Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Producătorii moldoveni de mere, prune și struguri, care au fost afectați de restricțiile impuse de Federația Rusă la export în 2014 și sînt în așteptarea transferului de compensații din mijloacele Băncii Mondiale, vor putea primi acești bani pînă la sfîrșitul lunii martie curent.
Restituirea T.V.A., taxei vamale şi accizelor în contul stingerii datoriilor va fi posibilă doar pentru subiectul impunerii/ plătitorului vamal, care dispune de decizie de restituire a T.V.A., accize sau a drepturilor de import. De asemenea, se va permite restituirile în contul viitoarelor obligaţii faţă de bugetul public naţional a acestuia, potrivit prevederilor proiectului politicii fiscale, vamale și bugetare pe 2016.
Monede comemorative în valoare totală de aproape 60 de mii de lei sunt scoase la vânzare de banca comercială UNIBANK, aflată în proces de lchidare.
Una dintre sarcinile de bază ale Serviciului Fiscal de Stat este depistarea și aducerea în câmpul legal a activității ilicite, aplicând toate pârghiile legale posibile. Serviciul Fiscal de Stat atenționează că activitatea ilicită reprezintă desfășurarea unei activități de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă, potrivit legii, ori cu act de înregistrare declarat nevalabil care se sancționează cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale
Lista de medicamente compensate ar putea fi completată cu medicamente esenţiale şi vitale, asigurând astfel accesul la medicamente şi eficientizarea costurilor de spitalizare. Prim-ministrul Pavel Filip a dispus ieri, 6 februarie, Ministerului Sănătăţii să asigure completarea acestei.
Verificarea documentară Conform art. 218 din CF, verificarea documentară se aplică atît în cazul controlului fiscal cameral, cît şi al celui la faţa locului şi constă în confruntarea dărilor de seamă fiscale, documentelor de evidenţă şi altei informaţii prezentate de contribuabil cu documentele şi cu informaţiile referitoare la acesta, de care dispune organul care exercită controlul fiscal.
Atragerea investițiilor, promovarea brandului de țară, sporirea capacităților exportatorilor – sînt acțiunile cheie prevăzute de Planul elaborat de MIEPO pentru 2015. Planul a fost examinat în cadrul ședinței Consiliului pentru implementarea Programului de Promovare a Exportului, care a fost prezidată de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, relatează Noi.md cu referire la un comunicat al Ministerului Economiei.
Potrivit unui comunicat al celei mai mari companii de distribuţie a curentului din ţară, care asigură livrările de energie electrică în sudul şi centrul Moldovei, concursul se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii cu privire la energia electrică, ţinând cont de faptul că la data de 31 martie 2016 expiră
În scopul reglementării procesului de restituire a sumelor din bugetul asigurărilor sociale de stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale prin ordinul nr. 288-A din 07.12.2015 a aprobat Regulamentul privind restituirea sumelor din bugetul asigurărilor sociale de stat plătitorilor de contribuţii.
Furnizorul de apă din capitală anunţă o nouă licitaţie internaţională privind furnizarea materialelor şi a fitingurilor pentru reabilitarea reţelelor de apeduct şi canalizare, transmite Ipn.
Centrul de formare antreprenoriala a Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) a Republicii Moldova, în colaborare cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), invită companiile să participe la Programul de pregătire şi perfecţionare a managerilor «Moldova-Germania».
Cum pot fi restabilite exemplarele facturii fiscale, în cazul pierderii de către furnizor sau cumpărător al exemplarelor facturii fiscale, eliberate pentru livrările impozabile cu T.V.A.? Conform art. 19 alin. (1) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007,faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare și centralizatoare. Totodată, potrivit art. 43 alin. (6) din Legea contabilității nr. 113-XVI din 27.04.2007, în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, conducătorul entității este obligat să le restabilească în termen de pînă la 2 luni, începînd cu data constatării faptului respectiv.
Costul la care se împrumută Marea Britanie a scăzut la un nou minim istoric joi, de 1,29%, în contextul temerilor privind economia globală, dobânda actuală fiind de peste zece ori mai mică decât camăta plătită de regi în secoul al XVII-lea, la debutul pieţei.
Conform art. 129 pct. 13) din CF, restanță este suma pe care contribuabilul era obligat să o plătească la buget ca impozit, taxă sau altă plată, dar pe care nu a plătit-o în termen, precum şi suma majorării de întîrziere (penalității) şi/sau amenzii.
Papa Francisc a aprobat un plan de reformare a Băncii Vaticanului, înfiinţată în 1887, punând astfel capăt unui an de speculaţii privind o posibilă închidere a instituţiei financiare care a pus Biserica Catolică în situaţii jenante timp de decenii, potrivit Reuters. Obiectivul declarat al Băncii Vaticanului, al cărei nume formal este Institutul pentru Lucrări Religioase, este de a asigura servicii financiare preoţilor, călugărilor şi instituţiilor caritabile. Banca a fost însă implicată în mai multe scandaluri financiare şi tranzacţii suspecte cu instituţii financiare din Italia.
Rezultatele evoluției social-economice a Republicii Moldova pe parcursul anului 2015 și prognoza actualizată a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2016-2019 au fost discutate ieri în cadrul Consiliului Consultativ pe lângă Ministerul Economiei, condus de Viceprim-ministrul, Ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
DAF Centru din cadrul IFS pe mun. Chișinău informează că activitățile de comerț cu produse alimentare, nealimentare și prestări de servicii definite conform Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei (CAEM) și expuse în anexa la legea cu privire la comerțul interior nr.231 din 23.09.2010, publicată la 22.10.2010 în Monitorul Oficial Nr. 206-209, pot fi exercitate de persoanele fizice și juridice numai autorizat în condițiile legii prin deținerea Autorizației de funcționare a unităților de comerț și alimentație publică eliberate de către autoritatea administrației publice locale de nivelul întâi sau a municipiului Chișinău în a cărei rază teritorială urmează să se desfășoare activitatea.
Situația social-economică din țară, evoluțiile politice și implementarea reformelor asumate în calitate de asociat al UE, au fost discutate de către președintele Parlamentului, Andrian Candu cu o delegație a Parlamentului European.
Interconectarea sectorului moldovenesc de gaze cu piața gazelor naturale din România și cu cea europeană este primul pas pentru diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu energie, ceea ce va duce la diminuarea monopolului „Moldovagaz” și la consolidarea securității energetice a țării.
Principiile generale de reglementarea valutară în Republica Moldova, drepturile şi obligaţiile persoanelor la importul şi exportul valorilor valutare, inclusiv a numerarului în valută străină şi în monedă naţională, sunt stabilite în Legea privind reglementarea valutară nr. 62-XVI din 21 martie 2008 (Publicat: 18.07.2008 în MO Nr. 127-130 art. Nr: 496, data intrării in vigoare: 18.01.2009).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *