Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Încă 8 agenți economici vor fi incluși în Lista agenţilor economici – întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, scutite de TVA cu drept de deducere. În Monitorul Oficial din 5 aprilie curent Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat Ordinul nr. 71 din 25 martie 2019 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66 din 4 mai 2010.
SFS reiterează: începând cu data de 1 iulie 2019, la efectuarea livrărilor în cadrul contractelor de achiziții publice apare obligația de utilizare a e-Facturii. Aceasta reiese din contextul prevederilor alin.(12) al art.117 din Codul fiscal. Astfel, la efectuarea livrărilor impozabile cu TVA în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării, subiecții impozabili sunt obligați să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-Factura). Prevederile în cauză nu se aplică pentru livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi serviciile comunale.
Poate beneficia persoana fizica, cetățean al Republicii Moldova, de scutirea personală în cazul în care este rezident fiscal in Romania și perioada de ședere pe teritoriului RM este de până la 183 de zile?
Prin Legea nr. 281 din 16.12.2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, Codul fiscal a fost completat cu prevederi care stabilesc o nouă funcție pentru Serviciul Fiscal de Stat (SFS) – constatarea infracțiunilor prevăzute la art. 241–242, 244, 2441, 250– 253 şi 3351 din Codul penal.
În conformitate cu art.1932 (1) din Codul civil, dacă în contract nu este prevăzut altfel, asociaţii gestionează împreună actele societăţii civile şi reprezintă împreună societatea în exterior.
În conformitate cu art.11 alin.(7) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017, documentele primare întocmite conțin elemente obligatorii prestabilite. Pentru factura fiscală aceste elemente sunt specificate la art.117 alin.(2) din Codul fiscal.
În conformitate cu prevederile art. 372 alin. (2) din Codul fiscal, în componența impozitului unic nu se includ următoarele impozite, taxe şi contribuţii:
În conformitate cu pct. 85 din SNC „Prezentarea situaţiilor financiare”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 118 din 6 august 2013, în rîndul 010 “Venituri din vînzări” se reflectă suma veniturilor din vînzări obţinute în cadrul activităţii operaţionale. Acesta cuprinde veniturile din:
Partea I. §2. CAUZELE REZOLUȚIUNII Prezentarea generală. Rezoluţiunea contractului constituie o încetare prematură a raportului juridic dintre părţile contractante, care contravine raţiunii fundamentale a oricărui contract, și anume executarea corespunzătoare a obligaţiilor generate astfel. Rezoluţiunea, de asemenea, este o derogare de la principiul obligativităţii contractului (pacta sunt servanda). Din aceste raţiuni, art. 1084 alin.(1) din Codul civil (CC) prevede o listă exhaustivă de cauze ale rezoluţiunii: contractul nu poate fi altfel rezolvit decât: a) în temeiurile prevăzute de lege; sau
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) din Codul fiscal, precum și prevederile Instrucțiunii privind modul de completare a Declarației cu privire la impozitul pe venit
Conform prevederilor titlului VII din Codul fiscal (CF) și Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr. 1603 din 20.12.2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) şi a instrucțiunii privind modul de întocmire şi prezentare a acesteia (MO nr. 273- 279 art. 1701 din 28.12.2012), contribuabilii – subiecți ai impunerii cu taxele locale specificate la art. 289 alin. (2) lit. a), b), c), d) e), f), g), h), i), j) şi q) din CF, au obligația de achitare a taxelor locale și de prezentare a dării de seamă precitate, trimestrial, până la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar.
Modul de reflectare în Darea de seamă IPC 18 a diferitelor tipuri de concedii acordate angajatului în cadrul relaţiilor de muncă, în special a concediilor neplătite, concediilor de studii etc. este adesea abordat de către contabilii entităţilor economice. Pentru Darea de seamă IPC 18 a rămas în vigoare posibilitatea reflectării unei şi aceleiaşi perioade cu diferite categorii pe parcursul lunii în care angajatul a beneficiat de sume ce se referă la perioadele precedente sau ulterioare (indemnizaţie de incapacitate temporară de muncă, indemnizaţie pentru concediu de odihnă anual).
În conformitate cu art. 24 alin. (1) din codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
Istoria protecției datelor cu caracter personal în Moldova se începe odată cu adoptarea Legii nr. 17 – XVI din 15.02.2007 cu privire la protecția datelor cu caracter personal (abrogată însă la 14 aprilie 2012, la intrarea în vigoare a Legii noi în 2011), când autoritatea responsabilă de control asupra legalității respective a fost desemnat Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. De atunci majoritatea din noi, mai puțin sau mai mult, este familiarizată cu domeniul dat. Totodată recent a apărut și se utilizează o noțiune nouă — GDPR(General Data Protection Regulation). Astăzi noțiunile sunt utilizate concomitent și din cauza asta la mai mulți apar întrebări cum e mai corect și care este diferența.
Conform art.279 alin.(5) al CF, evaluarea bunurilor imobiliare se efectuează de către organele cadastrale teritoriale în baza unei metodologii unice pentru toate tipurile de bunuri imobiliare în modul şi în termenele stabilite de legislaţie. Reevaluarea bunurilor imobiliare se efectuează de către organele cadastrale teritoriale o dată la 3 ani în modul stabilit de Guvern. Cine portă responsabilitatea în cazul în care reevaluarea nu a fost efectuată o dată la 3 ani?
Modalitatea de completare a facturii fiscale este stabilită conform Instrucțiunii privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, anexa nr.2 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 28 august 2017.
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe s-a convocat în anul 2018 în 44 de ședințe, potrivit bilanțului statistic al procesului legislativ pe anul 2018. De asemenea, membrii acestei comisii au prezentat cele mai multe rapoarte și corapoarte la proiectele de legi – 178 la număr. Astfel, pe parcursul anului 2018, cele 10 comisii permanente ale Parlamentului s-au convocat în 339 de ședințe. În sesiunea de primăvară au avut loc 251 de ședințe ale comisiilor parlamentare, în sesiunea de toamnă – 128. Cele mai multe ședințe au fost organizate de Comisia juridică, numiri și imunități – 46 la număr. Comisia securitate națională, apărare și ordine publică – 40, câte 39 de întruniri au desfășurat Comisia protecție socială, sănătate și familie,
Conform art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul perioadei fiscale, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
Administratorul nerezident al companiei din R. Moldova numit prin decizia fondatorilor are relații civile cu compania în baza unui contract de management. Serviciile sunt prestate la distantă, prin intermediul rețelelor de comunicație. Cum urmează sa fie calculate și reținute impozitele, contribuțiile sociale si medicale? Cum se aplica prevederile Convenției, daca nerezidentul nu depășește perioada de ședere de 183 de zile pe teritoriul RM?
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *