Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Două facilități acordate de patron angajaților – hrana asigurată şi tichetele de masă — au fost prezentate și analizate în cadrul seminarului cu genericul Nouătăți legislative 2018 – principalele provocări pentru entități , organizat de Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova. Cheltuielile pentru hrană asigurată a angajaților au fost reglementate prin Hotărîrea Guvernului nr.144 din 26.02.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la cuantumul şi criteriile de stabilire a cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru transportul,
Una din măsurile fiscale negociate cu FMI, care au ca scop asigurarea stabilității financiare este, după cum a fost anunțat anterior, anularea cotei reduse de TVA în mărime de 10% pentru sectorul HoReCa și revenirea la cota-standard 20%. În acest context, businessul din acest sector a solicitat Ministerului Finanțelor discuții suplimentare, care au avut loc marți, 29 iulie.
În cazul în care salariatul lucrează pentru diferiți angajatori același număr de ore, acesta va putea stabili individual locul de muncă de unde va primi tichetele de masă, prin anunțarea angajatorului, dar nu mai mult de o dată pe lună. Deputații au votat ieri un proiect de lege ce are drept scop elucidarea unor elemente cu privire la implementarea Legii cu privire la tichetele de masă, evidențiate în procesul de elaborare a legislației conexe de către instituțiile statului în colaborare cu mediul de afaceri. Proiectul prevede că numărul total al tichetelor de masă pe suport de hârtie acordate salariatului ce desfășoară munca în schimburi trebuie să fie egal
De ce este nevoie de operator, care este rolul acestuia? De ce angajatorii sau autoritățile nu ar putea să emită tichete de masă?
În această ediție a revistei „monitorul fiscal FISC.md” lansăm o rubrică nouă – „Resursele minerale”. Primul articol publicat în compartimentul dat ține de particularitățile contabilității la entitățile care desfășoară activitate de extracție a resurselor minerale prin prisma: • noțiunii privind resursele minerale; • costurilor de intrare a resurselor minerale; • criteriilor de recunoaștere a resurselor minerale în Moldova, conform Standardului Național de Contabilitate „Imobilizări necorporale și corporale”; • contabilității costurilor de explorare; • modului de constituire și contabilizare a cheltuielilor de refacere a terenurilor; • calculației costului resurselor minerale extrase.
În cazul achitării plăților pentru produsele alimentare cu tichetul pe purtători de hârtie, suma procurării poate fi mai mică decât valoarea nominală a tichetului, iar comerciantul este limitat prin lege să ofere restul în bani. Ce se întâmplă cu surplusul de bani, care se acumulează la comerciant? Cum va fi contabilizat? La procurarea produselor alimentare cu o valoare mai mică decât valoarea nominală a tichetului, diferența nu se rambursează sub formă de bani.
Tichete de masă pot fi acordate de către angajatori salariaților angajați legal în câmpul muncii, conform Legii tichetelor de masă. Salariații le pot utiliza pentru a achita masa de prânz sau pentru a cumpăra produse alimentare din rețeaua de magazine partenere a operatorului (Edenred), iar sumele aferente tichetelor de masă sunt scutite integral de taxe și impozite. Angajatorii pot alege dacă solicită tichete pe suport de hârtie și/sau carduri. Tichetele pe suport de hârtie ar putea să fie acceptate de mai mulți comercianți deoarece nu necesită existența unui POS pentru procesarea tranzacțiilor la fiecare punct de vânzare.
Conform prevederilor art. 2162 alin. (1) din Codul civil, moştenirea este transmiterea patrimoniului (masa succesorală) unei persoane fizice decedate (defunct, cel care a lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane (moştenitori).
Compania franceză Edenred este pregătită din punct de vedere tehnic, operațional și comercial pentru a lansa tichetele de masă în Republica Moldova și estimează că va produce primul tichet de masă în luna martie, după primirea autorizației de la Agenția de Servicii Publice. În acest scop Edenred și-a instalat la sediul din Chișinău echipamentul de producere a tichetelor de masă și a făcut angajări de personal.
Persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător și prestează servicii sau lucrări, vor putea beneficia de acordarea scutirii personale stabilite la art.33 din Codul fiscal1 la locul prestării serviciilor sau lucrărilor, cu condiția neutilizării lor pe parcursul perioadei respective la un alt loc de muncă. În Monitorul Oficial din 1 februarie curent a fost publicată Hotărârea nr. 44 din 30 ianuarie 2019 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului. Măsura are drept scop simplificarea conformării fiscale a contribuabililor și diminuarea poverii administrative privind calcularea obligațiilor fiscale ce ține de impozitul pe venit al persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și prestează servicii sau lucrări.
Licența acordată de către Agenția Servicii Publice îi permite investitorului francez, lider mondial în servicii preplătite pentru companii, să-și înceapă operațiunile în Republica Moldova. Anterior EDENRED și-a instalat la sediul din Chișinău echipamentul de producere a tichetelor de masă, a făcut angajări de personal și a încheiat contracte cu partenerii locali, întreprinderi și magazine alimentare.
Ieri, 6 aprilie, Ministerul Finanţelor a organizat o masă rotundă cu genericul Consultarea publică a Conceptului de rescriere a Codului fiscal şi a Codului Vamal. Evenimentul a fost prezidat de vice-ministrul Iurii Cicibaba, iar discursul principal a fost ţinut de şefa Direcţiei Generale Politică şi Legislaţie Rodica Braguţă.
Din 5 ianuarie 2019, punctul comun de trecere a frontierei de stat Palanca poate fi traversat de toate categoriile de vehicule. Până astăzi circulația era permisă doar pentru vehiculele cu masa de până la 3,5 tone și o capacitate de până la 22 de locuri. Cu toate acestea, este impusă interdicția ca acestea să nu transporte produse alcoolice, din tutun și mărfuri supuse controlului veterinar și fito-sanitar. Amintim, că inaugurarea punctului de trecere a frontierei moldo-ucrainene a a avut loc la 28 decembrie 2018, „Palanca-Maiaki-Udobnoe” devenind al șaselea punct de control comun.
Pe lângă veniturile neimpozabile, există venituri pentru care nu se prezintă Declarația? Codul fiscal (CF) stabilește pentru o categorie de venituri reținerea finală a impozitului la sursa de plată, care scuteşte beneficiarul câştigurilor şi veniturilor de la includerea lor în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestora. La categoria veniturilor respective se aplică cote de impunere diferite de cele specificate de art. 15 din CF.
În condițiile în care unele bunuri ale entităților publice nu le aparțin cu drept de proprietate, ci se află doar în gestiune, acestea sunt obligate să urmeze anumite proceduri şi să se conformeze anumitor cerințe în procesul de circulație a acestora.
Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015) stipulează regulile care urmează a fi respectate de către autoritățile contractante în cadrul desfășurării procedurilor de achiziții publice în ceea ce privește publicarea datelor și informațiilor aferente acestora. Odată cu ajustarea legislației naționale în materie de achiziții publice, la Directivele UE au fost aduse un șir de modificări în ceea ce privește asigurarea publicității și transparenței. Drept urmare, autoritățile contractante sunt obligate să ofere mai multe informații cu privire la achiziții.
Cei încă circa 20 de mii de subiecții ai declarării care își completează declarațiile de avere și interese personale în ultimele zile înainte de expirarea termenului-limită vor lua în considerare un șir de recomandări, cu care vine Autoritatea Națională de Integritate. 1. Din cauza că majoritatea declaranților care nu și-au depus până acum declarațiile încearcă să le completeze în intervalul orelor de muncă (8:00-17:00), sistemul devine suprasolicitat în perioada respectivă a zilei. În cazul în care există posibilitatea, completați declarația după orele 17:00 sau înainte de ora 8:00. Angajații ANI oferă consultații până la ora 19:00 la numerele de telefon: 022820619; 022820616; 022820607.
Poate suma TVA, rămasă la dispoziţia agentului economic producător agricol sau producător de zahăr în conformitate cu art. 1012 din Codul fiscal, să fie considerată ca facilitatea fiscală? Care este modul reflectării a sumei respective în Declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2013?
Proiectul ce prevede implementarea unor măsuri fiscale ce au ca scop asigurarea sustenabilității fiscale a fost propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. Documentul vizează mai multe modificări în Codul fiscal. Astfel, se propune eliminarea scutirii personale a persoanelor fizice cu venituri mai mari de 360 mii lei anual. În acest sens, în nota informativă se menționează că se propune modificarea condiției de utilizare a scutirii personale de 24 mii lei pentru a readuce elemente de progresivitate în impozitarea persoanelor fizice, astfel ca persoanele cu venituri mai mari să ofere o contribuție mai mare în buget. În acest mod, se impune condiția pentru ca scutirea personală să poată fi utilizată de către persoanele fizice care au venituri mai mici de 360 mii lei anual.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *