Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Consiliul Concurenței a stabilit amendă în sumă de 10679,80 MDL și a prescris încetarea de către întreprinderea„PERFECT International" S.R.L. a actului de concurență neloială manifestat prin folosirea ilegală, parțială a denumirii de firmă a întreprinderii „PERFECT-Tur" S.R.L.
Actualmente pot fi constatate situații în care contribuabilii admit anumite erori la completarea dărilor de seamă, care la rândul său pot fi divizate în următoarele categorii:
În cadrul supravegherii BC „EuroCreditBank” S.A., Banca Națională a informat banca respectivă asupra faptului că a constatat în activitatea acesteia nerespectarea limitelor maxime pentru active prevăzute de Regulamentul cu privire la expunerile „mari”.
Entitatea „A” SRL a fost supusă controlului fiscal prin metoda verificării totale. Genul de activitate al entității este construcția spațiilor locative. În cadrul controlului s-a stabilit că entitatea a diminuat defalcările mijloacelor pentru finanțarea sistemului de documente normative. Este în drept Serviciul Fiscal de Stat să verifice aceste defalcări şi dacă da, ce sancțiuni riscă contribuabilul în situația dată?
Astăzi, 20 iulie, Ministerul finanţelor a convocat şedinţa de dezbateri publice a setului de acte ce ţin de perfecţionarea proiectul politicii fiscale şi vamale. Scopul şedinţei de astăzi este analiza proiectului propus de Ministerul finanţelor şi ajustarea lui la realităţile existente, astfel ca să ajungem în Guvern şi Parlament cu un proiect de lege care ar reflecta necesităţile statutui, mediului de afaceri şi a societăţii pe ansamblu, a spus ministrul finanţelor, Octavian Armaşu, la deschiderea dezbaterilor.
1. (31.1.3) Urmează a fi de către Serviciul Fiscal de Stat comerciantul pentru nerespectarea prevederilor art. 211 alin.(5) din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior în partea ce ține de returnarea produselor alimentare a căror termen de valabilitate a expirat?
Consiliul de administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE) a decis crearea unei „liste negre” a auditorilor energetici, elaboratorilor de devize, verificatorilor de proiecte și responsabililor tehnici, care au comis lacune în procesul de evaluare și monitorizare a implementării proiectelor finanțate de Fond.
Angajații Poliției, cu statut de agent constatator, vor beneficia de un adaos la salariu în mărime de 25 % din suma amenzilor încasate la bugetul de stat, urmare a întocmirii proceselor verbale privind contravențiile examinate, potrivit Regulamentului privind stimularea financiară a agenților constatatori din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI, publicat în Monitorului Oficial din 24 martie curent.
În anul 2016 gospodăria țărănească „U” nu a desfăşurat activitate şi ca urmare nu a prezentat Serviciului Fiscal de Stat declarația privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2016. În cazul în care contribuabilul va fi supus controlului fiscal, acestuia îi vor fi aplicate sancțiuni pentru neprezentarea declarației privind impozitul pe venit?
Care este mărimea sancțiunii aplicate contribuabilului în situația în care în cadrul controlului fiscal acesta nu prezintă documentele contabile? Conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. f) din CF, contribuabilul este obligat, în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să prezinte, la prima cerere, persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor cu atribuţii de administrare fiscală documentele de evidenţă, dările de seamă fiscale, alte documente şi informaţii privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător, calcularea şi achitarea la buget a impozitelor şi taxelor şi acordarea facilităţilor.
Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege care va permite tragerea la răspundere a membrilor organelor colegiale care au adoptat decizii ilegale sau au comis alte abateri de la lege.
La data de 25 a fiecărei luni, contribuabilii urmează să prezinte Serviciului Fiscal de Stat, o serie de dări de seamă fiscale.
Conform art. 211 alin. (4) din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior, termenul de plată al comerciantului către furnizor pentru produsele alimentare contractate şi livrate se stabileşte în cadrul negocierii contractului, dar nu poate fi mai mare de 30 de zile calendaristice de la data livrării produselor de către furnizor.
În perioada 1 ianuarie 2016-20mai 2016, Banca Națională a Moldovei a efectuat în total 371 controale la unitățile de schimb valutar în vederea verificării respectării de către acestea a legislației în vigoare.
În cadrul operaţiunii de combatere a transportului ilicit de pasageri, au fost sancţionaţi 19 şoferi. Operaţiunea a fost desfăşurată de colaboratorii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Agenției Naționale Transport Auto, în comun cu Inspectoratul Național de Patrulare.
Șoferii vor trebui să prezinte un nou document la efectuarea reviziei tehnice. Este vorba despre cazierul contravențional al mașinii, care reprezintă un act care confirmă sau nu existența unor amenzi neachitate. Aceste prevederi se conțin într-un nou proiect de lege de modificare și completare a Legii privind siguranța traficului rutier și Codul transporturilor rutiere, propus spre dezbateri publice.
Raportul de audit intitulat „Managementul sistemelor de supraveghere a traficului rutier”, realizat de Curtea de Conturi, a constatat că acest domeniu a prejudiciat bugetul de stat cu 23,2 mil. lei. Raportul a fost prezentat în cadrul unei ședințe publice, iar hotărârea Curții de Conturi cu privire la aprobarea acestuia a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 149-154 din 12 mai curent.
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat o operațiune de verificare a sălilor de sport din capitală. Scopul acțiunii l-a constituit conformarea fiscală a contribuabililor care prestează servicii de întreținere a sănătății.
Serviciul Fiscal de Stat optează astăzi pentru o serie de valori noi ce presupun transparenţă crescută, tratament egal al contribuabililor, profesionalism şi corectitudine în relaţia cu mediul de afaceri şi cu societatea. Totodată, în cazul contribuabililor care continuă desfăşurarea frauduloasă a activităţii de întreprinzător, ignorînd multiplele semnale ale Serviciului Fiscal de Stat, față de aceștia sunt întreprinse măsuri riguroase conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *