Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Obiectivul de bază al oricărei entități economice este obținerea performanței economico-financiare, care se evaluează: pentru sectorul corporativ – pe baza profitului, pentru sectorul bugetar – pe baza rezultatului financiar, obținut prin
Atunci când, din anumite motive, o acțiune nu poate fi realizată personal, pot fi acordate împuterniciri de reprezentare, fie că este vorba de acțiuni întreprinse într-o procedură civilă sau administrativă.
Condițiile pentru deschiderea unui cont bancar în străinătate de către persoanele fizice cetățeni sunt diferite în cazul în care acestea au rezidența fiscală în altă țară decât cea în care intenționează să deschidă contul. În vederea asigurării implementării pentru cetățenii Republicii Moldova a mecanismului de confirmare a rezidenței în țara noastră cu scopul deschiderii conturilor la instituțiile bancare din străinătate, Serviciul Fiscal de Stat a aprobat Ordinul nr.231 din 30 mai 2022 cu privire la eliberarea Confirmării rezidenței pe teritoriul Republicii Moldova cu scopul deschiderii conturilor la instituțiile bancare din străinătate. Documentul a fost publicat la data de 3 iunie 2022 în MO, iar prevederile acestuia sunt prezentate în continuare.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reiterează că nu eliberează certificate pe suport de hârtie privind cuantumul prestaţiei sociale achitate sau a venitului obținut pentru a depune declarațiile privind impozitul pe venit sau declarațiile de avere și interese personale. Pentru a obține informația solicitată, beneficiarii de prestații sociale care dețin semnătura electronică, inclusiv mobilă, urmează să utilizeze serviciul electronic „Acces CPAS” de pe pagina-web oficială a CNAS www.cnas.gov.md sau să acceseze Portalul Guvernamental al Cetățeanului, numit MCabinet.
Evidența serviciilor publice prestate de autoritățile publice din Republica Moldova va fi asigurată de un registru de stat ce va include toate serviciile respective prestate populației. În MO din 1 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 169 din 8 septembrie 2021 cu privire la Registrul de stat al serviciilor publice, fiind aprobate: Conceptul Sistemului informațional Registrul de stat al serviciilor publice (SI RSSP) Regulamentul privind modul de ținere a Registrului
Informația despre beneficiarul efectiv al persoanelor juridice va fi făcută publică. Legea nr. 150 din 28 octombrie 2021 pentru modificarea Legii nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali a fost publicată în Monitorul Oficial din 5 noiembrie curent. Astfel, în Registrul de Stat al persoanelor juridice și în Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali vor fi incluse informații privind numele, prenumele și IDNP-ul, precum și adresa domiciliului, numărul de telefon și alte date relevante ale beneficiarilor efectivi ce dețin/controlează în ultimă instanță o persoană fizică/juridică sau beneficiar al unei societăți de investiții
Un agent economic din Unitatea administrativ teritorială din stânga Nistrului, care este înregistrat provizoriu în Registrul de Stat al Întreprinderilor, intenționează să încheie un contract de prestări servicii cu o entitate din Italia. În scopul beneficierii de prevederile Convenţiei privind evitarea dublei impuneri încheiate între Republica Moldova și Republica Italiană, agentul economic urmează să prezinte organelor fiscale italiene un Certificat de rezidență. În acest sens, urmează oare a fi eliberat Certificat de rezidență (Forma 1-DTA17) de către SFS al RM agentului economic din Unitatea administrativ teritorială din stânga Nistrului?
Trecerea mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera vamală a RM este legată de îndeplinirea anumitor proceduri vamale, cum ar fi: alegerea regimului vamal, perfectarea actelor vamale, achitarea drepturilor de import sau de export. Un rol deosebit din acest
Dat fiind faptul că actele normative din domeniul contabilității și raportării financiare nu prevăd reguli speciale privind particularitățile contabilității în Asociațiile de proprietari din condominiu, în contextul legislației existente în vigoare, în continuare va fi analizat modul de organizare și ținere
Subiecții subvenționării, conform alin. (1) pct.1) art.4 din Legea nr.71/2023 cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural, dar și alți fermieri, persoane fizice sau juridice, indiferent de faptul dacă aplică sau nu pentru subvenții, care, însă, dețin, cu orice titlu, bunuri agricole
În Registrul de stat al persoanelor juridice și în Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali ar putea fi incluse datele despre beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice, sucursalelor acestora și ale persoanelor fizice întreprinzători individuali, împreună cu fondatorii (asociații) și administratorii acestora. În Monitorul Oficial din 15 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 251 din 13 octombrie 2021 cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, prin care Executivul a susținut conceptual inițiativa legislativă.
Începând cu 21 iunie 2023, în contextul modificărilor operate la Legea nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător, legiuitorul permite persoanelor fizice cetățeni de a desfășura în baza patentei de întreprinzător două genuri de activitate noi, incluse în Anexa la Legea cu privire la patenta de întreprinzător (în continuare – Lege) și anume:
Activitatea administratorilor este de un înalt grad de responsabilitate atât faţă de patrimoniul debitorului, cât şi faţă de cel al creditorilor.
Potrivit titlului executoriu emis de instanța de judecată, s-a dispus transmiterea în posesia instituției financiare (băncii) a bunului imobil în scopul stingerii datoriei garantate prin ipotecă. Însă acest bun imobil are suprafața de 200 m2, este evaluat de organul cadastral la 2,463 mil. lei și, respectiv, constituie obiect al impunerii cu impozitul pe avere. În cazul în care acest bun imobil a fost transmis în posesia instituției financiare, este corect de a anula avizul de plată la impozitul pe avere emis pe numele proprietarului?
Prevederile Regulamentului cu privire la administrarea Registrului de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale (Regulament) se vor aplică până la aprobarea de către Guvern a conceptului și regulamentului privind organizarea și funcționarea Sistemului informațional „Protecția socială”, stabilește proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului, susținută de către membrii Cabinetului astăzi, 8 decembrie. Autorii documentului aprobat justifică necesitatea elaborării documentului prin faptul că, la moment, administrarea Registrului este prevăzută de Regulamentul Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale aprobat prin HG nr.418/2000, care este depăşit de timp şi nu mai corespunde realităţii.
Șomerii vor beneficia de dreptul la ajutor de șomaj începând cu ziua înregistrării la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă a statutului de șomer. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanţiile juridice acordate persoanelor cu statut oficial de şomer
Pe parcursul anului, entitatea-subiect impozabil cu TVA poate înregistra în unele perioade fiscale doar livrări impozabile cu TVA, în altele - doar livrări scutite de TVA fără drept de deducere, iar în unele perioade - atât livrări impozabile, cât și scutite de TVA fără drept de deducere. Modalitatea de deducerea a sumelor TVA aferente procurărilor utilizate pentru efectuarea livrărilor în cauză va fi următoarea:
În anul 2021 persoana fizică A și persoana fizică B, soți, ambii cetățeni ai Republicii Moldova, vând un bun imobil care este proprietate comună în devălmășie. Pentru soț (persoana fizică A) este locuința de bază, iar soția (persoana fizică B) are domiciliul stabilit la momentul înstrăinării în alt imobil. Care sunt obligațiile fiscale ce țin de impozitul pe venit al contribuabililor menționați pentru perioada fiscală 2021? Conform art. 567 alin. (1) din Codul civil (CC), în cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmășie.
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea proiectului de lege cu privire la serviciile publice – un cadru juridic pentru sistemul de prestare a serviciilor publice ce va asigura accesibilitatea, calitatea și eficiența prestării lor, cu realizarea unui echilibru între satisfacerea necesităților și intereselor beneficiarilor de servicii și a interesului public. Prevederile legii vor fi aplicate de toți prestatorii de servicii publice cu sau fără plată, indiferent de forma organizatorico-juridică, cu excepția prestatorilor străini. În același timp, legea nu va fi aplicată serviciilor publice prestate de autoritățile publice centrale de supraveghere în domeniul financiar (bancar și nebancar);
In Republica Moldova, dreptul de acces la informațiile de interes public este consființit expres în Constituție prin art. 34 care prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *