Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.112 din 2 iulie 2014 (în vigoare din 1.09.2014) și Planurile naționale de acțiuni pentru implementarea acestuia, prin care Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a transpune în legislația națională Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, stabilesc că prevederile actelor normative europene urmează a fi încorporate în legislația națională în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a acordului (până la 1 septembrie 2017).
Executivul a aprobat un proiect de lege prin care propune modificarea și completarea Legii privind comerțul electronic. Astfel, proiectul prevede eliminarea lacunelor existente în cadrul legislativ și normativ național și aplicarea noilor reglementări prin prisma legislației europene și în conformitate cu Acordul de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Datoria Republicii Moldova față de Fondul Monetar Internațional este în scădere continuă începând din anul 2012. Acestea sunt datele reflectate de Banca Națională a Moldovei în raportul „Conturile Internaționale ale Moldovei”, la finele primului trimestru ale anului curent.
În condiţiile în care FATCA a devenit un subiect de notorietate în practica fiscală internaţională şi tot mai multe state ale lumii implementează prevederile acesteia, Republica Moldova nu a rămas imparţială evenimentelor date, iniţiind negocierile la subiectul respectiv cu autorităţile americane încă de la finele anului 2013.
Consiliul de directori al Grupului Băncii Mondiale a aprobat a doua Operațiune pentru politici de dezvoltare pentru Moldova, ODP-2, în sumă de $45 mil., prin care se va acorda suport bugetar Guvernului pentru a spori transparentizarea reglementării afacerilor și a o face mai puțin împovărătoare, pentru perfecționarea reglementării și supravegherii bancare și pentru sporirea eficienței cheltuielilor banilor publici.
Republica Moldova a beneficiat de 501 de mil. euro în urma aprobării a 12 Programe de suport bugetar și de granturi în valoare de 840 de mil. euro din partea Uniunii Europene. Acest progres a fost subliniat de către membrii Comitetului Interministerial pentru Planificare Strategică, care s-au întrunit în prima lor ședință din acest an.
Republica Moldova a devenitmembră cu drepturi depline la Acordul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) privind achiziţiile publice. Instrumentul de ratificare a documentului a fost prezentat la 22 iunie curent, la sediul OMC de către Delegaţia Guvernului Republicii Moldova în cadrul unei ceremonii speciale cu participarea reprezentanţilor celor 164 de state membre.
Începând cu anul viitor, Serviciul Vamal va activa în baza unei noi organigrame, care presupune transfer de competențe și responsabilități către birourile vamale, precum și reducerea funcțiilor de conducere în favoarea celor de execuție.
Aspecte generale Începînd cu 1 ianuarie 2015, au intrat în vigoare noile Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale (în continuare – Indicaţii metodice) şi Completările la Planul general de conturi contabile, aprobate prin ordinul Ministrului finanțelor nr.188 din 30 decembrie 2014.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (21) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II din Codul fiscal, se consideră venit impozabil venitul lunar a cărui mărime nu depăşeşte 2 salarii medii lunare pe economie prognozate pe anul respectiv, pentru angajaţii agenţilor economici ai căror activitate de bază este realizarea de programe şi corespunde activităţilor din anexa nr. 1, dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii
După ce Consiliul de Directori Executivi al FMI a aprobat un Program cu Republica Moldova, ce prevede accesul la finanţare în valoare de aproximativ $178,7 mil, Guvernul RM a reluat negocierile cu Banca Mondială asupra unui nou Acord de finanțare în sumă de $45 mil.
Comisia centrală pentru indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor informează că, în baza Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii şi Hotărârii Guvernului nr. 383 din 16 iunie 2015, începînd cu 14 iulie 2015, se va efectua plata sumelor indexate următoarelor categorii de vîrstă ale deponenţilor “Băncii de Economii”, care au depus cererile de înregistrare până la 30 iunie 2015:
Comisia Europeană a cerut unora dintre cei 19 membri ai zonei euro lămuriri în legătură cu proiectelor lor de buget, exprimându-și îngrijorarea în special pentru Italia, Cipru și Finlanda, care nu respectă obiectivele europene.
Ieri, 6 aprilie, Ministerul Finanţelor a organizat o masă rotundă cu genericul Consultarea publică a Conceptului de rescriere a Codului fiscal şi a Codului Vamal. Evenimentul a fost prezidat de vice-ministrul Iurii Cicibaba, iar discursul principal a fost ţinut de şefa Direcţiei Generale Politică şi Legislaţie Rodica Braguţă.
Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural va constitui 900 mil. lei, inclusiv 231,0 mil.lei din contul Programului ENPARD Moldova — suport pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
În perioada 7-20 septembrie 2016, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a găzduit misiunea de asistenţă tehnică a Departamentului Afaceri Fiscale din cadrul Fondului Monetar Internațional, condusă de Aksel Sorensen, însoțit de experții Lucilla McLaughlin, Keith Cartwright și Maureen Kidd.
În contextul dezvoltării în ascensiune a economiei Republicii Moldova, schimburile comerciale cu țările străine reprezintă un factor deosebit de important. Comerțul exterior (exportul și importul) al oricărei țări cuprinde comerțul cu bunuri și comerțul cu servicii. Concomitent, la realizarea schimburilor comerciale este absolut necesară atât asigurarea intereselor economice ale statului, cât și accelerarea traficului de mărfuri peste frontiera vamală.
Ministerul Economiei a propus pentru dezbateri publice proiectul de lege care prevede crearea și menținerea unei rezerve minime de produse petroliere, pentru asigurarea îndeplinirii angajamentelor internaționale și să fie elaborată o legislație transparentă de formare a rezervelor de produse petroliere, pentru asigurarea securității energetice a țării.
Documentul a fost semnat de șeful oficiului BEI în Moldova, Antonio Castello și ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc. Șeful de la transporturi a menționat că banii sunt destinați achiziției de noi locomotive și modernizarea infrastructurii feroviare. Banii sunt oferiți pentru 15 ani, cu o rată anuală de 1,5%, iar toate angajamentele creditare față de BEI vor fi achitate de către Calea Ferată a Moldovei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *