Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 33 din Codul fiscal, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală anuală, în mărimea indicatorului prevăzut la articolul menționat. Totodată, potrivit art. 35 din Codul fiscal, contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire anuală pentru fiecare persoană întreţinută, în mărimea indicatorului prevăzut la articolul dat, dacă aceasta întrunește cumulativ cerințele stabilite la alin. (2) al articolului menționat.
În Republica Moldova și în România se aplică cele mai mici cote ale impozitului pe venit pentru persoanele fizice nu doar din regiune, dar și comparativ cu alte regiuni. Concluzia a fost făcută în cadrul seminarului cu genericul „Sistemul fiscal în Moldova în comparație cu regiunea. Reforma fiscală în Moldova”, organizat de „Mazars România” și „Taxaco Moldova”, în colaborare cu Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști (ACAP). Publicația Periodică „Monitorul fiscal FISC.MD” a fost partenerul informațional al evenimentului.
„ Mass-media care dispun de personalitate juridică și sunt înregistrate în modul prevăzut, vor fi scutite de impozitul pe venit obținut din desfășurarea nemijlocită a activității conform licenței de emisie și/sau de creare de opere audiovizuale destinate formării serviciilor de programe și/sau de editare și difuzare a publicațiilor periodice și/sau de difuzare a informațiilor prin oricare mijloc de comunicație”. Proiectul de modificare şi completare a prevederilor Codului fiscal este înregistrat în Parlamentul RM şi vine cu precizarea noţiunii de mass-media – mijloace de informare publică, tipărite sau difuzate în format electronic, inclusiv on-line, care dispun de personalitate juridică (publicațiile periodice, agențiile de presă, publicațiile on-line, audiovizualul), înregistrate în modul prevăzut de lege.
De la ce vârsta se acorda scutirea personală conform art. 33 al CF — la angajarea persoanei de la 16 ani sau 18 ani?
Gospodăriile ţărăneşti care au salariaţi vor prezenta Declaraţia IPC18 lunar sa o singură data la sfârşit de an?
Începînd cu 1 ianuarie 2019, cheltuielile legate de achitarea ajutorului material anual şi a compensaţiilor parţiale a cheltuielilor prin intermediul prestatorului de servicii de plată, vor fi acoperite din bugetul de stat. Actualmente, potrivit Legii Fondului de susţinere a populaţiei, finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale şi serviciilor sociale incluse în pachetul minim de servicii sociale, se realizează din contul transferurilor lunare efectuate de către persoanele juridice care prestează servicii de telefonie mobilă, în mărime de 2,5 % din venitul obţinut din vânzările aferente acestor servicii şi transferurile obţinute din plata suplimentară obligatorie în cuantum de 50 de lei de la perfectarea şi eliberarea certificatului de înmatriculare al automobilului.
În conformitate cu art. 57 alin. (3) din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 (în continuare — Legea nr. 489-XIV), în scopul ţinerii Registrului de stat al evidenţei individuale angajatorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Asigurări Sociale (în continuare – CNAS) şi a structurilor ei teritoriale datele şi documentele necesare ţinerii evidenţei stagiului de cotizare şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale conform unei metodologii elaborate de aceasta.
Subiecții impunerii cu impozitul pe venit stabiliți prin Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova își determină obligațiile fiscale privind impozitul pe venit după metoda de casă. Acest Regulament a fost aprobat de Executiv în scopul unificării prevederilor mai multor hotărâri de Guvern ce reglementau domeniul și care au fost abrogate odată cu publicarea pe data de 10 august 2018 în MO a HG nr.693.
Conform prevederilor Codului de procedură civilă, părțile în instanța de judecată își pot apăra drepturile și interesele ocrotite de lege, personal sau prin intermediul unui reprezentant. Reprezentarea judiciară este o instituție a dreptului procesual civil prin care o persoană îndeplinește în numele altei persoane acțiuni procesuale delegate în temeiul legii. Importanța participării reprezentantului în procesul civil se manifestă prin faptul că acesta contribuie la examinarea mai obiectivă și mai rapidă a pricinii, deoarece el dispune de cunoștințe profesionale în domeniu.
Arhiva: În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 38) din Codul fiscal, campani epromoţională reprezintă modalitate de promovare a vînzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunţate public şi desfăşurate pe o perioadă detimp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, cîştiguri.
Cumpărătura de control, conform art. 224 alin. (1) din Codul fiscal (CF), este o modalitate de control, exprimată în crearea artificială de către funcționarul fiscal a situației de procurare a bunurilor materiale, de efectuare a comenzii de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor fără scopul de a le achiziționa (consuma) sau de a le comercializa. Cumpărătura de control poate fi efectuată atât în monedă națională, cât și în valută străină. Amintim că, în condițiile art. 214 alin. (1) din CF, controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislația fiscală într-o anumită perioadă sau în câteva perioade fiscale. Acesta este exercitat de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și/sau de un alt organ cu atribuții de administrare fiscală, în limitele competenței, la fața locului și/sau la oficiul acestuia.
Atenţionăm persoanele fizice care nu practică activitate de întreprinzător că până la expirarea termenului limită de prezentare a Declarației privind impozitul pe venit pentru persoanele fizice (formularul CET15) au mai rămas 8 zile. Care sunt documentele necesare de a fi prezentate de către persoana fizică rezidentă a Republicii Moldova în cazul solicitării restituirii impozitului pe venit în cazul în care aceasta a utilizat scutirea soției (soțului)?
În conformitate cu prevederile art.33 din Codul fiscal, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală anuală, în mărimea indicatorului prevăzut la articolul menționat.
Entitatea „A” SRL desfăşoară activitate în agricultură şi în perioada de recoltare a producţiei agricole intenţionează să angajeze 2 persoane fizice nerezidente. În ce dări de seamă fiscale urmează să reflecte entitatea veniturile sub formă de salariu achitate în folosul persoanelor fizice nerezidente? În baza prevederilor art. 73 alin. (4) din CF, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71 lit. n) și o) din CF, urmează a fi supuse impozitării la sursa de plată în modul prevăzut de art. 88 din CF, fără dreptul la deduceri și/sau scutiri aferente acestor venituri.
Pentru o buna funcționare și realizare a sarcinilor trasate în fața unei autorități locale aceasta are nevoie de surse financiare.
Acest articol vine în ajutorul practicienilor ce se confruntă cu unele neclarități ce țin de subiectul detașării salariaților. Cine, potrivit Regulamentului cu privire la delegarea salariaților din Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 10 din 05.01.2012 (în continuare — Regulament), poate fi delegat în deplasare?
În conformitate cu prevederile art.19 lit.d) din Codul fiscal, facilitățile impozabile acordate de patron includ suma dobînzii, determinată ca rezultat al diferenţei pozitive dintre rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg) stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune
Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire personală în mărimea sumei stabilite la art. 33 din Codul fiscal. Potrivit prevederilor art. 83 alin. (7) din Codul fiscal, dacă contribuabilul intenţionează să-şi schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova în altă ţară, el este obligat să prezinte Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (Forma CET15), în modul stabilit de Regulamentul privind modul de completare a Declaraţiei persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit ( Anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr.102 din 3 iulie 2017), pentru perioada anului de gestiune cît a fost rezident.
În categoria activităților finanțate prin transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat în bugetul unităţilor administrativ-teritoriale se vor regăsi şi patru tipuri de servicii sociale, incluse în pachetul minim conform necesităţilor identificate şi priorităţilor politicilor naţionale de protecţie socială a populaţiei. Acestea sunt Casele de copii de tip familial, Asistența parentală profesionistă, Sprijinul pentru familiile cu copii și Serviciul asistență personală pentru persoanele cu dizabilități severe.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *