Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Perioada de implementare a Programului este 40 de luni, cu posibilitatea de extindere, în funcție de progresul înregistrat și rezultatele evaluărilor intermediare. Programul va fi implementat de către IP Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, desemnată ca Unitate de Implementare.
Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să aflăm dacă perceptorul este funcționar public și dacă se aplică incompatibilitățile, restricțiile şi limitările prevăzute prin Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04 iulie 2008 (Legea nr.158/2008).
Reglementarea activității de subvenționare în agricultură se realizează potrivit Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural nr. 276/2016, legii bugetului de stat pe anul respectiv, hotărârilor de Guvern, precum şi prin actele normative ale autorităților administrației publice centrale.
Responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale şi pentru prezentarea dării de seamă la taxa pentru amenajarea teritoriului revine contribuabililor (art. 298 alin. (1) Codul fiscal).
Obiect al impunerii la taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii (în continuare - taxa), conform art. 291 alin. (1) lit. e) al Codului fiscal, îl constituie unităţile care, conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei, corespund activităţilor expuse în anexa nr. 1 la Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior (în continuare - Lege).
Conform art. 292 alin. (2) din Codul fiscal, cota taxei pentru salubrizare se stabileşte de către autoritatea administraţiei publice locale în funcţie de caracteristicile obiectului impunerii. [Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr. 204 din 24.12.2021, în vigoare din 01.01.2022].
În Republica Moldova, procesul de selecție a culoarului vamal în cadrul declarării mărfurilor este un mecanism fundamental care asigură echilibrul între facilitarea comerțului și prevenirea riscurilor comerciale, economice și de securitate. Primul pas în acest proces este depunerea declarației vamale
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță despre lansarea implementării măsurii de formare profesională pe bază de voucher și invită șomerii/persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă să participe la cursurile de formare profesională pe bază de voucher
Pe parcursul anului viitor, Inspectoratul de Stat al Muncii va efectua 1162 de controale de stat, comparativ cu cele 1170 planificate pentru anul curent, potrivit Planului
Termenul-limită de achitare a impozitului pentru bunurile imobiliare existente și/sau dobândite de către persoanele fizice până la 31 martie inclusiv a anului fiscal în curs este 30 iunie a anului curent. În acest sens,
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 30 ianuarie anul curent, a aprobat în prima lectură proiectul legii cu privire la modificarea Codului funciar nr. 22/2024, ce are drept scop reglementarea relațiilor privind terenurile destinate amplasării instalațiilor eoliene, sistemelor de stocare a energiei în baterii și ale instalațiilor de biogaz, astfel încât sa fie permisă amplasarea acestora pe terenuri cu destinație agricolă
În conformitate cu prevederile Legii nr.212 din 20.07.23, cu punerea în aplicare din 01.01.26, autoturismele şi alte autovehicule (poziţiile tarifare 870321, 870322, 870323, 870324, 870331, 870332
Joi, 25 aprilie anul curent, fiind publicat în Monitorul oficial, a intrat în vigoare Ordinul ministrului finanțelor nr. 40 din 8 aprilie 2024 cu privire la modificarea și completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar și a Normelor metodologice privind evidența contabilă
La expirarea termenului pentru care a fost constituită zona economică liberă (ZEL), activitatea acesteia va înceta în mod automat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 440/2001 privind zonele economice libere. Cu trei luni înainte de expirarea termenului de funcționare prevăzut în legea de creare a zonei economice libere, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va
Persoanele juridice și persoanele fizice rezidenți și nerezidenți ai Republicii Moldova specificate la articolul 277 din Codul fiscal sunt subiecți ai impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare.
La 30 ianuarie curent intră în vigoare Codul Urbanismului și Construcțiilor – intrarea acestuia fiind stabilită la un an de la data publicării în Monitorul Oficial, pentru a oferi timp suficient în procesul de pregătire a implementării noilor prevederi de către APL și persoanele fizice și juridice interesante. Totuși, în cadrul discuțiilor cu părțile
Serviciul Fiscal de Stat a elaborat și propune spre consultare publică proiectul Ordinului cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de anulare a obligațiilor fiscale aflate în evidența serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale care cad sub incidența art. 172 alin. (3) din Codul fiscal1. Documentul reglementează modalitatea stingerii restantelor, ale căror evidență este ținută de serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor (SCITL).
Datele statistice privind comerțul internațional cu mărfuri demonstrează că deșeurile fac obiectul importului pe teritoriul vamal, cum ar fi:
Serviciile de îngrijire individualizată a copiilor se prestează de către îngrijitorul calificat cu condiția deținerii patentei de întreprinzător pentru genul
Avizele generale emise de Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale sunt obligatorii pentru planurile urbanistice generale, inclusiv Regulamentul local de urbanism; cele urbanistice zonale, ale zonei centrale a municipiului, ale zonei funcționale a localității, ale zonei protejate și ale zonei de agreement, precum și planurile urbanistice de detaliu, elaborate din contul alocațiilor Guvernului sau autorităților administrației publice centrale de specialitate. Regulamentul privind emiterea avizului general la documentația de urbanism a fost elaborat de MIDR, iar Ordinul nr.45 al autorității, semnat la 25 martie 2022, a fost publicat vineri, 1 aprilie, în MO.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *