Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În conformitate cu prevederile art. 254 alin. (1) din Codul fiscal nr. 1163/1997, efectuarea încasărilor băneşti în numerar în lipsa ECC în cazul în care actele normative în vigoare prevăd folosirea acestuia, se sancţionează cu amendă de la 5000 la 15000 de lei.
În ediția revistei „monitorul fiscal. FISC. md” din decembrie 2020 este publicată continuarea articolului „Ghidul privind amortizarea mijloacelor fixe: aspecte contabile și fiscale”, în care sunt analizate aspectele determinării și deducerii cheltuielilor pentru reparații. Autorul Ghidului, Marina Brihuneț, reamintește modul de atribuire a cheltuielilor/costurilor ulterioare aferente reparației sau dezvoltării la cheltuieli curente ori la costuri ulterioare care urmează a fi capitalizate în conformitate cu SNC sau IFRS.
Bunul imobiliar se afla în proprietate comună în devălmășie. De comun acord acest bun a fost împărțit în cote – părți între soți. Contractul a fost înregistrat la notar la 31 octombrie, iar la organul cadastral înregistrarea a fost efectuată la 1 noiembrie. După divizare valoarea estimată a fiecărei cote-părți este mai mica de 1,5 mil. lei. Este obiect al impunerii cu impozitul pe avere? În cazul în care bunurile imobiliare reglementate de Titlu VI1 din Codul fiscal se află în proprietate comună în devălmăşie, subiect al impunerii este considerat, în baza acordului comun, unul din proprietari (coproprietari). În acest caz, toţi proprietarii (coproprietarii) poartă o răspundere solidară pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, conform art. 2872 alin. (3) din CF.
Serviciul Fiscal de Stat a aprobat noua procedură și criteriile de determinare a statutului de contribuabil mare. Ordinul nr.613 din 9 decembrie 2020 aprobat de autoritatea fiscală a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 18 decembrie, și a intrat în vigoare. Totodată, a fost abrogat Ordinul IPFS nr.1387/2016 cu privire la organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mari. Astfel, pentru includerea în lista respectivă sunt eligibili contribuabilii: agenți economici persoane juridice și persoane fizice rezidenți ai RM care desfășoară activitate de întreprinzător pe parcursul a cel puțin 3 ani și sunt înregistrați și activează în conformitate cu prevederile Legii nr. 845 (până la 650 entități);
Peste 6,6 mld.lei au fost încasate la Bugetul public național de către Serviciul Fiscal de Stat în primele 2 luni ale anului 2021. Datele respective denotă o creștere cu peste 336,4 mil. lei sau cu 5,4 % în raport cu perioada similară a anului precedent.
În Monitorul Oficial de astăzi, 5 februarie curent, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 18 din 1 februarie 2021 cu privire la modificarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr.76 din 16 iunie 2020. Documentul a fost elaborat în conformitate cu Legea nr. 60/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător şi modificarea unor acte normative și prevede modificări în Regulamentul privind rambursarea TVA întreprinderilor care sunt înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA și înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară, aprobat prin Ordinul nr.76 din 16.06.2020 și vizează producătorii agricoli afectați de calamitățile naturale.
Taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor) se achită de către subiecții impunerii trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar la contul trezorerial de venituri al bugetului local (art. 294 alin. (1) din Codul fiscal, Anexa la Titlul VII al Codului fiscal). Întreprinzătorii individuali, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, achită taxa în termen de pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune.
Urmează a se impozita cu TVA mărfurile cu termenul de valabilitate expirat (inclusiv din cauza sistării activității pe perioada pandemiei) care urmează a fi distruse? Potrivit art.95 alin.(1) din Codul fiscal (CF), obiecte impozabile cu TVA constituie livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, aceasta reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în RM.
În acest articol sunt examinate principalele întrebări privind modificările normative efectuate începând cu 1 ianuarie 2021 ce vizează impozitarea veniturilor obținute din dobânzile aferente valorilor mobiliare de stat (în continuare - VMS) și cele achitate de bănci, asociaţii de economii şi împrumut, precum şi de emitenţii de valori mobiliare corporative. Ce acte normative reglementează impozitarea veniturilor obținute din dobânzi? Dobânzile aferente VMS
Conform art 94 lit.f) din Codul fiscal, subiecţi impozabili cu TVA sunt persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător, inclusiv persoanele care desfăşoară activitate profesională conform legislaţiei, şi procură pe teritoriul RM proprietatea gajată, proprietatea ipotecată, proprietatea sechestrată de la întreprinderile înregistrate în calitate de plătitori de TVA. Astfel, subiecții impozabili specificați în art.94 lit.f) din CF, în conformitate cu prevederile pct.3.9 liniuța 4 și 3.91 din Ordinul SFS nr.1164/2012 cu privire la aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA, indică
Astăzi, 22 decembrie 2020, Guvernul a aprobat noul Catalog al mijloacelor fixe și modificările la Regulamentul privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale. Amintim, recent Ministerul Finanțelor a organizat consultări publice asupra proiectelor vizate. Propunerile mediului de afaceri, celui academic și experților au fost luate în calcul la definitivarea documentului prezentat astăzi în cadrul ședinței Guvernului, care a votat modificările propuse. În zilele următoare P.P. „Monitorul Fiscal FISC.md” va reveni cu detalii asupra proiectului, care urmează a fi pus în aplicare încă în anul curent.
Bunurile imobiliare care nu sunt evaluate de către organele cadastrale în scopul impozitării se impozitează conform prevederilor Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000 (în continuare - Lege).
Potrivit prevederilor art.104 lit. c1) din Codul fiscal, importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte și destinate proiectelor de asistenţă investiţională, finanţate din contul granturilor acordate Guvernului, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, sunt scutite de TVA cu drept de deducere.
Prin Legea nr.122/2019 pentru modificarea unor acte legislative pusă în aplicare din 1 ianuarie 2020, au fost aduse modificări la art.33 din Codul Fiscal (CF), conform cărora dreptul la scutirea personală o au contribuabilii (persoane fizice rezidente) care au un venit anual impozabil mai mic de 360000 de lei, cu excepția veniturilor prevăzute la art.901 din CF. În conformitate cu art.12 pct.4) din CF, venitul impozabil reprezintă venitul brut, inclusiv facilitățile acordate de angajator, obținut de contribuabil din toate sursele într-o anumită perioadă fiscală, cu excepția deducerilor și scutirilor aferente acestui venit, la care are dreptul contribuabilul conform legislației fiscale.
Care sunt condițiile ce urmează a fi întrunite pentru ca donațiile efectuate în scop de filantropie sau sponsorizare să fie premise spre deducere? Amintim, prin noţiunea de activitate filantropică se înţelege acordarea de ajutor material benevol, imparţial şi necondiţionat sau prestarea de servicii gratuite de către persoane fizice sau juridice pentru o persoană (un grup de persoane), fără a cere în schimb vreo recompensă, plată sau executare a anumitor obligaţii şi fără a obţine vreun profit.
Documentarea, repartizarea și deducerea cheltuielilor privind alimentarea automobilelor cu motor electric și/sau hibrid, nefiind expres stipulate în legislația națională ce reglementează evidența contabilă, continuă să provoace întrebări agenților economici. Astăzi venim cu unele precizări ce țin de aspectele indicate supra. Aici reiterăm normele legale ce reglementează ținerea evidenței contabile. Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017 stabileşte cadrul normativ de bază, principiile şi cerinţele generale şi mecanismul de reglementare în domeniul contabilităţii şi raportării financiare în RM.
În Monitorul Oficial de astăzi, 13 noiembrie 2020, Comisia interdepartamentală pentru echipamente de casă și control a publicat Decizia nr. 26-11/1-19/02-2020 din 20.10.2020. Examinând chestiunile de pe ordinea de zi Comisia DECIDE: 1. Se aprobă Cerințele tehnice față de echipamentele de casă și de control, conform Anexei nr. 1 la prezenta decizie. 2. Înregistrarea modelelor noi a echipamentelor de casă și de control în Registrul unic al echipamentelor de casă și de control se va efectua în conformitate cu cerințele aprobate începând cu data de 1 ianuarie 2021.
Stimați contribuabili, Serviciul Fiscal de Stat vă propune acest Calendar, reamintind datele prezentării rapoartelor fiscale în luna iunie 2019. Vă atenționăm că la 25 iunie expiră termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale. Calendarul fiscal al contribuabilului
Conform art. 1251 din Codul civil (CC), prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă și posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. Bun imobil, conform art. 459 CC, se consideră terenul înregistrat în registrul bunurilor imobile sub număr cadastral distinct. Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un teren, pentru a fi reîntrebuințate, atâta timp cât sunt păstrate în aceeași formă, precum și părţile integrante ale unui bun imobil care sunt detașate provizoriu de acesta dacă sunt destinate reamplasării.
Prima parte Modul de trecere de la metoda valorii rămase la metoda liniară privind calcularea amortizării mijloacelor fixe pentru 20191 sunt reglementate de prevederile art. 261 din Codul fiscal (CF). Astfel, potrivit alin. (5) din articolul respectiv, evidența mijloacelor fixe în scopuri fiscale se ține pentru fiecare obiect separat. Totodată, potrivit alin. (17) din articolul menționat al CF, evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale se efectuează în conformitate cu Regulamentul privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale (în continuare Regulament), aprobat prin HG nr. 289 din 14.03.2007.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *