Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Procesul de certificare a auditorilor reprezintă acel filtru profesional care are menirea de a permite accederea în profesie și, respectiv, auditarea situațiilor financiare de către cei mai pregătiți specialiști în domeniu. Pentru a efectua un audit calitativ sunt necesare cunoștințe vaste în domeniul auditului, contabilității, dreptului și nu doar atât. Această calificare oferă prestigiu deținătorului, dar și o responsabilitate pe măsură, atunci când auditorul își exprimă opinia asupra situațiilor financiare auditate.
Declarația-cerere privind înregistrarea contractului de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, usufruct, superficie) a proprietății imobiliare ar putea fi depusă și prin intermediul poștei electronice. Aceasta, împreună cu documentele confirmative autentificate prin semnătură digitală, va fi transmisă la adresa electronică a Serviciului Fiscal de Stat: mail@sfs.md. Autoritatea fiscală propune pentru consultare publică proiectul Ordinului cu privire la modificarea și completarea Ordinului SFS nr.622/2018. privind particularitățile administrării prevederilor art.901 alin.(34) din Codul fiscal.
Bibliotecă reprezintă instituția sau o subdiviziune structurală a unei instituţii, al cărei scop principal este oferirea accesului la resurse informaţionale, la servicii şi facilităţi pentru a satisface necesităţile de lectură, informare, instruire, cercetare, educaţionale, culturale şi de recreere ale utilizatorilor acesteia.
Serviciul Fiscal de Stat atenționează toți contribuabilii cu referire la acțiunile legale ale unui inspector fiscal în cazul interacțiunii cu contribuabilul. Acest comunicat are drept scop evitarea cazurilor de escrocherie din partea unor persoane care se prezintă drept inspectori fiscali și manifestă tentative ilegale de verificare a agenților economici pentru a obține beneficii financiare. Astfel, SFS vine cu detalii referitor la unele aspecte ce vizează procedura de efectuare a controalelor fiscale. La iniţierea controlului fiscal la faţa locului sau la inițierea procesului de constatare a faptei contravenționale, funcţionarul este obligat să prezinte contribuabilului Decizia de iniţiere a controlului şi legitimaţia de serviciu.
Începând cu 10 octombrie curent, pașapoartele vor fi eliberate pe un termen de 10 ani. În Monitorul Oficial din 10 august a fost publicată legea ce conține modificări la sistemul național de pașapoarte. Astfel, în noile pașapoarte emise nu se vor mai indica grupa sangvină și naționalitatea.
În Monitorul Oficial din 8 februarie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1276 din 26 decembrie 2018 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă. Documentul conține următoarele proceduri: • de înregistrare cu statut de șomer și scoatere din evidență a șomerilor
Ajutorul de deces, indemnizaţiile adresate familiilor cu copii, indemnizațiile de maternitate și cele de paternitate în cazul angajaţilor a căror identitate şi calitate este protejată de stat, se vor stabili de către angajator. Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre ce conține modificări în mai multe acte normative: • Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă • Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii
Certificatele de concediu medical vor putea fi eliberate pentru durata de 1-10 zile calendaristice, în una sau mai multe etape. Totodată, acesta va putea fi prelungit, la recomandarea medicilor specialiști, în etape succesive de maximum 30-31 de zile calendaristice. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a propus spre consultare proiectul hotărârii de Guvern privind modificarea Instrucţiunii privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical.
La 1 ianuarie 2019 a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 26.07.2018 pentru modificarea unor acte legislative, care prevede reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă persoanelor care au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie și Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță că, începând cu 1 ianuarie 2019, persoanele care s-au pensionat până la 01.01.1999 şi au realizat un stagiu de cotizare după pensionare de 15 ani sau mai mult, deja pot depune cerere pentru reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă la casa teritorială de asigurări sociale conform locului de trai.
Prevederile Codului contravențional (CC) reglementează cadrul general al constatării și al sancționării contravențiilor și conține norme juridice cu privire la modul de întocmire a procesului-verbal, mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină acest proces-verbal, persoanele care au calitatea de agenți constatatori, modul de contestare a procesului-verbal, regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și al executării acestora.
Dreptul la pensie îl are persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de legislaţia naţională. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanţiile juridice acordate salariaţilor cu statut oficial de pensionar. Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute
Poate soțul să indice în Declarația cu privire la impozitul pe venit cuantumul întreg al scutirii pentru soție, dacă acesta pe parcursul anului nu a solicitat scutirea pentru soție la locul de muncă, care s-a aflat în concediu de îngrijire a copilului?
I. Partea I Necesitatea de a obține statutul de operator de date cu caracter personal În conformitate cu normele în vigoare, operator de date cu caracter personal poate fi persoana fizică sau persoana juridică de drept public sau de drept privat, inclusiv autoritatea publică, orice altă instituţie sau organizaţie care, în mod individual sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal prevăzute în mod expres de legislaţie. Dreptul la viaţă privată face parte din categoria drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, garantate de actele legislative internaționale.
În Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 10 iunie 2019 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 283 din 29 mai 2019 (HG nr. 283/2019) prin care au fost operate modificări în unele acte normative din domeniul asigurărilor sociale de stat inclusiv în Hotărârea Guvernului nr. 1245/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei paternale (HG nr. 1245/2016).
Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 33 din 19.02.2019 cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 126 din 4 octombrie 2017 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC18) Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului nominalizat a fost publicat în Monitorul Oficial din 22 februarie 2019. Prevederile acestuia vor fi puse în aplicare din 1 aprilie 2019.
Salariatul entității beneficiază de la începutul anului curent de scutirea sa personală. În urma unui accident, din anul precedent tatăl angajatului a căpătat o dizabilitate accentuată. În urma dezabilității obținute acesta primește alocații sociale în mărime de 2 500 de lei, dar oricum se află la întreținerea fiului.
Ministerul Finanţelor comunică că examenul de calificare privind conferirea calităţii de auditor pentru auditul general va avea loc pe data de 27 septembrie 2018, ora 08.30, în sala mare a Ministerului Finanţelor, et. 4. Autoritatea mai aminteşte că, conform pct. 36 al Regulamentului cu privire la certificarea auditorilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1450 din 24.12.2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr. 61-XVI din 16 martie 2007 privind activitatea de audit,
Contractul sau relațiile dintre consumatorii-turiști, în general persoanele fizice, pe de o parte, și organizatorii/tur-operatorii sau intermediarii/agențiile de turism, pe de altă parte, sunt reglementate de prevederile Codului civil întrate în vigoare la 01.03.2019 (CC). Astfel, conform normelor CC, pentru a comercializa un produs sau un serviciu turistic, este obligatoriu de a fi încheiat contractul de servicii turistice/de călătorie.
Serviciul Fiscal de Stat va deveni posesorul și deținătorul Ghișeului unic de raportare - raportare.gov.md. Prevederea se conține în proiectul Regulamentului privind modul de funcționare și utilizare a Ghișeului unic de raportare, examinat în cadrul ultimei ședințe a secretarilor de stat și urmează a fi înaintat spre aprobare Cabinetului de miniștri. Operator tehnico-tehnologic al platformei va fi Instituția Publică „Centrul de Tehnologii informaționale în Finanțe". Conform documentului elaborat de Ministerul Finanțelor, funcția principala a Ghișeului unic de raportare constituie depunerea în format electronic de către persoanele juridice de drept public sau de drept privat, precum și persoane fizice, a rapoartelor în adresa instituțiilor de stat destinatare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *