Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Programul „Prima Casă” a fost susținut de Guvern, iar Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) va fi delegată să emită garanții în numele și din contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului, în limitele plafoanelor aprobate anual pentru acest scop.
În vederea identificării surselor de dezvoltare a industriei naționale și a susținerii proiectelor în acest domeniu, Ministerul Economiei a organizat vineri, 13 martie, o ședință de lucru la care au participat reprezentanți din cadrul Cancelariei de Stat, Ministerului Finanțelor, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și ai Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare.
Banca Națională, săptămâna trecută, a difuzat un comunicat în care vine cu mai mute precizări privindevoluția leului față de valutele de referință. Economistul Iurie Gotișan a explicat și el, în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic” că „tendința de apreciere a leului faţă de dolar și euro este un factor care poate reduce din creşterea preţurilor, care şi aşa sunt ridicate. Întărirea leului este convenabilă și pentru cei care au de rambursat credite în euro sau dolari”.
La finele lunii martie profitul băncilor din Republica Moldova s-a majorat cu peste 180 mil. lei și a ajuns la o jumătate de miliard. Doar o singură bancă a raportat o descreștere nesemnificativă a profitului.
Serviciul Vamal propune pentru dezbateri proiectul Ordinului „Referitor la aprobarea Instrucţiunii cu privire la procedura de completare, autentificare şi eliberare a certificatelor de origine preferenţială a mărfurilor, Normelor privind procedura de control a dovezilor de origine a mărfurilor la acordarea preferinţelor tarifare, Instrucţiunii cu privire la procedura de verificare a dovezilor de origine preferenţială a mărfurilor”.
Republica Moldova găzduiește, în perioada 1-3 iulie curent, cea de-a XIX-a reuniune anuală a Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). În acest context, vor fi organizate o serie de evenimente, unul dintre care este Forumul regional Moldova: Împreună pentru consolidarea creșterii economice, care va avea loc luni, 3 iulie curent. Despre evenimentele din agenda reuniunii au informat Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu și Președintele Băncii Ihsan Ugur Delikanli, în cadrul unei conferințe de presă. La eveniment, Ministrul Finanțelor s-a referit la oportunitățile de care beneficiază Republica Moldova în calitate de membru al Băncii.
Alte două bănci din Moldova au un număr mare de credite neperfomante. Este vorba despre Victoriabank și Moldindconbank. În ultimul raport al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în mai 2016, soldul datoriei la creditele neperformante oferite de Victoriabank a ajuns până la 1,514 miliarde de lei, de mai bine de două ori mai mult decât în ianuarie 2016.
Într-un interviu, guvernatorul băncii centrale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Octavian Armasu, au vorbit despre modul în care țara a depășit anii care au condus la programul FMI și despre sarcinile pe care le văd în continuare, înainte ca Republica Moldova să poată să stea din nou în picioare. Economia moldovenească a trecut printr-un patch brut, dar sa îmbunătățit recent. Cum ați abordat cele mai mari provocări?
Persoanele fizice și agenții economici care s-au împrumutat de la instituțiile bancare în luna martie vor achita dobânzi mai mici la credite, cu aproximativ 0,5% față de media înregistrată în luna februarie, arată statisticile Băncii Naționale a Moldovei.
Regulatorul sectorului bancar anunță domeniile principale pe care se va axa procesul de supraveghere în anul 2017, în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precum și acțiunile agreate cu FMI.
Agricultorii moldoveni pot beneficia de oportunitățile de finanțare în cadrul celui de-al șaselea program IFAD, care va fi implementat până în anul 2020 și are un buget de peste $26 mil. Acesta oferă finanțare la o rată atractivă, precum și posibilitatea de a beneficia de o componentă de grant.
Modificările și completările, propuse la Codul vamal vor intra în vigoare peste 180 de zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial a Politicii bugetar-fiscale şi vamale pentru anul 2017. Aceasta prevede proiectul modificării legislaţiei expus de către Ministerul Finanţelor pentru consultări publice.
Monitorul Oficial publică pe data de 5 mai curent Hotărârea Comitetului Executiv al BNM din 27 aprilie 2017 cu privire la nivelul ratelor dobânzilor Băncii Naționale a Moldovei și la norma rezervelor obligatorii.
Un acord de cooperare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Kazahstan ce are drept scop reglementarea aspectelor ce ţin de desfăşurarea activităţii de muncă și protecția drepturilor lucrătorilor migranți a fost elaborat şi propus spre consultare de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
La calcularea primelor, tarifelor şi beneficiilor în cadrul asigurărilor de viaţă se va interzice asiguratorilor utilizarea criteriului de sex pentru stabilirea diferenţiată a primelor, tarifelor şi beneficiilor. Un proiect în acest sens a fost votat în prima şi a doua lectură la şedinţa Parlamentului din 6 aprilie 2017.
Cinci milioane de euro sunt disponibile în cadrul programului «Filiera Vinului» pentru creditarea preferențială a achiziției strugurilor de soiuri tehnice, ce vor fi recoltați în toamna acestui an.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a propus spre consultare proiectul Planului Naţional de Acţiuni pe anul 2017 pentru implementarea Strategiei Naționale privind Ocuparea Forței de Muncă pentru anii 2017-2021.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunțat că a primit cea de-a patra notă informativă despre progresul înregistrat de compania Kroll ”în investigarea fraudei de proporții din sectorul bancar al Republicii Moldova”. Ca urmare a fraudei, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au ajuns în stare de insolvabilitate la sfîrșitul anului 2014.
Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut o întrevedere, în seara zilei de marți, la Criuleni, cu reprezentanţii mai multor asociaţii de agricultori. La întrevedere au fost discutate problemele sectorului agroalimentar și examinate mai multe propuneri de depășire a acestora, relatează Moldpres cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *