Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
La data de 10 iunie 2016 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.157-162 a fost publicată Legea nr.94 din 13 mai 2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.62-XVI din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară.
Direcția administrare fiscală a Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Drochia, în scopul optimizării procesului de implementare a codului IBAN și diminuării riscului de transfer eronat a mijloacelor bănești, a organizat recent
Întreprinderea noastră, avînd de bază activitatea specifică agenției imobiliare, utilizează metode de expunere spre vînzare a bunurilor imobile prin plasarea bannerelor informative direct pe imobile sau în imediata apropiere. Menționăm, că această formă de identificare a unui bun imobil expus spre vînzare este una temporară și cu caracter pur informativ, prin care se indică caracteristicile tehnice
Versiunea preliminară a programului software pentru Registrul Vitivinicol (RVV), elaborat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), a fost aprobată într-o ședință comună, desfășurată în data de 13 aprilie 2016, la sediul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA). Softul Registrului a fost pus la dispoziția instituțiilor vizate, printre care ONVV, MAIA, Agenția Națională de Dezvoltare Rurală ACSA și Centrul de Informare Agricol, pentru testarea internă.
Banca Mondială este dispusă să susțină noi proiecte în domeniul dezvoltării serviciilor electronice din Republica Moldova, pentru a contribui la dezvoltarea sectoarelor și regiunilor dezavantajate din punct de vedere economic și tehnologic, precum și promovarea transparenței în sectorul serviciilor publice din Republica Moldova.
Un grup de investitori chinezi a cumpărat unul dintre cei mai mari furnizori de utilaje din Germania, KraussMaffei, în schimbul a 925 milioane de euro, tranzacţia reprezentând cea mai mare achiziţie a unei companii germane de către investitori din China, scrie BBC.
La data de 30 martie 2011 a fost înregistrată Publicația Periodică ”Monitorul Fiscal FISC.MD”. Ținem să ne exprimăm recunoștința fața de abonați, parteneri și prietenii ai revistei, care, fiind partea comunității contribuabilii onești, ne susțin și ajută în ceea ce facem pentru binele nostru comun.
În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, fostul Ministru al Finanțelor Anatol Arapu a menționat: Când economia stagnează sau chiar este o posibilă descreștere, a face modificări dramatice în politicile de impozitare nu este cel mai bun lucru.
Este oare în drept entitatea să deducă cheltuielile de combustibil, în cazul în care întreprinderii i-a fost transmis un autoturism în baza unui contract de comodat? Prin contract de comodat o parte (comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosință celeilalte părți (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat, potrivit prevederilor art. 859 alin. (1) din Codul civil.
Reforma structurală a IFS pe mun. Chișinău are obiectivul de a eficientiza activitatea instituției și, în același timp, nu implică reducerea locurilor de muncă, dimpotrivă, vor fi angajate persoane pe locurile vacante, toți angajații actuali regăsindu-se în viitoarea componență a Fiscului municipal, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei ședințe de lucru cu participarea angajaților IFS pe mun. Chișinău.
Pe mai multe străzi din capitală marţi, 24 noiembrie, va fi deconectată apa în scopul executării lucrărilor planificate, anunţă SA „Apă-Canal Chişnău” într-un comunicat de presă. Tot marţi, din aceleaşi motive, va fi deconectată apa în mai multe suburbii din municipiul, transmite Ipn.
ÎS „CRIS „Registru” aduce la cunoştinţa populaţiei că în scopul creării condiţiilor optime cetăţenilor Republicii Moldova pentru obţinerea paşaportului în termen de 24 de ore în orice subdiviziune teritorială de evidenţă şi documentare a populaţiei din republică
Inițial este necesar de menționat că, potrivit prevederilor art. 5 pct. 20) din CF, reprezentanță constituie desfășurarea de către nerezident în Republica Moldova a genurilor de activitate cu caracter pregătitor, auxiliar sau de alt caracter, în lipsa criteriilor de reprezentanță permanentă, prevăzute la pct. 15).
Stimați contabili, Redacţia PP Monitorul Fiscai FISC.MD publică pentru utilizatorii site-ului monitorul.fisc.md cu statut ”Premium” noile Standarde Naționale de Contabilitate, și ţinem să vă informăm că prin Ordinul Ministrului Finanţelor Nr. 204 din 23.12.2015 “Cu privire la aprobarea modificărilor și completărilor la Ordinul Ministrului Finanțelor nr.118 din 6 august 2013”, ( care a fost Publicat 31.12.2015 în Monitorul Oficial Nr. 361-369 art Nr: 2697), in scopul perfecţionarii conţinutului Standartelor Nationale de contabilitate au fost aprobate modificările si completările la Ordinul respectiv.
În scopul informării contribuabililor în vederea onorării obligaţiilor fiscale, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat informează că la 25 ianuarie 2016 expiră termenul de prezentare a Notei de informare privind salariul şi alte plăţi efectuate de către patron în folosul angajaţilor
Guvernul a aprobat ieri proiectul de Lege privind moratoriul asupra controalelor de stat la agenții economici pentru o perioadă de trei luni, care va permite asigurarea unui cadru favorabil dezvoltării mediului de afaceri, optimizării legislative şi instituţionale a controalelor de stat.
Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova (MTS) a făcut publică lista cîştigătorilor «Proiectului de granturi 2016». Învingători au devenit 22 de organizaţii de tineret din Moldova.
În ultimii ani primăria oraşului Edineţ a semnat mai multe contracte de colaborare, reciproc avantajoase, cu diverse comunităţi din diferite state ale Europei. În viitorul apropiat noi proiecte ar putea fi implementate cu unele organizaţii obşteşti din Austria şi Franţa, relatează Radio Moldova Actualităţi.
O decizie privind crearea Instituției publice „Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova” (FDD) a aprobat guvernul în exercițiu.
Reieșind din situația descrisă mai sus, are oare dreptul întreprinderea „А” să treacă T.V.A. în cont și să accepte facturile fiscale eliberate pe numele persoanei fizice la deduceri? Cu referire la dreptul trecerii în cont a T.V.A. aferente serviciilor procurate comunicăm că, în conformitate cu art. 102 alin. (1) și (6) din CF, subiecților impozabili li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate, dacă aceștia dispun de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată T.V.A. aferentă livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *