Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Hotărârea Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul 2017 nr.279 din 16 decembrie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial, Nr.50-59 din 17 februarie 2017.
Ministerul Economiei prezintă un Raport de monitorizare a procesului de implementarea a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012, în care au fost scoase în evidență mai multe cauze care duc la inaplicabilitatea unor prevederi ale Legii. De asemenea, autorii vin și cu propuneri.
Serviciul Fiscal de Stat în conformitate cu prevederile art. 251 alin. (1) din CF, stabilind cauzele şi condițiile săvârșirii încălcării fiscale, prezenta propuneri de lichidare a acestor cauze şi condiții, iar potrivit prevederilor alin. (2) al articolului, dacă în procesul examinării cazurilor de încălcare fiscală au fost constatate indicii de infracțiune, materialele se remit spre urmărire penală organelor de urmărire penală conform competenței.
România va acorda Republicii Moldova, cu o lună mai devreme, a doua tranșă de 50 de mil. de euro din împrumutul ratificat în 2016, în sumă de până la 150 de mil. de euro, în condițiile în care prima tranșă de 60 de mil. de euro a fost acordată în data de 24 august 2016, informează Ministerului Finanțelor Publice.
A fost elaborat un Cod practic în construcţii care stabileşte cum trebuie să fie dirijat proiectul. Un astfel de plan este o premisă necesară pentru un management bun al proiectului, incluzând toate procesele necesare obţinerii unui proiect de succes. Codul expune principiile şi procesele de management al proiectului care se aplică proiectelor de construcţie, indiferent de scop, dimensiunea şi organizarea lui.
Registrul de stat al controalelor, conform art. 9 din Lege, reprezintă o resursă informaţională specializată care asigură evidenţa centralizată a informaţiei sistematizate cu privire la controalele de stat, planificate şi efectuate, precum şi la rezultatele controalelor respective, şi este ţinut de autoritatea administraţiei publice centrale de supraveghere a controalelor, în modul stabilit de Guvern.
La iniţiativa Prim-ministrului Pavel Filip, a fost analizată o primă formă a conceptului de sprijin pentru tinerele familii, care doresc să-și procure o locuință cu ajutorul unui credit. Viziunea proiectului, elaborată în cadrul consultărilor pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, cu participarea reprezentanţilor Ministerului Economiei şi ai Ministerului Finanţelor a fost prezentată în cadrul unei şedinţe de lucru prezidată de Premier.
Regulatorul sectorului bancar anunță domeniile principale pe care se va axa procesul de supraveghere în anul 2017, în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precum și acțiunile agreate cu FMI.
Priorităţile de modernizare a infrastructurii transporturilor şi politicile de stat ce urmează a fi promovate de Guvern pe acest segment au fost discutate în cadrul unei şedinţe comune a reprezentanţilor administraţiei publice centrale şi a echipei de experţi ai instituţiilor financiare internaţionale. Reuniunea a fost prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip.
Începând cu 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare noua versiune a Nomenclaturii combinate a mărfurilor Republicii Moldova. În acest sens, a fost adoptată Legea nr. 275 din 29.11.2018 pentru modificarea Legii nr. 172 din 25.07.2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor (Legea nr. 172/2014), MO nr. 486-498/817 din 21.12.2018.
Un manager știe exact de ce are nevoie în compania sa, iar experiența l-a învățat să identifice cu ușurință oamenii potriviți pentru un anumit job. Selecția candidatului ideal pentru un job nu mai presupune de mult doar un singur interviu și s-a tranformat într-un proces de durată, dar foarte bine structurat pentru a găsi omul potrivit.
Ministerul Sănătăţii are la dispoziţie o săptămână pentru a elabora un plan de acţiuni privind stabilizarea situaţiei de pe piaţa medicamentelor. Acest termen a fost anunţat de către premierul Pavel Filip în cadrul şedinţei de miercuri a Guvernului.
Prim-ministrul Pavel Filip l-a primit pe ministrul Statisticii şi Implementării Programelor al Republicii India, D.V. Sadananda Gowda. În cadrul întrevederii, a avut loc un schimb de opinii privind relaţiile dintre cele două state în plan bilateral şi multilateral, precum şi despre perspectivele de dezvoltare a cooperării moldo-indiene.
În debutul şedinţei de miercuri a Executivului, Prim-ministrul Pavel Filip şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia alarmantă privind calitatea drumurilor din Republica Moldova, menţionând că nu doar cetăţenii sunt nemulţumiţi de situaţia creată, dar şi partenerii de dezvoltare atenţionează asupra acestei probleme.
Procedura de insolvabilitate reprezintă un important mecanism juridico-economic de asigurare a stabilității și siguranței circuitului civil. Acesta permite a diminua la maxim efectele negative ale situației când un subiect de drept se află în incapacitate de plată. Reglementarea legislativă a procesului de insolvabilitate și-a găsit reflectare în Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege). Actul legislativ în cauză a fost elaborat în contextul tendinței generale de creștere a numărului proceselor de insolvabilitate ca urmare a crizei economice și necesității excluderii din piață a subiecților economici neviabili.
Pentru prima dată după 2014, Grecia a înregistrat două trimestre consecutive de creștere a Produsului Intern Brut, punând astfel capăt recesiunii, arată datele statistice publicate.
Specificul raportării fiscale privind impozitul pe venit al instituțiilor de învățământ şi, ca rezultat, multiplele neclarități care apar la completarea Declarației cu privire la impozitul pe venit (forma VEN 12) (în continuare – Declarație) de către aceste entități, este determinat de acțiunea art. 513 din Codul fiscal care prevede scutirea instituțiilor de învățământ publice, prin derogare de la art. 51, şi instituțiile de învățământ private, de impozitul pe venitul obținut din desfăşurarea nemijlocită a procesului de învățământ conform Codului educației.
„Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii.” Învierea Domnului este sărbătoarea renașterii, speranței, bunăvoinței și a încrederii în continuitate vieții. Fiecare dintre noi în această zi devine mai bun, mai înțelegător, mai iertător și obţine sentimentul de ocrotire al Forței Divine. În această zi sfântă, pe Pământ coboară liniştea şi pacea, care ne deschid inimile spre iubire și credință, pentru a primi Vestea minunată – Hristos a Înviat!
Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare va acorda Moldovei 41 mil. euro pentru extinderea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău. Conducta va transporta, astfel, gaz românesc în capitala Moldovei.
Circa 50 de agenţi economici autohtoni şi reprezentanţi a peste 30 de companii în domeniul farmaceutic din India s-au întrunit la Chişinău, în cadrul unui Forum de afaceri, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Consiliul de Promovare şi Export de Produse Farmaceutice /PHARMEXCIL/ din India.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *