Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Conform art.121 alin.(4) din Codul fiscal, pentru agenţii economici care au dreptul, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii, să aplice o perioadă de gestiune diferită de anul calendaristic, perioada fiscală privind impozitul pe venit corespunde cu perioada de gestiune pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. În acest caz, perioada fiscală constituie o perioadă de oricare 12 luni consecutive.
Conform prevederilor art. 947 din Codul civil (CC), clauza penală este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun (penalitate). Aceasta poate garanta numai o creanţă valabilă. Penalitatea poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală, sau a părţii neexecutate, inclusiv sub forma unei dobânzi de întârziere. Totodată, părţile pot conveni asupra unei penalităţi mai mari decât prejudiciul.
Pentru consolidarea terenurilor în Republica Moldova agricultorii au nevoie de un sprijin, inclusiv metodologic, care ar oferi posibilitatea aplicării practicilor moderne de cultivare a terenurilor prin rotația culturilor și diversificarea produselor agricole, cu utilizarea sistemelor și tehnici de irigare rentabile pe terenurile consolidate, consideră Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, care propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Executivului cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1075/2007 cu privire la aprobarea Regulamentului privind consolidarea terenurilor agricole.
Pentru reparaţia a 1,3 mii km de drumuri din Moldova, în anul curent vor fi alocate 1,6 mld. lei. Declaraţia aparţine secretarului de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, şi a fost făcută în cadrul şedinţei comisiei parlamentare pentru administrare publică. Anatol Usatîi a prezentat informaţiile privind reorganizarea Fondului Rutier şi planurile pentru asimilarea mijloacelor pentru reparaţia drumurilor. Potrivit secretarului de stat, în anul curent urmează a fi reparate toate drumurile locale din ţară.
În luna iulie 2019, în Codul fiscal pot interveni modificări prin substituirea unor poziții tarifare prevăzute în art.96 din Codul fiscal, care stabilește cotele TVA a serviciilor și mărfurilor importate și a livrărilor efectuate pe teritoriul țării. În acest sens, Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de lege ce vizează modificări în mai multe acte legislative. Astfel, poziția tarifară 040610200 — laptele şi produsele lactate (art. 96 lin. 1 lit.b din CF) va fi substituită cu textul „040610300, 040610500 — cu un conținut de grăsimi de maximum 40% din greutate”. Totodată, se propune substituirea poziției 121291 — sfeclă de zahăr proaspătă sau refrigerată (lit. b pct. 5 art.96) cu ex.121291800. Pentru aceste poziții se aplică o cotă redusă a TVA de 8%.
Lipsa marcajului produselor alimentare în limba de stat sau traducerea incorectă a acestuia, neindicarea tuturor ingredientelor utilizate la fabricarea produsului (inclusive a celor ce pot provoca alergii), indicarea eronată a componenților din rețetă, indicarea incorectă a masei nete a produselor sunt doar unele aspect depistate în cadrul controalelor ANSA la entitățile economice din domeniul alimentar, care sunt obligate să aplice prevederile Legii nr. 279 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare. Amintim, aceasta a intrat în vigoare la 12 ianuarie 2019. În procesul de implementare a Legii nr.279 atât operatorii din domeniul alimentației publice cât și inspectorii au depistat mai multe lacune, care au fost puse în discuție în cadrul unei ședințe organizate de Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. La discuții au participat reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și operatori din domeniu.
Codul vamal va fi completat cu noțiunea de autovehicul de colecție de interes istoric sau etnografic. Ministerul Finanțelor propune pentru consultări publice un proiect de lege, scopul căreia este implementarea prevederilor Legii nr.275/2018 pentru modificarea Legii nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor și aducerea cadrului legislativ în concordanță cu prevederile acesteia. Proiectul prevede și modificări la Codul fiscal. În partea ce ține de cotele accizei pentru mijloacele de transport (anexa nr.2 la Capitolul IV din CF) se propune a fi completată cu următoarele poziții tarifare:
Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită contribuabilii – persoane juridice să se înscrie la cursurile de instruire privind utilizarea serviciului electronic e – Factura, organizate de CTIF în luna iunie. Primul curs, în limba rusă, va avea loc la 5 iunie, iar al doilea, în limba română, la 18 iunie. Cursurile au o durată de patru ore și se vor desfășura, cu începere de la ora 9.00, la sediul Centrului de instruire în finanțe al CTIF pe adresa: mun. Chișinău, str. Pușkin 45, etajul 2. Scopul principal al instruirilor este de a oferi contribuabililor suport consultativ și tehnic în ceea ce privește crearea, redactarea, semnarea electronică și circulația electronică a facturii fiscale în format electronic prin intermediul sistemului informațional automatizat e – Factura, administrat de CTIF.
În conformitate cu prevederile art. 5 pct. 14) din Codul fiscal, organizație necomercială este persoana juridică a cărei activitate nu are drept scop obținerea venitului şi care nu folosește vreo parte din proprietate sau din venit în interesele vreunui membru al organizației, ale unui fondator sau ale unei persoane particulare. Art.52 din Codul fiscal specifică organizațiile necomerciale ce beneficiază de regimul fiscal facilitar la impozitul pe venit, și anume:
Tema puterii e o temă prea puțin dezbătută cu adevărat, o temă care lipsește din educația noastră, într-un context în care cultura națională are în sângele ei, în ADN-ul ei, abuzurile și excesele de putere. Consumatorii abuzează de putere atunci când au pretenții exagerate de la producători și comercianții de bunuri și servicii, copiii abuzează de putere în față părinților, când au pretenții exagerate, părinții fac abuz pe putere când au pretenții exagerate de la directorii de școli, în organizațiile private și publice se fac abuzuri de puterea dată de funcții, oamenii de stat abuzează de putere, și așa mai departe. Convingerile pline de vanitate de tipul “eu sunt îndreptățit”, “eu îți sunt superior”, “eu te controlez pe tine”, “mi se cuvine”, “tu trebuie să asculți de mine și să te supui voinței mele”, “eu sunt stăpânul aici”, “ești/voi face cumva să ajungi la mâna mea” etc.
La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului ,,În cazul transferării sumelor la contul creditorului, creanţa se consideră stinsă din momentul în care suma datorată este înscrisă în contul creditorului” din art. 41 alin. (3) din Codul de executare (CE), ridicată de către autorul sesizării în dosarul nr. 2-4479/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. Prin încheierile executorului judecătoresc s-a dispus intentarea procedurii de executare în baza titlului executoriu, emis de Judecătoria Râşcani, mun. Chişinău, privind încasarea de la Compania de asigurări ,,Z” (CA „Z”) în beneficiul cetățeanului ,,X” şi BC ,,Banca comercială” SA a despăgubirii de asigurare în mărime de 311096 lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 97428,40 lei şi a penalităţii în mărime de 55997,28 lei (în total, 464521,68 lei),
Arhivă: Livrările scutite de TVA sunt enumerate la art. 103 din Codul fiscal. În cazul în care, acestea vor fi destinate pentru export
Pandemia globală asociată COVID-19 (coronavirusului) este în plină desfășurare, iar efectele acesteia își găsesc reflecție nu doar în viața personală a oamenilor prin riscul asupra sănătății acestora, dar și asupra activității agenților economici. Fiind afectați direct sau indirect de restricțiile impuse de organele guvernamentale specializate, agenții economici traversează o perioadă extrem de dificilă, echivalentă unei crize economice de proporții la nivel național și internațional. În acest context, se cere luarea unor măsuri urgente de susținere a acestora, iar lecțiile altor state ar putea servi drept sursă de inspirație pentru autoritățile naționale.
Care este modalitatea de deducere a cheltuielilor pentru hrana organizată a angajaților, dacă agentul economic până în luna mai a aplicat regimul general de impozitare, iar începând cu luna iulie acesta s-a înregistrat ca rezident al parcurilor pentru tehnologia informaţiei? Urmează oare aceste plăți să fie constatate ca facilități acordate angajaților?
Studiu de caz. Andrei este fondatorul și administratorul la SRL „V”, genul de activitate al entității fiind livrarea vinului îmbuteliat în raza mun. Chișinău. La 10 ianuarie 2020, clientul SA „C” a plasat prin telefon comanda de 50 sticle, în sumă de 1500 lei. Andrei a livrat sticlele la 14 ianuarie 2020. Factura fiscală de recepție a sticlelor a fost semnată de Andrei în calitate de administrator al SRL „V” și administratorul SRL „C”. Nici până astăzi Andrei nu și-a primit banii. Care sunt procedurile legale pentru obținerea plății?
În conformitate cu prevederile Legii insolvabilității nr. 149/2012 (Legea nr. 149/2012), procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza unei cereri de intentare a procesului de insolvabilitate și atunci când există unul din temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate.
Conform prevederilor art. 228 alin. (1) din Codul fiscal, prin majorare de întîrziere (penalitate) se semnifică suma calculată în funcţie de cuantumul impozitului, taxei şi de timpul scurs din ziua în care acestea trebuiau plătite, indiferent de faptul dacă au fost sau nu calculate la timp. Aplicarea de către Serviciul Fiscal de Stat sau alt organ abilitat a majorării de întîrziere este obligatorie, independent de forma de constrîngere. Majorarea de întîrziere reprezintă o parte din obligaţia fiscală şi se percepe în modul stabilit pentru impunerea fiscală.
În primele trei luni ale anului curent, suma impozitului pe venit restituită persoanelor fizice a constituit 2,7 mil. lei, potrivit datelor statistice privind sumele acceptate spre restituire a impozitului pe venit persoanelor fizice (cetățeni) pentru trimestrul I al anului 2019. Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, suma s-a majorat cu 0,07 mil. lei (2,63 mil. lei). În același timp, suma restituită în primul trimestru din anul curent este mai mică de circa 2 ori față de cea restituită în trimestrul I din 2017 (4,08 mil. lei).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *