Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Ministerul Finanțelor a organizat joi, 13 august 2020, a doua ședință a Grupului de lucru responsabil de implicațiile taxei pe valoare adăugată (TVA) în agricultură. Discuțiile au vizat inițiativa legislativă de modificare a Codului fiscal, precum și propunerile Ministerului Finanțelor privind regimul TVA în agricultură. Astfel, în debutul ședinței a fost examinată inițiativa legislativă ce vizează propunerea de aplicare a procedurii taxării inverse pentru livrarea de cereale și plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr în Republica Moldova. Subiectul a fost abordat prin prisma unor exemple concrete oferite de către Ministerul Finanțelor, fiind, totodată, descris și prezentat detaliat de către autorul proiectului de lege.
La 1 iulie 2021 au fost centralizate funcțiile de asistență juridică și de gestionare a bunurilor confiscate din cadrul Serviciului Fiscal de Stat. Conform noii structuri organizatorice a autorității fiscale, sunt formate două direcții noi. Direcția generală expertiză juridică. Misiunea acesteia constă în asigurarea conformității actelor normative emise de SFS, acordarea asistenței juridice în activitatea autorității, aplicarea uniformă a legislației, reprezentarea intereselor SFS în instanțele judecătorești şi alte organe.
În rezultatul activităților desfășurate de către Serviciul Fiscal de Stat, în semestrul I al anului 2021 au fost stabilite încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă (diminuarea fondului de salarizare, impozitului pe venit, contribuțiilor de asigurări sociale și primelor de asigurare obligatorie de asistența medicală). În rezultat au fost adoptate 176 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, inclusiv ce țin de corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora, fiind calculate suplimentar la buget încasări aferente plăților salariale: impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi în sumă totală de 10,911 mil. lei, dintre care au fost achitate 6,7 mil. lei,
НЬЮ-ЙОРК – Цена биткойна совершила очередной дикий поворот, поднявшись с $41030 29 сентября 2021 года до $69000 10 ноября 2021 года, а затем упав обратно до $35075 к 23 января нынешнего года. Это второй крупнейший спад цены биткойна в абсолютном выражении, хотя в процентах были спады и сильнее, например, в период с 15 декабря 2017 года по 14 декабря 2018 года его цена упала на 83,8%. Если говорить шире, стоимость рынка криптовалют (который включает 12278 разнообразных «койнов») оценивалась в $3,3 трлн на 8 ноября 2021 года, а затем, к 30 января нынешнего года, рухнула до $1,75 трлн.
Biroul Naţional de Statistică a prezentat date statistice „Republica Moldova (RM) versus Uniunea Europeană (UE-27)”. Setul de date reprezentate grafic cuprinde cele mai importante, dar şi cele mai recente date disponibile, care prezintă situaţia social-economică a țării noastre în comparație cu cea a mediei pe țările UE-27. Datele sunt utile pentru publicul larg, dar şi factorilor de decizie pentru dezvoltarea în continuare a politicilor sociale şi economice ale RM. Statisticile economice prezintă date ce țin de Produsul Intern Brut în RM comparativ cu UE; producţia industrială;
Conform Raportului Casei Naționale de Asigurări Sociale privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), în primele șapte luni ale anului 2021, în BASS au fost acumulate venituri în sumă de 16385,1 mil. lei sau 62,1% din planul anual stabilit de 26400,5 mil. lei. Astfel, contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 9126,0 mil. lei sau 60,5% din suma anuală prevăzută de 15080,1 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2020, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în perioada raportată a înregistrat o creştere cu 1172,0 mil. lei sau cu 14,7%.
Promovarea unor modificări a cadrului legal de reglementare și susținere a businessului de familie, reglementarea statului juridic în domeniul meșteșugăritului tradițional, reducerea reglementărilor din partea statului în domeniul agricol, modificări în procedura de achiziții publice, elaborarea unor mecanisme de stimulare a businessului inovativ și facilitarea accesului la finanțe în perioada post Covid sunt primele domeniile în care reprezentanții mediului de business din RM pot solicita suport și consultanță. Oficiul pentru promovarea intereselor antreprenorilor, un nou instrument care va activa pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), a fost lansat astăzi, 25 mai. CCI a semnat un Memorandum de colaborare cu compania de consultanță Brodsky Uskov Looper Reed & Partners SRL.
Peste 300 de elevi și tineri s-au înscris la prima tabără de educație financiară din Republica Moldova, care a început astăzi în cadrul proiectului ”Dă sens banilor”, desfășurat de Banca Națională a Moldovei, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. În deschiderea evenimentului, guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a menționat că educația financiară este o preocupare importantă a Băncii Naționale. „Astăzi, noua realitate pe care o parcurge întreaga omenire impune o nouă viziune asupra educației financiare, bazată pe o abordare digitală, dar care, ca și până acum, să vină din suflet și dorința de a sprijini publicul în lumea financiar-bancară”.
Au mai rămas 5 zile până la expirarea termenului-limită de depunere de către persoanele fizice-cetățeni a Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) pentru anul 2020, informează Serviciul Fiscal de Stat. Reamintim că termenul-limită este 30 aprilie 2021. Declarația poate fi completată și prezentată de către persoana fizică la orice subdiviziune teritorială a Serviciului Fiscal de Stat.
В июне рост деловой активности в европейских странах побил многолетний рекорд скорости, пишет CNBC со ссылкой на данные аналитической компании IHS Markit. Специалисты подсчитали предварительный составной индекс деловой активности Purchasing Managers' Index (PMI), который позволяет оценить ситуацию и в производстве, и в сфере услуг. В этом месяце в еврозоне он разогнался до уровня в 59,2 пункта по сравнению с 57,1 пункта в мае, и это самое высокое значение за последние 15 лет. Многие страны Евросоюза начинают снимать ограничения для бизнеса на фоне успехов в вакцинации населения, а также заявляют о готовности вновь принимать туристов. Однако ситуация в экономике остается неопределенной, в том числе и из-за нехватки рабочей силы — даже в странах с относительно высоким уровнем безработицы.
La virarea la bugetul de stat a defalcărilor pentru finanţarea sistemului de documente normative în construcţii de către contribuabili urmează a fi consultate prevederile Legii nr. 721/1996 (Lege nr. 721/1996) privind calitatea în construcţii.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web oficială a instituției programul seminarelor de instruire cu participarea contribuabililor pentru trimestrul II. Toate seminarele sunt gratuite și vor avea loc în regim online, iar graficul de desfășurare a acestora poate fi consultat pe pagina-web oficială a Serviciului Fiscal de Stat, după cum urmează:
Serviciul Fiscal de Stat anunță că prima etapă din anul curent a concursului „Loteria fiscală”, care s-a desfășurat în perioada 1 ianuarie-31 martie, s-a finalizat. Astfel, au fost desemnați 175 de câștigători care vor primi premii în valoare a câte 1 000 de lei. Lista câștigătorilor poate fi accesată aici .
Astăzi, 26 octombrie curent, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în parteneriat cu Programul USAID Reforme Structurale în Moldova, a lansat serviciul digital „E-Aviz de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligației (forța majoră)”.
Astăzi, 21 aprilie, în cadrul licitației de plasare a valorilor mobiliare de stat, pe piața primară au fost emise, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, obligațiuni de stat pe 7 ani, la o rată anuală a dobânzii fixe de 6,5%. Oferta Ministerului Finanțelor a fost acoperită în proporție de 107%, fiind emise obligațiuni de stat în sumă de circa 75 mil. lei față de 70 mil. lei oferite. Principalii cumpărători au fost băncile-dealeri primari și investitorii instituționali.
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2 puncte procentuale – de la 10,5 la sută până la nivelul de 12,5 la sută anual, comunică Banca Națională a Moldovei. Decizia a fost aprobată prin vot unanim de Comitetul executiv al BNM, în cadrul ședinței din 15 martie 2022. Totodată, se majorează ratele de dobândă: a) la creditele overnight cu 2,00 puncte procentuale, de la 12,50 la sută până la nivelul de 14,50 la sută anual; b) la depozitele overnight cu 2,00 puncte procentuale, de la 8,50 la sută până la nivelul de 10,50 la sută anual.c) se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 30,0 la sută din baza de calcul.
Stimați contribuabili, vă informăm că Serviciul Fiscal de Stat a publicat Calendarul fiscal pentru luna martie 2021. Conform acestuia, la data de 25 martie expiră termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale.
La etapa actuală, Republica Moldova a abordat un model de legislație în favoarea consumatorului, reglementând mai multe mecanisme de protecție a acestuia. Raporturile în domeniul protecţiei consumatorilor sunt reglementate prin Codul civil, Legea nr. 105/2003 privind protecţia consumatorilor ( Legea nr. 105/2003),
Serviciul Fiscal de Stat informează că au mai rămas 14 zile pentru depunerea cererii privind subvenţionarea locurilor de muncă pentru trimestrul I al anului 2021 de către persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător, organizaţiile necomerciale, persoanele care desfăşoară activitate profesională, rezidenţi ai Republicii Moldova. Subvenționare se va efectua în cazul angajării:
Serviciul Fiscal de Stat a lansat pe pagina-web oficială a instituției motorul de căutare care permite verificarea în regim on-line a persoanelor care pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive ce preced lunii de angajare nu au fost indicate drept beneficiari ai veniturilor salariale. Noul compartiment a fost instituit ca urmare a aprobării Regulamentului privind subvenționarea locurilor de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 49/2021. Astfel, SFS asigură accesul subiectului subvenției la informația aferentă categoriei de persoane, care pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive ce preced lunii de angajare, nu au avut venituri salariale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *