost înregistrați 1846 de șomeri, dintre care 867 femei, transmite Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Totodată, de la începutul anului au fost înregistrați în calitate de șomeri, în total, 10507 persoane. În același timp, în luna aprilie au fost încadrați la un loc de muncă 1077 de persoane, dintre care 536 femei. În primele patru luni ale anului curent, ajutor de șomaj a fost oferit pentru 771 persoane, fiind alocate 6604 mii lei din Fondul de șomaj. Totodată, 1291 de persoane au primit alocație de integrare și reintegrare profesională, pentru care au fost utilizate mijloace financiare în sumă de 1261 mii lei.
Două Consilii raionale vor obține mijloace financiare prevăzute în bugetul de stat pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi pentru inițiativele tinerilor la nivel local. Proiectul hotărârii de Guvern propus pentru consultări publice de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prevede alocarea a 100 mii lei pentru realizarea proiectelor de tinerii din Soroca și 70 mii lei – pentru cei din Ungheni. Valorificarea resurselor va fi efectuată în conformitate cu Programul de dezvoltare a Centrelor de Tineret pentru anii 2017-2022 aprobat prin Ordinul nr.65t din 6 aprilie 2017 al ministerului de resort și conține trei componente: dezvoltarea profesională a resurselor umane din cadrul centrelor de tineret;
Implementarea treptată a standardelor de contabilitate este mai eficientă decât implementarea integrală. Prin urmare, este necesar să se elaboreze toate standardele, iar aprobarea și implementarea acestora să se efectueze treptat, în conformitate cu prioritățile stabilite, asigurând dezvoltarea sistemelor informaționale aferente și instruirea contabililor din sectorul public. Consiliul pentru Standarde Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (SNCSP) va examina și va stabili ordinea și perioada de aprobare și implementare a acestora, se constată în modificările și completările Conceptului și Planului de acțiuni pentru elaborarea SNCSP, aprobate prin Ordinul ministrului Finanțelor nr.159.
Datele generalizate privind rezultatele controalelor fiscale, mărfurile supuse accizelor și accizele calculate conform poziției tarifare a mărfurilor, taxa pentru patenta de întreprinzător conform genurilor de activități economice, Forma IPC18, Forma TL 13 „Darea de seamă pe taxele locale” și alte lucrări statistice vor fi elaborate de Biroul Național de Statistică în baza informației oferite de Serviciul Fiscal de Stat. În Monitorul Oficial din 31 decembrie 2019 a fost publicată Hotărârea nr. 676 din 27.12.2019 cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pe anul 2020.
Autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice, centrele de plasament și prestatorii de servicii, care nu dispun de servicii sociale precum „Plasament familial pentru adulți”; ”Locuință protejată” și „Casă comunitară”, dar au solicitanţi, vor fi obligate să contacteze serviciile respective de la un prestator public sau privat acreditat. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de hotărâre cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului ce are ca scop asigurarea drepturilor persoanelor la un trai independent și integrarea lor în societate.
Deși instituțiile responsabile au depus eforturi pentru realizarea obiectivelor asumate în gestionarea mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, totuși, sistemul actual de implementare și monitorizare a proiectelor de dezvoltare regională necesită acțiuni imperative de îmbunătățire, se menționează în Hotărârea Curții de Conturi cu privire la Raportul auditului performanței Fondului. Potrivit documentului, procedurile de audit realizate au identificat probleme și deficiențe în gestionarea mijloacelor Fondului, care au afectat eficacitatea gestionării mijloacelor alocate, precum și atingerea obiectivelor și indicatorilor propuși în cadrul proiectelor.
Peste 76 mil. lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională vor fi alocați, în anul 2019, pentru implementarea a 10 proiecte în Regiunea de Dezvoltare Nord, comunică ADR NORD. Astfel, sursele vor fi alocate pentru implementarea următoarelor proiecte: 1. Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2 — aprovizionare cu apă și sanitație 2. Apă pentru viață în Regiunea de Nord, raioanele Florești și Soroca — aprovizionare cu apă și sanitație 3. Construcția sistemelor de alimentare cu apă în 10 localități din lunca râului Prut, raionul Glodeni. Etapa I — comuna Cuhnești și comuna Balatina — aprovizionare cu apă și sanitație
Marți, 19 noiembrie, Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv inițiativa legislativă ce prevede majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Proiectul de lege cu privire la modificarea art. 151 din Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social prevede majorarea coeficientului de la 1,95 la 2,2. Astfel, cuantumul ajutorului social de care beneficiază persoanele și familiile defavorizate în perioada rece a anului se va majora de la 350 la 500 lei lunar, perioada de acordare a acestuia fiind lunile noiembrie-martie.
În anul curent, cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, PNUD Moldova și OIM Moldova, ar putea fi instituit consiliul bilateral Guvern-diasporă. Măsura este inclusă în Planul de acțiuni pentru anii 2020-2021 privind implementarea Strategiei Naționale „Diaspora 2025”. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea planului de acțiuni a fost discutat în cadrul ședinței secretarilor generali din 5 martie 2020.
Oferirea angajatorilor, angajaţilor şi autorităţilor statutului a instrumentelor automatizate de evidenţă a raporturilor de muncă vor contribui la simplificarea proceselor de prezentare, extragere, eliberare, păstrare, monitorizare a informaţiilor ce țin de raporturile de muncă a devenit o necesitate odată cu excluderea din normele legale a prevederilor de aplicare a carnetului de muncă. Totodată, evidența perioadelor contributive și celor ce se referă la experiența de muncă a angajaților este importantă pentru toți actorii implicați în relațiile de muncă. Conceptul Sistemului Informațional Automatizat „Registrul electronic al angajaților” (SIA „REA”) va fi examinat astăzi, 13 februarie, în cadrul ședinței secretarilor de stat.
În anul 2019 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit, în medie per persoană, 2880,6 lei lunar, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Câștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit a populației cu o pondere de 50,2% în veniturile totale. Prestaţiile sociale sunt a doua sursă de venit după importanţă. Acestea constituie 18,7% din veniturile medii lunare ale populaţiei. Totodată, la formarea veniturilor au contribuit şi activităţile pe cont propriu cu o pondere de 15,2%, dintre care activitatea individuală agricolă reprezintă 8,9%, iar 6,3% au fost obţinute din activitatea individuală non-agricolă.
Entitățile, practicând activități de producție și/sau prestări servicii pe lângă activitatea de bază, pot avea și activități auxiliare. Cadrul normativ din domeniul contabil nu prevede o delimitare clară a acestor tipuri de activități sau o explicare la acest capitol; totodată, Indicaţiile metodice privind contabilitatea costurilor de producţie și calculaţia costului produselor și serviciilor (Indicații metodice) stipulează că contabilitatea costurilor de producție se ține separat pe activitățile de bază și auxiliare și definește aceste activități, precum: • activități de bază – activități legate de fabricarea produselor și/sau de prestarea serviciilor ce constituie scopul activității entității; • activități auxiliare – activități de deservire a activităților de bază ale entității (de exemplu, fabricarea ambalajului și instrumentelor, deservirea cu transport, furnizarea diferitelor tipuri de energie, reparația mijloacelor fixe).
La data de 17 martie curent, prin Hotărârea nr. 55 din 17.03.2020, Parlamentul a aprobat declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Astfel, în această perioada Comisia pentru Situaţii Excepţionale a RM (Comisia) va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a acţiunilor necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). Hotărârea mai prevede că, dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM. Dispoziţiile emise de Comisie intră în vigoare din momentul adoptării.
În ultimii ani, aspectele ce țin de cuantumul taxelor locale și modalitatea de stabilire a acestora în Republica Moldova reprezintă un subiect de mare interes, ce stârnește discuții aprinse între autoritățile de stat și mediul de afaceri. Date fiind obiectivele principale ale politicii fiscale pentru anul 2021, enunțate recent de Ministerul Finanțelor, ne așteptăm ca nici anul acesta să nu constituie o excepție.
Multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutorul pentru perioada rece a anului poate fi majorat de la 1,95 la 2,2. În Parlament este înregistrat un proiect de lege privind modificarea art.151 din Legea cu privire la ajutorul social. Proiectul are drept scop sporirea gradului de protecție socială a persoanelor și familiilor defavorizate. Astfel, în cazul majorării multiplicatorului până la 2,2, vor putea pretinde la ajutor pentru perioada rece a anului familiile al căror venit global mediu lunar este de până la 2323 lei, ținând cont de venitul lunar minim garantat care, începând cu 1 aprilie curent, constituie 1056 lei (1056x2,2).
Decizia Executivului de alocare a 15 mil. lei, din fondul său de rezervă, pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a Spitalului Clinic Republican, a intrat în vigoare pe 21 iulie, fiind publicată în MO. Mijloacele alocate vor fi utilizate pentru îmbunătățirea stării tehnice a blocului principal al spitalului și sporirea calității serviciilor medicale prestate cetățenilor. Ministerul Finanțelor va aloca resursele financiare alocate pe măsura prezentării documentelor de plată la Trezoreria teritorială Chișinău.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *