Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.
Pe data de 26 septembrie, a avut loc conferința internațională cu genericul „Dezvoltarea durabilă a profesiei în domeniul contabilității şi auditului: aplicarea celor mai bune practici în modernizarea programelor universitare prin intermediul cooperării şi parteneriatului cu ţările-membre ale Uniunii Europene” — eveniment organizat de Centrul Băncii Mondiale pentru Reforma Raportării Financiare (CFRR), în parteneriat cu Facultatea de Contabilitate a Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM).
În conformitate cu prevederile art. 24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare a agenţilor economici se permite în limitele stabilite de Guvern.
Într-adevăr, agenţii economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de T.V.A. vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 541, alin. (4) din Codul Fiscal. Reamintim că, prin perioadă fiscală privind impozitul pe venit se înţelege anul calendaristic la încheierea căruia se determină venitul impozabil şi se calculează suma impozitului care trebuie achitată, iar pentru întreprinderile nou-create, perioadă fiscală se consideră perioada de la data înregistrării întreprinderii pînă la finele anului calendaristic.
Revenirea cumpărătorilor bogaţi din Orientul Mijlociu, SUA şi Rusia, împreună cu o scădere de peste 10% a preţurilor într-un an au revigorat piaţa imobiliară de lux din Paris, în blocaj după plecarea multor francezi înstăriţi, inclusiv actorul Gerard Depardieu, din cauza taxelor ridicate.
In urma informatiilor din presa legate de posibilitatea introducerii unor noi taxe odata cu incheierea acordului cu FMI, Ministerul Finantelor Publice a precizat ca scopul incheierii unui acord cu FMI nu este legat de introducerea unor noi taxe si impozite. In acest sens, comunicatul emis de MFP anunta: «Scopul incheierii unui nou acord nu este legat de introducerea unor noi taxe si impozite. Continutul noii scrisori de intentie cu FMI prevede o intreaga serie de masuri necesare realizarii reformelor din domenii precum sanatate, transporturi, sectorul energetic, absorbtia fondurilor UE, continuarea restructurarii companiilor de stat etc. Aceste reforme vizeaza asigurarea echilibrelor macroeconomice sustenabile si continuarea cresterii economice».
Lista politicilor care vor fi abordate în cadrul discuțiilor cu reprezentanții Fondului și ai Comisiei Europene ar putea continua. Mai important însă decât a face o trecere în revistă exhaustivă a subiectelor de interes care vor face obiectul negocierilor, este să remarcăm faptul că avem de-a face cu un dialog în care ambele părți își spun punctul de vedere și încearcă să colaboreze pentru elaborarea celor mai bune soluții. Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană încep marţi prima misiune de evaluare a noului acord stand-by aprobat în septembrie la Washington.
Registrul maşinii de casă şi de control (RMCC), ca document pentru înregistrarea datelor totalizatoare din rapoartele de închidere zilnică, este prevăzut în Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar, anexa nr. 5 la Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 15 aprilie 2008, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare. Pentru fiecare maşină de casă şi de control (MCC) se deschide cîte un RMCC în parte, pentru fiecare an sau semestru de gestiune, care se prezintă la organul fiscal care a înregistrat (care înregistrează sau reînregistrează) MCC pentru consemnare. În RMCC se înregistrează, conform cu raportul de închidere zilnică (RAPORT Z), sumele mijloacelor băneşti încasate în numerar (sau prin alt instrument (mod) de plată) provenite din tranzacţiile comerciale ale entităţii.
Invalidul din copilărie „Х” este fratele surorii „У”, care se află în relații de căsătorie cu „Z”. Fratele invalid locuiește împreună cu ei și se află la întreținerea totală atît a surorii sale, cît și a soțului acesteia. Se răsfrînge oare, în cazul dat, dreptul la scutirea pentru persoanele întreținute în mărime de 9 120 lei (pentru anul 2013) asupra surorii aflate în relații de rudenie cu fratele – invalid din copilărie? Poate oare beneficia de scutirea respectivă și soțul acesteia? Reamintim că, potrivit prevederilor art. 35, alin. (2) din Codul fiscal, persoană întreţinută este persoana care întruneşte toate cerinţele de mai jos:
C. Modul de completare a RMCC cod 3-I-T (REGISTRUL 3-I-T): REGISTRUL 3-I-T este registrul special care se foloseşte la decontările în numerar de către agentul transportator, care efectuează transporturi de călători şi bunuri în regim de taxi (TAXI – autovehicul dotat cu aparat de taxat legalizat) în baza licenţei pentru acest gen de acti-vitate. În conformitate cu art. 103 alin. (1) pct. 17) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 serviciile de transportare a călătorilor sunt scutite de T.V.A. După emiterea raportului de închidere zilnică (RA-PORT Z — figura 5) se efectuează înregistrarea datelor to-talizatoare în RMCC (formularul de tip 3-I-T – figura 7), completînd rîndul liber, imediat următor, astfel:
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este în proces de implementare a metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice. Ca sursă au servit informațiile furnizate de către instituțiile financiare, companiile turistice, deținătorii de registre ale deținătorilor de valori mobiliare, notari, angajatori ai persoanelor fizice, care prezintă informația despre salarii și alte venituri ale angajaților, declarațiile de venit, prezentate de persoanele fizice.
Activitatea notarială. Notariatul este o instituţie publică de drept abilitată să asigure, în condiţiile legii, ocrotirea drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor şi statului prin îndeplinirea de acte notariale în numele Republicii Moldova. Notariatul îşi desfăşoară activitatea în baza Constituţiei Republicii Moldova, Legii cu privire la notariat, altor acte normative, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Pornind de la caracterul public al notariatului, Ministerul Justiţiei efectuează, în conformitate cu legislaţia, reglementarea şi organizarea activităţii acestora. Activitatea notarială se realizează de notari şi de alte persoane, abilitate prin lege, prin acte notariale şi consultaţii notariale. Notarul se numeşte în funcţie prin ordinul ministrului justiţiei şi este persoana autorizată de stat să presteze, în numele acestuia, servicii publice prin desfăşurarea activităţii notariale în baza licenţei eliberate de Ministerul Justiţiei.
Într-adevăr, deducerea cheltuielilor pentru reparaţia proprietăţii se efectuează în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (8) din Codul Fiscal. Totodată, reieșind din dispozițiile art. 27, alin. (8), lit. a) din Codul Fiscal, se admite deducerea cheltuielilor pentru reparația proprietății dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii nu depășesc limita stabilită în art. 27 din Codul Fiscal din baza valorică a categoriei respective de proprietate determinate la începutul perioadei fiscale. Este necesar de notat că, în cazul în care activele procurate pe parcursul perioadei de gestiune, incluse în componenţa mijloacelor fixe, sînt supuse reparaţiei, iar la începutul perioadei de gestiune baza valorică a categoriei în cauză este nulă, cheltuielile respective nu se recunosc la deducere. Venitul impozabil se va majora cu suma cheltuielilor respective și, concomitent, acestea vor fi constatate drept cheltuieli pentru recondiţionarea proprietății, fiind reflectate la majorarea bazei valorice a mijloacelor fixe la finele perioadei de gestiune.
Statele, în calitate de parteneri în schimburile comerciale, recunosc necesitatea de a elimina obstacolele pe care dubla impunere internaţională le creează în circulaţia transfrontalieră a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor. Prin urmare, statele sunt motivate pentru a încheia convenţii bilaterale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital. La fel de importantă este necesitatea de a revizui şi modifica convenţiile existente care nu mai reflectă nevoile actuale ale statelor şi ale investitorilor.
Fondul Monetar Internaţional a fost reprezentat la masa rotundă de către Norman Gillanders, expert în domeniul administrării fiscale. Potrivit lui, oamenii de afaceri îşi doresc să facă profit şi să plătească impozite pentru a dormi liniştit. Însă ei trebuie ajutaţi să o facă printr-o administrare fiscală „nedureroasă”, epitet care se referă şi la politica fiscală, în general. Procedurile indolore se rezumă la predictibilitatea şi consecvenţa în politicile fiscale promovate la simplitatea procedurilor fiscale, care să comporte costuri mici de conformare la reguli şi cerinţele Serviciului Fiscal, la acţiunile inspectorilor fiscali, şi o administrare echitabilă şi etică. Toate acestea se încadrează în limitele conceptului de „bun simţ” într-o relaţie şi sunt simplu de realizat.
Dezbateri în cadrul mesei rotunde „Reforma administrării fiscale: realizări şi perspective” Membru al Confederației naționale a patronatului din Republica Moldova, Raisa Bejan, a salutat introducerea serviciilor electronice pentru contribuabili, care permit evitarea abordării subiective din partea funcționarilor fiscali și a rîndurilor la inspectoratele fiscale. „Este de fapt un vis, un lucru la care acum 10 ani nici nu puteam visa. Însă fiecare noutate are anumite lacune. De exemplu, punctul 7 din pagina personală a contribuabilului deja de o lună nu funcționează, după ce am reușit să ne obișnuim cu el”, a declarat în cadrul mesei rotunde Raisa Bejan. Potrivit directorului FiscServInform, Vitalie Coceban, fișa personală a contribuabilului a fost unserviciu intermediar, care se transformă în Contul curent al contribuabilului, care oferă informaţii mult mai ample şi careva deveni funcţional în curînd. Dna Bejan spune că pe siteul Fiscului poate fi verificat IDNO-ul companiilor, dar nu și al persoanelor fizice, or și acest lucru ar fi util. În plus, reprezentantul patronatelor a exprimat dorința ca IDNO-urile să fie verificate automat la completarea declarației pe site, pentru că, de exemplu, Fabrica Bucuria, din cauza indicării codurilor greșite a plătit anul trecut amenzi de 14 mii de lei, cîte 100 de lei pentru fiecare eroare. În același timp, serviciul de corectare a erorilor a rămas nedigitalizat și agenții economici trebuie să circule prin diverse birouri ale inspectoratului fiscal, chiar și două săptămâni. În replică, Vitalie Coceban, a declarat că cooperarea cu alte instituții, în special,ce ține de interacțiunea bazelor de date, urmează a fi pusă la punct.
În conformitate cu calendarul bugetar, Ministerul Finanţelor a început în luna martie elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu, colectînd de la instituţiile de stat şi de la partenerii de dialog social prognozele de creştere economică, propunerile pentru strategiile de cheltuieliectoriale, propunerile de formare a politicii fiscale pe termen mediu. Confederaţia naţională a patronatelor a venit, ca şi în anii precedenţi, cu o lungă listă de doleanţe, împărţită pe 10 capitole, începînd de la impozitul pe venit şi încheind cu administrarea fiscală. Printre ideile promovate de patronate, care au fost preluate şi de către unele autorităţi publice, se numără deducerea sumei creditelor ipotecare şi a cheltuielilor aferente acestora, achitate de persoanele fizice, la procurarea locuinţei pe parcursul anului fiscal, precum şi deducerea sumelor cheltuite pentru sănătate şi învăţămînt. Această acţiune de politică fiscală ar putea permite revigorarea sectorului construcţiilor şi ar constitui un stimulent real pentru bănci să acorde credite pe termen lung, dar şi pentru persoanele care îşi procură o locuinţă în ipotecă, consideră autorii.
În același timp, conform prevederilor art. 49, alin. (2), lit. d) a Legii Nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări, brokerul de asigurare şi/ sau de reasigurare trebuie să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare. La situația de 31 decembrie 2011 brokerul de asigurare „X”, a înregistrat venituri din vînzări în sumă de 1,5 milioane lei, numărul mediu scriptic de salariați fiind de 20 persoane. Vă rugăm să explicați dacă întreprinderea dată se încadrează în regimul fiscal aferent impozitului pe venit al agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii? Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 541 alin. (2) din Codul Fiscal, agenţii economici care corespund prevederilor alin. (1) din articolul dat şi care, la situaţia din 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activităţi operaţionale în sumă de pînă la 100 000 lei utilizează regimul de impozitare prevăzut la capitolul 71 al CF.
Dezvoltarea Republicii Moldova în cadrul sistemului economic de piaţă, reformele economice cu care se confruntă ţara pe parcursul acestor ani de independenţă şi democraţie, a creat o necesitate stringentă de a purcede la o reformă deplină a sistemului fiscal şi a informării continue a societăţii despre evenimentele produse. Principiile incluse în două legi de bază: Legea cu privire la Serviciul Fiscal şi Legea privind bazele sistemului fiscal şi prevederile Codului de procedură civilă au alcătuit prima parte componentă a modalităţii de apreciere a subiectelor şi obiectelor, care au pus fundamentul procedurilor de calculare şi achitare a primelor impozite, ce au prevăzut asigurarea primordială a părţii de venituri a bugetului de stat.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat se axează pe trei direcţii principale: majorarea încasărilor la bugetul public naţional, încurajarea conformării voluntare şi combaterea fraudelor fiscale. Pe parcursul a 5 luni ale anului curent, Serviciul Fiscal de Stat a obţinut următoarele realizări. Despre executarea planului de încasări Conform datelor operative, suma plăţilor acumulate la Bugetul Public Naţional în 5 luni ale anului 2011 a constituit 5868,1 mil. lei, planul stabilit fiind realizat la nivel de 99,8%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, au fost încasate cu 351,1 mil. lei mai mult sau cu 6,4%.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *