Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 17 „Contracte de asigurare” deja de câțiva ani este un subiect de discuție în mediul de afaceri, cu precădere în domeniul asigurărilor, în cadrul Ministerului Finanțelor, în calitate de organ de reglementare în domeniul contabilității și raportării financiare în sectorul corporativ, dar și pentru Comisia Națională a Pieței Financiare (în continuare - CNPF), ca organ de supraveghere a domeniului asigurărilor.
Urmează a fi supuse marcării obligatorii cu timbru de consum vinurile spumoase și spumante, introduse pe teritoriul RM și destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale? Potrivit art. 4 alin. (51) din Legea nr. 1054/2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, sunt supuse marcării cu timbru de consum produsele alcoolice produsele din tutun prevăzute
Guvernul a susținut proiectul modificărilor la Legea nr. 1420/2002 cu privire la filantropie şi sponsorizare care, în opinia autorilor, vine cu reglementări mai clare în vederea realizării activităților vizate. Inițiativa a fost elaborată de către Ministerul Justiției în baza rezultatelor unui studiu, care a demonstrat că redacția actuală a Legii nr. 1420/2002 nu stabilește clar diferența dintre filantropie și sponsorizare; nu conține norme privind contractul de sponsorizare/filantropie, precum și mecanismele de realizare ale acestora; nu reglementează clar mecanismul de acordare a sponsorizărilor și oferirea suportului filantropic, mecanismul de raportare etc.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, la data de 30 iunie anul curent, expiră termenul pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar în cazul bunurilor imobiliare şi a terenurilor persoanelor fizice - cetăţeni, precum şi a terenurilor neevaluate în scopul impozitării ale gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), existente și/sau dobândite până la 31 martie inclusiv a anului curent. Suma impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar pentru persoanele fizice –cetățeni, precum şi a impozitului funciar – în cazul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) se calculează anual de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL) din cadrul primăriilor.
În Monitorul Oficial din 13 martie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 32 din 20 februarie 2020 din privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015.
Pe parcursul lunilor ianuarie-martie ale anului 2022 de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM) sub aspectul respectării actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă, securității și sănătății în muncă au fost supuse controlului 502 unități cu un număr de 44,89 mii salariaţi, fiind efectuate 193 controale în domeniul raporturilor de muncă, 41 – securității și sănătății în muncă, 262 – complexe și 6 – în domeniul migrației de muncă. Conform raportului ISM, din numărul total de controale efectuate în primele trei luni din anul curent, 344 au fost planificate, inclusiv 178 în sectorul public și 166 în sectorul real şi 158 – inopinate (53 în sectorul public și 105 – în sectorul real).
În Monitorul Oficial din 22 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 178 din 31 decembrie 2020 privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015. În temeiul articolului 11 alineatul (2) din Legea contabilității nr. 113-XVI/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61), întru ajustarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară
Da, în conformitate cu art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate: a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate la art. 295; b) să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv; c) să prevadă înlesniri pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei.
Cota taxei locale este cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului impunerii ori sumă absolută, stabilită de autoritatea administraţiei publice locale la adoptarea bugetului local respectiv, stabilește noua redacție a pct.3 art. 288 din Codul fiscal, care a fost aprobată prin Legea nr.204/2021 pentru modificare unor acte normative. Tot prin această lege a fost abrogat și pct.11 al aceluiași articol, care prevedea cota maximă a taxei locale – cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului impunerii ori sumă absolută. Astfel, potrivit art. 292 alin.2) din CF, în anul 2022 cota taxelor locale se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de caracteristicile obiectelor impunerii.
Avizele generale emise de Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale sunt obligatorii pentru planurile urbanistice generale, inclusiv Regulamentul local de urbanism; cele urbanistice zonale, ale zonei centrale a municipiului, ale zonei funcționale a localității, ale zonei protejate și ale zonei de agreement, precum și planurile urbanistice de detaliu, elaborate din contul alocațiilor Guvernului sau autorităților administrației publice centrale de specialitate. Regulamentul privind emiterea avizului general la documentația de urbanism a fost elaborat de MIDR, iar Ordinul nr.45 al autorității, semnat la 25 martie 2022, a fost publicat vineri, 1 aprilie, în MO.
Ținând cont de ajustările efectuate prin prisma Legii nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, în prezentul articol se propune trecerea în revistă a principalelor modificări efectuate în textul Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi (Legea nr. 845/1992) în partea ce vizează măsurile de plafonare a plaților/încasărilor efectuate în numerar în cadrul activităților economice. În acest sens se propune aducerea unor explicații în parte ce ține de prevederile care au completat art. 6 din Legea nr. 845/1992, după cum urmează:
Fiecare plătitor, menţionat la art.90 din Codul fiscal, de dobînzi în folosul persoanelor fizice, cu excepţia celor efectuate în folosul întreprinzătorilor individuali şi al gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), este obligat să reţină din fiecare dobîndă şi să achite din plată, ca parte a impozitului o sumă în mărimea stabilită la art.89 din Codul fiscal.
Cheltuielile unității suportate pentru organizarea și realizarea învățământului dual sunt pasibile de compensare din bugetul de stat, în proporție de cel mult 50% din cheltuielile admise pentru compensare, în conformitate cu actele normative ce urmează a fi elaborate de Guvern, prevede Legea nr. 110 din 21 aprilie 2022 cu privire la învățământul dual, ce reglementează condițiile și caracteristicile desfășurării acestui tip de învățământ care a fost publicată în Monitorul Oficial din 20 mai curent. Amintim că învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional-tehnic, ce implică instruirea teoretică realizată la instituția de învățământ profesional-tehnic și instruirea practică, ce are loc
34.6.2 Se eliberează bonul de casă în cazul achitării cu cardul bancar (cardul de plată)? 32.1.11 Care este procedura de luare la evidență fiscală a persoanei fizice ce practică activitate profesională în sectorul justiției?
Astăzi, 29 aprilie 2022, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor nr.51 din 18 aprilie 2022 cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr.135/2017 și a dărilor de seamă pentru rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației. Documentul a fost elaborat în scopul ajustării noțiunilor utilizate în textul Ordinului nr.135/2017 cu privire la aprobarea formularelor dărilor de seamă ce vizează impozitul unic datorat de rezidenții parcurilor IT la cele expuse în Codul fiscal, precum și în vederea corelării modificărilor operate prin Legea nr.204/2021 pentru modificarea unor acte normative, în partea ce ține de regimul fiscal al rezidenților parcurilor IT.
Serviciul Fiscal de Stat continuă măsurile de conformare și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile cu privire la obligațiile stabilite de actele normative în vigoare privind înregistrarea contractelor de locațiune. Astfel, urmare a acțiunilor întreprinse, au fost identificate 1 617 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile.
În cazul în care entitatea a încheiat un contract de prestări de servicii cu persoana fizică pe o perioadă de trei luni, entitatea va fi în drept să-i acorde scutiri acesteia? Potrivit art. 88 alin. (5) din Codul fiscal (CF) veniturile persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, obținute din prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor, precum şi veniturile membrilor consiliului sau comisiei de cenzori a întreprinderilor sunt considerate drept salariu din care se reține impozitul conform cotei prevăzute la art. 15 lit. a) din CF.
În ce cazuri agenții economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) au dreptul la alegerea regimului de impozitare prevăzut de Capitolul 71 sau regimului de impozitare aplicat în modul general stabilit? Care sunt condițiile ce reglementează obligația aplicării regimului general stabilit?
La 25 martie 2022 au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 45/2022 pentru ratificarea Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare. În scopul implementării acesteia, Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul de lege pentru implementarea prevederilor Acordului, care a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali și este considerat pregătit pentru inițierea procedurii de avizare/expertizare și consultare publică. Acordul constituie cadrul normativ pentru realizarea prevederilor art. 6 din Convenția privind asistenta administrativă reciprocă în materie fiscală, care
În sensul restituirii amenzii penale, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a reiterat poziția Serviciului Fiscal de Stat (SFS) precum că, conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Codul fiscal (CF), prezentul cod reglementează relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale în ce privește impozitele și taxele de stat, stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare și percepere a impozitelor și taxelor locale. Iar, în corespundere cu prevederile alin. (3) al CF, noţiunile și prevederile prezentului cod se aplică în exclusivitate în limitele relațiilor fiscale și ale altor relaţii legate de acestea.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *