Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat apreciază înalt eforturile agenților economici în vederea promovării responsabilității fiscale, conformării voluntare, precum și manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată.
În temeiul prevederilor Legii nr. 214 din 31.07.2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală), dreptul de aplicare a metodei de amortizare accelerată va fi acordat pentru toate persoanele juridice, fără a ține cont de mărimea
Tinerii care se vor angaja la primul loc de muncă în industriile de importanță strategică pentru economia națională vor primi o indemnizație din partea statului în valoare de 3 mii lei lunar pentru primele 12 luni. Proiectul hotărârii Guvernului pentru instituirea
Serviciul Fiscal de Stat informează despre modificarea Regulamentului privind rambursarea TVA pentru producătorii agricoli prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 40 din 20 mai 2025, în conformitate cu prevederile Legii nr. 73 din 10 aprilie 2025 prin care programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins până în luna iunie 2026.
CNAS reamintește, că angajatorilor din agricultură care practică în decursul anului 2025 nu mai puțin de 70% din activitățile stipulate în grupele 01.1–01.6 din CAEM, pentru lunile ianuarie – septembrie ale anului 2025, în cazul în care nu au fost achitate contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii în termenul stabilit de lege, pe parcursul anului nu au fost calculate majorări de întârziere.
Va fi în drept organizația necomercială să beneficieze de subvenționarea locurilor de muncă stabilită în HG nr. 49/2021 pentru persoana fizică care, pe parcursul a 2 luni din cele 12 ce preced
Până la 29 septembrie curent, întreprinderile din domeniul turismului din țara noastră au oportunitatea de a depune cererile de participare în cadrul proiectului CEnTOUR - Economia Circulară în Turism implementat de ODIMM, co-finanțat în cadrul Programului UE pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici și Mijlocii – COSME, care pune în aplicare o schemă de sprijin și consolidare a capacităților întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) din sectorul turismului. Proiectul se axează pe crearea rețelei de instituții, care vor colabora în schemele de sprijin pentru promovarea economiei circulare din domeniu, dar și pe promovarea schimbului de bune practici la nivel local și internațional, în contextul replicării schemelor de sprijin în afaceri sustenabile.
Proiectul legii privind rețeaua de colectare de informații contabile despre venituri și activitatea economică a exploatațiilor agricole, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor generali,
Serviciul Fiscal de Stat atenționează operatorii din domeniul HORECA că începând cu data de 31 decembrie 2023, pentru serviciile de cazare, produsele
Raportul privind executarea bugetului de stat pentru anul 2023 (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.86 din 1 august 2024) a fost publicat în Monitorul Oficial din 13 august curent.
Investitorii în centralele ce produc energie din surse regenerabile de energie, vor participa la crearea mijloacelor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții prin transferul la bugetul de stat a defalcărilor în mărime de 0,5% din volumul investițiilor, dar nu mai mult de 30 mii lei per fiecare obiect.
Prin noțiunea activitate profesională în sectorul justiției, expusă la art. 5 pct. 362) din Codul fiscal, se subînțelege activitate permanentă desfăşurată în cadrul formelor de organizare a activității prevăzute de lege de către avocat, avocat-stagiar, notar public, executor judecătoresc, administrator autorizat,
Sunt scutite de TVA fără drept de deducere serviciile veterinare în conformitate cu art.103 alin.(1) pct.10) din CF?
Comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor; Industria prelucrătoare; Activități de servicii suport, Industria alimentară și Construcția – sunt segmentele economiei naționale prioritare pentru monitorizare în anul 2025, conform Programului de conformare a contribuabililor publicat de Serviciul Fiscal de Stat.
La 26 august 2025, Guvernul a aprobat modificări la Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 693/2018, prin care se clarifică și se extind facilitățile fiscale acordate angajatorilor în beneficiul salariaților. În acest context
Peste o mie de contribuabili au participat la runda de discuții aferente decontărilor în numerar, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Finanțelor, împreună cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, Serviciul Fiscal de Stat și P.P. Monitorul Fiscal FISC.md, ieri, 29 ianuarie 2025.
Articolul 87 alin. (11) din Codul fiscal prevede că întreprinderile care se clasifică ca întreprinderi micro, mici sau mijlocii, conform criteriilor determinate în ultima zi a perioadei fiscale potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii (Legea nr. 179/2016),
Modul de aplicare a impozitului pe bunurile imobiliare este reglementat de titlul VI al Codului fiscal și de Legea nr. 1056/2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI al Codului fiscal. Subiecți ai impunerii cu impozitul dat sunt persoanele juridice și persoanele fizice rezidenți și nerezidenți al Republicii Moldova enumerate la articolul 277 al CF.
În articol sunt analizate modificările menționate supra aspectelor ce țin de declararea contribuțiilor de asigurări sociale de către angajatorii din agricultură
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *