Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Republica Moldova a realizat încontinuu, începând cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare şi Parteneriat (APC) cu Uniunea Europeană (în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii tacite), eforturi de a se încadra organic
Rata anuală a inflației a continuat traiectoria ascendentă în trimestrul III, atingând pragul maxim, iar în trimestrul IV va avea un ritm descendent, ceea ce va permite măsuri de relaxare a politicii monetare, a anunțat astăzi, 15 noiembrie, Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, în cadrul conferinței de presă de prezentare celui de al IV Raport asupra inflației. Astfel, la sfârșitul lunii octombrie inflația a constituit 34,6%.
Începând cu 17 martie 2025, operatorii economici vor putea solicita certificatul de origine preferențială a mărfurilor exclusiv electronic, fără hârtie și fără pierdere de timp, într-un proces rapid și transparent, comunică Serviciul Vamal. Acest lucru va deveni posibil prin lansarea, în regim pilot, a versiunii modernizate a
Natalia Gavrilița, prim-ministra Republicii Moldova, a comunicat în cadrul conferinței de presă că uleiul, potrivit deciziei aprobate astăzi de Comisia de Situații Excepționale, este inclus în lista produselor social importante. Astfel, adaosul comercial urmează a fi limitat, precum și retrobonusul stabilit de comerciați. Totodată, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare urmează să estimeze rezervele acestui produs care le deține RM, pentru a regula operațiunile de import-export. Cu alte detalii vom reveni după publicarea deciziei.
Poate fi procurat prin virament, achitare cash la sediul publicației sau Mpay, la următoarele prețuri: 275 lei – fără livrare, cu ridicare de la sediul publicației (mun. Chișinău, str. Constantin Tănase nr. 6, clădirea „Fertilitate”, etajul 3, 310 lei – cu livrare, la adresa indicată de beneficiar.
În perioada 17 – 23 martie 2025, Banca Națională a Moldovei organizează Săptămâna Internațională de Educație Financiară, ce include mai multe activități utile pentru cunoașterea domeniul financiar.„O generație tânără educată financiar conștientizează că acumularea de cunoștințe financiare înseamnă un viitor cu decizii
Dialogul dintre mediul de business și autorități este esențial pentru o dezvoltare economică a unei societăți. Indiferent de platformele pe care poate avea loc acest dialog, interacțiunea trebuie să fie una constantă. Deja de cinci ani, în fiecare toamnă
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis în cadrul ședinței de astăzi, 3 iunie 2022, majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 3,0 puncte procentuale – de la 15,5% până la nivelul de 18,5% anual. Decizia a fost comunicată de Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, în cadrul unei conferințe de presă. Respectiv, ratele de dobândă la creditele overnight, precum și la depozitele overnight se majorează cu 3 p.p., fiind stabilite la nivel de 20,5% anual și, respectiv, 16,5% anual.
Până în anul 2027, Agenția de Guvernare Electornică (AGE) se își va concentra eforturile pentru atingerea unor obiective ambițioase, cum ar fi: 85% din serviciile publice pentru cetățeni - disponibile online;
Guvernanța corporativă reprezintă elementul de bază în buna gestionare a Asociațiilor de economii și împrumut (în continuare – AEÎ) și contribuie la gestionarea riscurilor aferente acordării împrumuturilor membrilor săi și a depunerilor de economii atrase de la ei.
Cuantumul compensațiilor ce vor fi oferite pentru consumul de energie în perioada rece a anului au fost prezentate acum câteva minute în cadrul conferinței de presă susținute de prim-ministra RM, Natalia Gavrilița, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari
Prioritățile economice ale Republicii Moldova pentru următorii ani, analizând conținutul și direcțiile de implementare ale Planului de Creștere, precum și provocările și responsabilitățile ce revin instituțiilor publice și societății civile au fost analizate în cadrul unui eveniment organizat de Centrul Analitic Independent
Cele mai recente noutăți ale politicilor fiscale și vamale au fost discutate în cadrul TAXCON 24 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova, organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova.
În şedinţa Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), anunțată pentru data de 1 februarie 2022, va fi examinată propunerea Guvernului de compensare a consumului primelor 500 m3 de gaze pentru agenţii economici abonaţi la SA „Moldovagaz”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi, 31 ianuarie, prim-ministrul Natalia Gavriliţa. „Aşa cum am promis, vom compensa primii 500 m3 de gaze naturale pentru agenții economici, ca măsură de ajutor, în contextul creșterii tarifului. Sprijinul va avea caracter retroactiv și se va aplica începând cu 1 ianuarie 2022, suma compensației fiind inclusă în factura ce o vor primi întreprinderile pentru luna curentă”, a menţionat Natalia Gavrilița.
Fondatorul Întreprinderii Individuale (ÎI) este angajatul unei organizații necomerciale. Pe parcursul activității, organizația necomercială, în scopul realizării scopurilor sale statutare, a beneficiat de servicii prestate de către ÎI prenotată. Care vor fi consecințele fiscale în raport cu ONG?
Cu prilejul aniversării a 30 de ani de activitate, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova,
Fenomenul salariilor „în plic” și desfășurarea muncii „la negru” se referă la practicile ilegale și neregulate în cadrul unui raport de muncă, care, în rezultat prejudiciază economia și societatea în întregime,
Este cea de-a 11-a ediție a Conferinței Anuale de Fiscalitate, organizată pe data de 19 februarie 2025, de EY Moldova în parteneriat cu Asociația Businessului European din Moldova, care a reunit reprezentanți din diferite industrii ale mediului de afaceri.
La 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare regulile privind prețurile de transfer, aprobate prin Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte legislative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023 și 2024). La 9 februarie curent au fost publicate regulile de implementare a prețurilor de transfer,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *