Nu. Pentru ca bunul imobiliar să poată fi calificat ca obiect al impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare, acesta trebuie să întrunească concomitent ambele condiţii.

Venitul din investiții sau investițional şi venitul financiar, obținut în străinătate se declară prin Declarația cu privire la impozitul pe venit CET, care se depune pînă la 31 martie al anului următor anului de gestiune. Conform art. 12 din Codul fiscal, venit din investiţii constituie venitul obţinut din investiţiile de capital şi din investiţiile în activele financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială. Venit financiar este venitul obţinut sub formă de royalty (redevenţă), anuităţi, de la darea bunurilor în arendă, locaţiune, de la uzufruct, pe diferenţa de curs valutar, de la activele ce au intrat în mod gratuit, alte venituri obţinute ca rezultat al activităţii financiare, dacă participarea contribuabilului la organizarea acestei activităţi nu este regulată, permanentă şi substanţială. Aceste tipuri de venit se înscriu în rîndul 1.9 al Declarației CET.

Neclarităţile şi incertitudinile, care se conţin în Codul fiscal, constituie numai una din principalele probleme cu care se confruntă contribuabilii din ţara noastră. În mare parte, această concluzie poate fi atribuită şi normelor legii, ce ţin de determinarea locului livrării serviciilor pentru a fi impozitate cu T.V.A.

În această ordine de idei, care este criteriul de determinare a datei din care va începe să curgă termenul de 3 ani după începutul lucrărilor de construcție şi a gradului de finisare a construcției de 50% şi mai mult, în vederea stabilirii faptului dacă subiectul impunerii urmează sau nu să calculeze şi să achite impozitul pentru acest bun imobil? Este obligatoriu de a înregistra acest bun la organul cadastral, avînd în vedere că este unul nefinisat? În partea ce ţine de determinarea datei din care va începe să curgă termenul de 3 ani după începutul lucrărilor de construcţie, menţionăm că, potrivit Legii nr. 163 din 09.07.2010 „Privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie”, autorizarea de construire se emite de către autoritatea executivă a administraţiei publice locale în baza cererii solicitantului, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Autoritatea executivă a administraţiei publice locale stabilește termenul de începere a lucrărilor de construcţie de pînă la 6 luni din data eliberării acesteia. Neînceperea lucrărilor în termenul stabilit prin autorizaţia de construire duce la pierderea valabilităţii acesteia. Totodată, ţinem să menţionăm că, în cazuri motivate, dacă lucrările de construcţie nu pot fi începute în termenul stabilit, se poate solicita, cu cel puţin 10 zile lucrătoare înaintea expirării, prelungirea termenului de începere a lucrărilor de construcţie. Prelungirea termenului de începere a lucrărilor de construcţie poate fi efectuată o singură dată pe un termen de pînă la 6 luni.

În conformitate cu prevederile art. 281 alin. (12) al Codului fiscal, persoanele juridice, persoanele fizice înregistrate în calitate de întreprinzător, cu excepţia gospodăriilor ţărănești (de fermier), calculează de sine stătător suma anuală a impozitului pe bunurile imobiliare, porninduse de la baza impozabilă a acestora, conform situaţiei de la 01 ianuarie a perioadei fiscale respective. Totodată, art. 4 alin. (31) al Legii, bunurile imobiliare ce fac parte din categoria celor a căror impozitare se realizează reieșind din valoarea estimată, dar nu sunt evaluate de către organele cadastrale, se supun impunerii în conformitate cu prevederile Legii. Impozitarea acestor bunuri conform valorii estimate se va realiza începînd cu anul următor anului în care bunurile imobiliare au fost evaluate.

Reieşind din prevederile art. 93 p. 3) CF şi art. 107 CF, transmiterea mărfurilor de către comitent comisionarului, precum şi transmiterea mărfurilor de către comisionar cumpărătorului, în scopul aplicării T.V.A., se califică drept livrare de mărfuri. Pe lîngă aceasta, conform art. 107 alin. (4) CF, executarea de către comisionar a însărcinării comitentului, în cadrul realizării contractului de comision, constituie livrare de servicii. Astfel, la aprecierea faptului survenirii unor obligaţii privind T.V.A., în situaţia expusă în adresare, urmează a fi examinate trei livrări:

Potrivit prevederilor art. 93 pct. 9) din Codul fiscal, prin noţiunea de import de servicii se subînţelege prestarea de servicii de către persoanele juridice și fizice nerezidente ale Republicii Moldova persoanelor juridice și fizice rezidente sau nerezidente ale Republicii Moldova, pentru care locul prestării se consideră a fi Republica Moldova. În conformitate cu prevederile art. 93 pct. 15) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor se determină în baza regulilor stabilite în art. 111 din Codul menţionat. Prin urmare, regimul fiscal privind aplicarea T.V.A. se determină în funcţie de aprecierea serviciului prestat, precum și de locul prestării acestuia, stabilit în conformitate cu art. 111 din Codul fiscal. Astfel, potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, locul livrării serviciilor care sînt legate de bunurile imobile se consideră a fi locul aflării acestor bunuri imobile, adică Republica Moldova. Prin urmare, potrivit situaţiei expuse, în cazul în care un nerezident inclusiv persoană fizică acordă servicii de restaurare a imobilului unui rezident al Republicii Moldova, atunci, în conformitate cu prevederile art. 93 pct. 9) și art. 111 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, reprezintă import de servicii care, potrivit art. 96 lit. a), se impozitează cu T.V.A. pe principii generale la cota de 20%.

În practică, la contribuabili deseori apar întrebări cu privire la utilizarea scutirii, prevăzute în art. 41 din Codul Fiscal. De exemplu, cum se calculează corect creşterea de capital (anexa nr. 1 la Declarația cu privire la impozitul pe venit forma CET 08) în cazul înstrăinării (vînzării) bunurilor imobiliare, avînd la dispoziție atît valoarea bunului imobil, conform informației organului cadastral, cît şi valoarea bunului imobil, conform contractului de vînzare-cumpărare?

În conformitate cu art. 95 alin. (1) din Codul Fiscal obiectul impunerii cu T.V.A. îl constituie: a. livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova; b. importul mărfurilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice;

Darea în locaţiune a bunurilor imobile de către persoanele fizice ce nu practică activitate de întreprinzător (în continuare – locator) altor persoane fizice similare (în continuare – locatar) are o răspîndire mai accentuată în municipiile republicii, în special, în mun. Chişinău. Cu toate că, aparent, mecanismul de impozitare a veniturilor din locaţiune este destul de clar descris, mai este loc de îmbunătăţire, atît din punct de vedere al administrării fiscale, cît şi al conformării prevederilor mecanismului în cauză. Baza normativă actuală conţine reglementări exprese în art. 901 alin. (34) al Codului fiscal.

Conform art. 827 alin. (1) Cod civil, prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar). Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate (art. 284 alin. (1) Cod civil). Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei (art. 284 alin. (2) Cod civil).

Aproximativ 100 mii de persoane fizice depun declaraţii privind impozitul pe venit. Cea mai mare parte din veniturile declarate sînt venituri salariale, iar restul — veniturile parvenite din alte surse, cum ar fi veniturile din dobînzi, roialty, publicaţii etc. Începînd cu anul 2012 se iniţiază administrarea separată a persoanelor fizice cu venituri majore, ce deţin proprietăţi cu valoare mai mare de 1 mil. lei şi venituri mai mari de 300 mii lei anual.

Contribuabilii, cetăţenii, mass — media sunt în aşteptarea îmbunătăţirii permanente a calităţii serviciilor fiscale, ridicarea nivelului de transparenţă şi de responsabilitate, diminuarea eventualelor costuri – aşteptări, ce trebuie să fie realizate în scopul de a menţine încrederea în sistemul fiscal şi a reduce presiunea asupra contribuabililor oneşti.

În conformitate cu prevederile statuate de art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, stingerea obligaţiei fiscale poate fi garantată prin gaj legal, în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj. Astfel, potrivit art. 454 din Codul Civil şi art. 1 din Legea cu privire la gaj nr. 449/2001, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.

Persoana juridică a încheiat cu organul administrației publice locale un contract de locaţiune pentru închirierea unei părți din spațiile clădirii (spații neizolate). Este oare nevoie de înregistrat, în cazul dat, dreptul de folosință asupra spațiilor respective în Registrul bunurilor imobile? Dacă da, cui îi revine obligația de înregistrare: organului administrației publice locale — proprietarul clădirii sau persoanei juridice, care are drept de folosință asupra unei părți a spațiilor clădirii?

Reformele în sistemul de administrare fiscală din Moldova sunt implementate de peste 20 de ani, însă pînă în prezent, serviciul fiscal şi contribuabilii se află pe diferite părţi ale baricadelor. Noi îi acuzăm pe inspectorii fiscali de corupţie şi idei preconcepute, iar ei – de nedorinţa de a ne onora obligaţiile financiare faţă de stat. Şi unii, şi alţii au suficiente motive pentru aceste acuzaţii. Ion Prisăcaru, care a fost numit în vara acestui an în funcţia de şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, a decis să spargă aceste stereotipuri. El propune inspectorilor fiscali să aibă grijă de contribuabili, iar contribuabililor – să-şi împartă conştient veniturile cu statul. Despre aceasta Ion Prisăcaru i-a relatat, într-un interviu, jurnalistei Irina Astahova.

Lichidarea patrimoniului debitorului Prin procedura de lichidare a patrimoniului se înţelege procedura aplicabilă debitorului în procesul de insolvabilitate: valorificarea masei debitoare pentru obţinerea de mijloace băneşti, în vederea satisfacerii creanţelor, care finalizează cu lichidarea debitorului ca subiect de drept.

Dezvoltarea serviciilor electronice în cadrul Serviciului Fiscal de Stat este un proces continuu şi consecutiv, ce se realizează în baza „Planului de dez-voltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2011-2015”. Politica de ad-ministrare fiscală este orientată spre o interacțiune comodă, prietenoasă şi transparentă cu contribuabilii, utilizînd pe larg tehnologiile informaționale şi mediul de comunicare – internet. În acest sens, se identifică permanent noi modalități de interacțiune cu agenții economici şi persoanele fizice, ast-fel încît să se contribuie la promovarea continuă a spiritului de conformare voluntară, şi uşurarea executării obligațiilor fiscale de către contribuabili. Implementarea serviciului a fost posibil cu suportul Programului USAID Comerţ, Investiții şi Reglementarea Activităţii de Întreprinzător (BRITE), Î.S. „Fiscservinform” şi compania DAAC System Integrator.

15 апреля 2012 года между физическими лицами был заключён договор купли-продажи земельного участка под строительство, площадью 0,6 га. Однако, согласно договору, покупатель должен рассчитаться полностью за приобретенный земельный участок до 01.01.2014 года, в противном случае право собственности покупателя будет отменено. Договор купли-продажи зарегистрирован был в Реестре недвижимого имущества. Согласно выписке из Реестра, в разделе II «Dreptul de proprietate asupra bunului imobil» как «proprietar» – собственник указан вначале продавец, затем покупатель. У покупателя отмечено «отменительное условие»: оплата стоимости до 01.01.2014 г. У кого, в указанном случае, за земельный участок под строительство возникают обязательства по уплате налога на недвижимое имущество – у покупателя или у продавца?

La 15 aprilie 2012 între persoane fizice a fost încheiat un contract de vînzare-cumpărare a unui teren pentru construcții de 0,6 hectare. Dar, conform contractului, cumpărătorul trebuie să achite în întregime plata pentru lotul de pămînt procurat pînă la 01.01.2014, în caz contrar dreptul de proprietate al cumpărătorului se va anula. Contractul de vînzare-cumpărare a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile. Conform extrasului din Registru, în secțiunea II „Dreptul de Proprietate asupra bunului imobil”, în calitate de „proprietar” se indică inițial vînzătorul și apoi cumpărătorul. Iar la cumpărător figurează „condiţia rezolutorie”: achitarea costului pînă la 01.01.2014. În cazul dat, cui îi revine obligația de a achita impozitul pe bunurile imobiliare aferent terenului pentru construcții? Cumpărătorului sau vînzătorului?