Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Depunerea, examinarea și evaluarea proiectelor de dezvoltare rurală în cadrul Programului LEADER va putea fi efectuată online prin intermediul Sistemului informațional ”Moldova LEADER IT Soft” (MLIS). În acest sens, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
În ediția din februarie al „monitorului fiscal FISC.md” este publicat articolul „Controlul fiscal la persoana fizică”, elaborat de către Irina Moraru, în care este prezentată o analiză detaliată a metodelor şi operațiunilor de organizare şi desfășurare de către Serviciul Fiscal de Stat al acestui control.
Sistemul Informațional „Registrul Fermierilor” va fi un sistem informațional automatizat, constituit dintr-un ansamblu de resurse și tehnologii informaționale, mijloace tehnice de program și metodologii interconectate, destinat înregistrării, păstrării, utilizării informațiilor despre fermieri de la înregistrarea acestora până la arhivarea datelor.
Comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor; Industria prelucrătoare; Activități de servicii suport, Industria alimentară și Construcția – sunt segmentele economiei naționale prioritare pentru monitorizare în anul 2025, conform Programului de conformare a contribuabililor publicat de Serviciul Fiscal de Stat.
Serviciul Fiscal de Stat, în conformitate cu drepturile și atribuțiile stabilite de Codul fiscal, desfășoară acțiuni menite să contribuie la conformarea benevolă a contribuabililor din toate domeniile economiei.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței planifică să realizeze pe parcursul anului viitor 486 de controale, potrivit Graficului controalelor planificate pentru anul 2021, aprobat prin Ordinul nr. 26/2020. Astfel, în domeniul siguranței ocupaționale Agenția va efectua 82 controale, în domeniul metrologie - 132, iar în domeniul supravegherii pieței privind produsele nealimentare vor fi efectuate 272 verificări. Controalele se vor desfășura în conformitate cu Metodologia privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor.
Prin prezentul articol, vom analiza normele privind prețurile de transfer, conform legislației naționale, ținând cont de prevederile Legii nr. 256/2022, prin care acestea au fost introduse, precum și de modificările operate prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală).
În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 131/2025 cu privire la aprobarea formularului tipizat al avizului de plată a impozitului unic din desfășurarea activității de antreprenoriat independent.
Legea nr. 214/2024 publicată în Monitorul Oficial din 15 august anul curent are ca scop alinierea legislației naționale la standardele internaționale și îmbunătățirea transparenței și conformității fiscale. În articolul de mai jos, vom analiza principalele modificări în domeniul prețurilor de transfer aduse de această lege, data intrării în vigoare și impactul potențial asupra companiilor.
Două persoane fizice, care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil (teren cu casă), până la intrarea în vigoare a Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar...
Agenţii economici care intervin în lanțul de furnizare și de distribuție a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși nu iau toate măsurile pentru a asigura că pun la dispoziție pe piață numai aparate care sunt în conformitate cu reglementarea tehnică aplicabilă. Pentru a le permite să demonstreze că aparatele corespund cerințelor de siguranță, este necesar a fi prevăzute și efectuate procedurile de evaluare a conformității, se menționează în analiza impactului de reglementare (AIR) a proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Reglementării tehnice privind punerea la dispoziție pe piață a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși.
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (ce vizează îmbunătățirea managementului finanțelor publice) prin care se propune completarea Legii nr.181/2014 finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale cu noi prevederi ce vor reglementa particularitățile gestionării finanțelor de către instituțiile publice.
Agenția Națională Transport Auto va realiza pe parcursul anului viitor 828 de controale, potrivit Graficului controalelor planificate pentru anul 2021. Acesta a fost aprobat prin Ordinul autorității nr. 363 din 11 noiembrie 2020. Astfel, potrivit Ordinului, ANTA va realiza următoarele controale în domeniile sale de competență: securitatea și sănătatea în muncă în domeniul transportului rutier, activităților conexe transportului și activităților de instruire, perfecționare și atestare profesională – 274 controale;
În scopul partajării riscului de credit și facilitării accesului la credite destinate completării mijloacelor circulante pentru lucrările agricole în anul 2024, ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
1 octombrie - expiră termenul legal ce le oferă posibilitate cetățenilor moldoveni care revin în țară să beneficieze de scutirea de la plata drepturilor de import pentru bunurile personale
Reguli clare și previzibile pentru inițierea și desfășurarea activității de antreprenoriat – scopul noului cadru normativ cu privire la antreprenoriat. Amintim, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat un proiect de lege cu privire la antreprenoriat, ce vine
Prin derogare de la art. 19 din Legea nr. 228/2010 cu privire la protecția plantelor și la carantina fitosanitară, mărfurile de la pozițiile tarifare 1001-1008, 1205, 1206 00 originare din Ucraina, prezentate la punctele de trecere a frontierei de stat, intrare Giurgiulești – Reni
Erodarea bazei fiscale și transferul de profituri reprezintă probleme semnificative în domeniul fiscal global, afectând atât statele, cât și economiile acestora la nivel mondial.
Începând cu 1 ianuarie 2024, în legislația fiscală națională va fi aplicat principiul prețurilor de transfer.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *