Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Reieșind din completările recente ale cadrului normativ în vigoare, deducem unele aspecte ce țin de prezentarea, dar și de corectarea Informației IRM19.
Dacă în capitalul statutar au fost depuse mijloace fixe (computere), la scoaterea din uz apare obligațiunea de a modifica capitalul social?
Metodologia de stabilire a obiectivelor şi indicatorilor de performanță a organelor de control de stat, aprobată prin HG nr. 355/2020, va fi expusă în redacție nouă și va prevedea că sistemul indicatorilor de performanță va fi constituit din indicatorii universali, indicatorii individuali și sondajul de opinie.
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul modificărilor la Ordinul ministrului Finanțelor nr. 150/2018 privind aprobarea formularului CET18 – Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit şi a Regulamentului privind modul de completare a acesteia.
Compania a prezentat la data de 25.09.2025 Calculul impozitului pe bunurile imobiliare BIJ 17 pentru anul 2025. Totodată, unul dintre bunurile imobile în cazul căruia a fost realizat calculul la data de 03.10.2025 a fost demolat...
Conform art. 341 alin. (8) al Codului fiscal, în cazul autovehiculului mixt taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova (în continuare - taxa) se calculează reieșind din cota celei mai mari taxe dintre taxa calculată în conformitate cu cotele stabilite la pct. 2, taxa calculată în conformitate cu cotele stabilite la pct. 6 şi taxa calculată în conformitate cu cotele stabilite la pct. 7 din anexa nr. 1 la titlul IX al CF, pornind de la categoria autovehiculului şi caracteristicile tehnice ale acestuia, specificate în certificatul de înmatriculare.
Proiectul, înregistrat în Parlament în calitate de inițiativă legislativă a unui grup de deputați, propune instituirea moratoriului temporar asupra efectuării controalelor și aplicării sancțiunilor față de persoanele fizice care desfășoară activitate independentă.
Pierderile cauzate de trecerea terenurilor la o altă categorie de destinație se calculează în temeiul unei formule și depind de particularitățile concrete ale terenurilor...
În ultimii ani, se constată o creștere semnificativă a numărului de persoane care construiesc locuințe cu forțe proprii. Acest fenomen se explică atât prin dorința de a reduce costurile, cât și prin necesitatea adaptării construcției la nevoile individuale ale fiecărei
Depinde oare calcularea stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei de perioada declarată de către angajator prin intermediul Declarației IPC21 sau de suma plătită la bugetul asigurărilor sociale de stat. Care sunt perioadele incluse în stagiul de cotizare și cum poate fi calculat stagiul total de cotizare la etapa când suntem aproape de vârsta de pensionare?
Cu ce dată sunt calculate obligațiile vamale în cazul importului mărfii: data traversării frontierei, data validării declarației vamale (stocării declarației) de către autoritatea vamală sau data indicată în invoce?
Persoana juridică rezidentă este beneficiarul unor servicii prestate prin intermediul platformelor online de către persoane juridice nerezidente (ex: Meta, Google, Zoom, ChatGPT etc.) Din plățile achitate în folosul nerezidentului impozitul pe venit nu se reține. Apare obligația persoanei juridice rezidente de a declara plățile efectuate către aceștia prin Declarația IPC21?
Regimul de impozitare a persoanelor care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiției este prevăzut la capitolul 10/1 din Codul fiscal.
Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 29 decembrie curent, modificări la cadrul normativ secundar, elaborate în scopul actualizării reglementărilor mai multor hotărâri cu prevederile Legii nr.139/2025, Legii nr.187/2025, precum și Codului fiscal și Codului vamal.
Procura de vânzare a unui apartament este un contract de mandat prin care proprietarul imobilului (mandantul) o împuterniceşte pe o altă persoană
Se permite deducerea cheltuielilor achitate de către persoana fizică, pe parcursul perioadei fiscale, pentru învăţământul persoanelor întreţinute copii oferit de instituţiile de învăţământ prevăzute la art.15 din Codul educaţiei?
În articol sunt analizate modificările menționate supra aspectelor ce țin de declararea contribuțiilor de asigurări sociale de către angajatorii din agricultură
Concediile de odihnă anuale pentru anul următor pot fi programate de către angajator de comun acord cu reprezentanții salariaților până la sfârșitul fiecărui an calendaristic. În următorul articol găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la programarea concediilor de odihnă anuale plătite pentru anul 2026.
Plata compensatorie se propune a fi majorată de la 5500 lei la 6300 lei, în contextul reexaminării salariului minim pe țară începând cu 01.01.2026.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *