Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Potrivit unui comunicat al Casei Naționale de Asigurări Sociale, în perioada 21-23 ianuarie curent, la Chişinău se desfăşoară a doua rundă de negocieri pe marginea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Franceză cu participarea reprezentanţilor autorităţilor şi instituţiilor competente ale ambelor state.
Conform art. 5 pct. 38) Cod fiscal (CF), campanie promoţională este o modalitate de promovare a vânzărilor prin organizarea de concursuri, jocuri, loterii anunţate public şi desfăşurate pe o perioadă de timp limitată, cu acordarea de cadouri, premii, câştiguri, precum şi organizarea de către autorităţi şi instituţii publice a acestor activităţi în alt scop decât cel de promovare a vânzărilor.
Serviciul Fiscal de Stat a inițiat consultările publice asupra proiectului modificarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352/2017, elaborarea cărora a fost condiționată de necesitatea aducerii în concordanță a prevederilor actului normative cu modificările operate la art. 161 și 164 din Codul fiscal prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală).
Termenul-limită de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale pentru luna septembrie este data de 25 octombrie 2024, anunță Serviciul Fiscal de Stat.
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 9 februarie, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la alocarea mijloacelor financiare din Fondul de intervenție al Guvernului. Astfel, Ministerului Economiei vor fi alocate 60 mil. lei pentru compensarea diferenței de preț în urma majorării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici. Reamintim, Comisia pentru Situații Excepționale a decis, prin Dispoziția nr. 3 din 1 februarie 2022, compensarea diferenței de preț și pentru consumatorii noncasnici, (persoane fizice sau persoane juridice) care procură gaze naturale de la furnizorii de gaze naturale în alte scopuri decât pentru propriile necesități casnice,
Persoana juridică A vinde persoanei juridice B certificate cadou. La primirea plății în avans pentru certificatele cadou se va elibera factura fiscală?
Formularul mandatului avocatului și avocatului stagiar vor putea fi înctomite sub forma unui document electronic semnat cu ajutorul semnăturii electronice calificate, potrivit ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Această prevedere se conține proiectul de lege ce vizează modificarea unor acte normative privind forma electronică a mandatului avocatului,
Începând cu 1 ianuarie 2022, publicitatea la jocurile de noroc, inclusiv loterii și pariuri la competițiile și evenimentele sportive, va fi interzisă sub orice formă. Legea nr. 195 din 25 noiembrie 2021 pentru modificarea unor acte normative a fost publicată în MO ce stabilește interdicția respectivă. Astfel, se interzic acțiunile publicitare pentru promovarea jocurilor de noroc și a altor activități din domeniul jocurilor de noroc, inclusiv publicitatea la radio şi televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice și video, prin internet, cu utilizarea reţelelor telefonice și telegrafice, publicitatea exterioară şi cea din interiorul spațiilor publice, în special cea din spațiile de vânzare angro şi cu amănuntul, publicitatea în localurile în care se prestează servicii, publicitatea în/sau pe mijloacele de transport şi cea prin intermediul trimiterilor poştale.
Din cadrul concursului de ocupare a funcțiilor publice de conducere de nivel superior ar putea fi exclusă etapa probei scrise, acesta constând din competiția dosarului și a probei de interviu. Totodată, candidații ar putea prezenta și un concept de dezvoltare instituțională, care va reflecta viziunea candidatului asupra priorităților și direcțiilor principale de dezvoltare ale autorității publice ce nu va depăși 2 pagini. Executivul a aprobat în ședința de ieri, 6 octombrie curent, proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea anexei nr. 1 la HG nr. 201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public,
Serviciul Fiscal de Stat menționează că în primele 9 luni din anul curent, în scopul promovării politicilor de educație juridică și civică a salariaților, informării în aplicarea corectă și eficientă a legislației în domeniul relațiilor de muncă, a efectuat vizite fiscale la 6 717 agenți economici,
Autoritățile publice locale prezintă Raportul FD-048BL pentru semestrul 1, pentru 9 luni și anual. Indicatorii aprobați cu privire la personal sunt prevăzuți în schema de încadrare a autorității/instituției bugetare, care se elaborează și se aprobă confom prevederilor Ordinului ministrului finanțelor nr. 218/2018.
Serviciul Fiscal de Stat asigură monitorizarea modului de formare a prețurilor la produsele social-importante, conform atribuțiilor stabilite de legislația în vigoare. În context, în perioada imediat următoare, pe întreg teritoriul țării se vor desfășura acțiuni de verificare a modului de formare a prețurilor la produsele social-importante în unitățile de comerț cu amănuntul. Pentru nerespectarea modului de formare a prețului la produsele social-importante, prin majorarea adaosului comercial peste limita permisă, comerciantul este sancționat prin încasarea venitului ilicit obținut de la majorarea adaosului comercial și cu aplicarea sancțiunii în proporție de 100%.
În Monitorul Oficial din 02.07.2024 a fost publicată Legea nr. 138 din 06.06.2024 pentru modificarea unor acte normative, ce conține noi prevederi despre activitatea avocaților, notarilor, administratorilor autorizați, executorilor judecătorești, mediatorilor, experților judiciari, interpreților și traducătorilor în sectorul justiției.
Managerii întreprinderilor mari - cu numărul de 250 și peste salariați estimează pentru trimestrul IV curent o creștere a activității economice de circa16%, în timp ce pentru veniturile din vânzări estimează o creștere mai moderată (+11%),
În anul 2025 ar urma să fie supuși controalelor de stat 6 rezidenți ai zonelor economice libere, cel puțin așa prevede proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea Planului controalelor asupra activității rezidenților zonelor economice libere pentru anul 2025, inclus pe agenda ședinței secretarilor generali.
Balkan Pharmaceuticals - unul dintre principalii contribuabili ai Republicii Moldova, a fost recunoscut la „Gala Contribuabilului Onest 2024” pentru implicarea sa activă și consecventă în susținerea economiei naționale. Distincția primită marchează angajamentul companiei față de responsabilitatea fiscală și socială, precum și rolul său semnificativ în dezvoltarea comunității locale.
Studiu de caz. SRL „Vox” a luat în locațiune un imobil de la soția fondatorului care deține 70% din capitalul social al SRL-ului. Conform contractului de locațiune, plata pentru locațiune se achită trimestrial. Din lipsă de bani, SRL nu a achitat prețul locațiunii în anul fiscal, conform contractului încheiat,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *