Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Cheltuielile achitate dе contribuabili în decursul perioadei fiscale sub formă de taxe dе aderare și cotizații de membru destinate activității asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații (AUAI) vor fi premise spre deducere. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de lege cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, inclusiv a Codului fiscal, care conține un șir de inițiative menite să elimine impedimentele de ordin juridic și administrativ în dezvoltarea sectorului hidroameliorației (irigare/desecare). Propunerile ministerului urmează a fi examinate în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător din 7 decembrie 2021.
Încălcarea de către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a regulilor privind publicarea pe pagina web a informațiilor oficiale ar putea fi sancționată. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce conține modificări și completări la Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și la Codul contravențional.
În ședința plenară din 15 decembrie 2023, Parlamentul a votat în lectura a doua Legea nr. 390/2023 pentru modificarea Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015). Astfel, modificările publicate în Monitorul Oficial din 30 decembrie 2023, au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2024 și au drept scop
În cazul confirmării refuzului sau imposibilității de acordare a serviciilor medicale de către instituția medico-sanitară, Compania Națională de Asigurări în Medicină ar putea achita persoanei asigurate toate cheltuielile necesare suportate, indiferent de mărimea primelor de asigurare achitate. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propune modificarea art.11 și 14 din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, care la momentul actual nu conține reglementări ale cazurilor în care serviciile solicitate nu sunt prestate.
În practica Serviciului Fiscal de Stat (SFS) se atestă situații în care contribuabilii nu sunt familiarizați cu procedura, nemijlocit existența procedurii de radiere din Registrul de stat a contribuabililor inactivi. În acest articol ne propunem să prezentăm condițiile în care se inițiază și are loc această procedură și care sunt contribuabilii cărora le poate fi aplicată. Inițial, ca fiind inactivă, poate fi radiată o persoană juridică sau un întreprinzător individual.
Indemnizația unică în mărime de 16 mii lei pentru personalul medical din instituțiile medicale, precum și pentru personalul medical angajat în subdiviziunile medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și Serviciului de Informații și Securitate, dar și pentru angajații Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică implicaţi în diagnosticul COVID-19, care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, va fi acordată și pe parcursul anului curent.
Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a anunțat lansarea celui de-al patrulea Apel de proiecte în cadrul Componentei II a Programului-pilot „Femei în afaceri" (PFA). La concurs pot participa femeile care gestionează o întreprindere de la 0 la 24 de luni, în special din zonele rurale. Dosarele pot fi depuse online, termenul limită fiind 20 septembrie 2019. Completarea formularului.
Două Consilii raionale vor obține mijloace financiare prevăzute în bugetul de stat pentru susținerea programelor raionale/municipale de granturi pentru inițiativele tinerilor la nivel local. Proiectul hotărârii de Guvern propus pentru consultări publice de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prevede alocarea a 100 mii lei pentru realizarea proiectelor de tinerii din Soroca și 70 mii lei – pentru cei din Ungheni. Valorificarea resurselor va fi efectuată în conformitate cu Programul de dezvoltare a Centrelor de Tineret pentru anii 2017-2022 aprobat prin Ordinul nr.65t din 6 aprilie 2017 al ministerului de resort și conține trei componente: dezvoltarea profesională a resurselor umane din cadrul centrelor de tineret;
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) va desfășura pe data de 4 octombrie curent masa rotundă dedicată Zilei Mondiale a Muncii Decente (ZMMD) cu genericul “Investiți în serviciile de îngrijire!”, în cadrul căreia vor fi abordate problemele social-economice cu care se confruntă salariații, membri de sindicat, acțiunile care necesare a fi întreprinse pentru a nu admite înrăutățirea nivelului de trai al cetățenilor. Conducerea CNSM va prezenta un raport privind situația în domeniul serviciilor de îngrijire din Republica Moldova și recomandările sindicatelor în această direcție. La final, CNSM va da publicității un Apel dedicat ZMMD. Totodată, vineri, începând cu ora 10:00, Comisia de Tineret a CNSM va organiza în Scuarul Europei o campanie de informare a populației cu privire la importanța ZMMD.
Pensiile vor fi indexate de două ori pe an. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, în ședința plenară de ieri, 15 august 2019, o inițiativă legislativă în acest sens. Documentul prevede implementarea unui nou concept de indexare a pensiilor – de două ori pe an – la 1 aprilie și 1 octombrie.
Agenția Servicii Publice a publicat în Monitorul Oficial din 11 februarie curent avizul prin care aduce la cunoștință lista persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali inactivi în privința cărora a fost inițiată procedura de radiere din oficiu, care include 420 de subiecți. În același timp, în MO este publicat și avizul privind radierea din oficiu din Registrul de stat al persoanelor juridice a căror activitate a fost suspendată, în acest caz fiind vizate 5 entități.
În scopul stimulării dezvoltării conceptului de responsabilizare financiară conform standardelor internaționale, cu delimitarea clară a atribuțiilor, pentru a nu se dubla cu sistemul de Control Financiar Public Intern și funcțiile auditului extern,
În cadrul ședințelor desfășurate pe data de 11 mai 2022 mai multe Comisii parlamentare a fost examinat proiectul de lege ce prevede completarea cadrului normativ cu reglementări în domeniul prevenirii și soluționării hărțuirii la locul de muncă. Proiectul vine cu propunerea de suplinire a unor acte normative (a Legii nr. 5/2006 cu privire la asigurarea egalității de şanse între femei şi bărbaţi, a Codului contravențional, a Legii sindicatelor nr. 1129/2000, a Legii nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii), inclusiv a Codului muncii, cu prevederea ce impune angajatorul să prevadă un mecanism de soluționare a plângerilor cu referire la hărțuirea
În veniturile bugetelor satelor (comunelor) și orașelor (municipiilor), cu excepția municipiilor-reședință de raion, ar putea fi incluse defalcările de la impozitul pe venit al persoanelor fizice în mărime de 100% din volumul colectat pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective. În prezent, potrivit art.5 al Legii privind finanțele publice locale, la aceste venituri se atribuie 75% din volumul total colectat al impozitului indicat. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce prevede modificarea Legii privind finanțele publice locale. Documentul are ca scop fortificarea autonomiei financiare a autorităților publice locale prin majorarea veniturilor disponibile ale acestora.
Proiectul modificărilor la Hotărârea Guvernului nr. 774/2016 cu privire la prețurile de comercializare a produselor social importante ce prevede completarea Anexei la Regulamentul de formare a prețurilor de comercializare a produselor social importante cu 11 poziții noi a fost înaintat pentru consultări publice. Astfel, lista ce include la moment 16 poziții, va fi completată cu următoarele produse: carne de porc pe os (nedezosată) (poziția tarifară 0203) și carne de pasăre (0207); pești congelați (0303); zahăr din sfeclă (1701); paste (nefierte, neumplute și nici altfel preparate) (1902); ouă proaspete (de găini din specia Gallus domesticus) (0407); cartofi în stare proaspătă (0701); ceapă în stare proaspătă (0703); varză albă în stare proaspătă (0704); morcovi și sfeclă roșie în stare proaspătă (0706); sare iodată (2501 00).
Persoanele juridice fondate de subiecții din jurisdicțiile care nu respectă standardele internaționale de transparență, persoanele juridice în componența cărora figurează, direct sau indirect, una sau mai multe persoane (fondatori, asociați, acționari, beneficiari efectivi) înregistrate sau cu reședință în astfel de jurisdicții, persoanele juridice înregistrate în Republica Moldova în cazul în care cotele de participare în capitalul social aparțin persoanelor juridice înregistrate în jurisdicțiile care nu respectă standardele internaționale de transparență nu vor fi admise la participare la proceduri de privatizare, parteneriat public-privat, achiziții publice și concesiuni.
Creșterea competitivității și valorii adăugate produse de către ÎMM-urile din Republica Moldova, cât și stimularea integrării acestora în ecosistemele regionale de inovare bazate pe cooperare în cadrul clusterelor vor fi susținute prin implementarea Programului de susținere a inițiativelor de clustere (Program), proiectul căruia a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor de stat. Totodată, acesta este propus pentru consultări publice, care vor dură până pe data de 4 noiembrie 2021. Obiectivul general al inițiativei este oferirea suportului în procesul de clusterizare prin stimularea cooperării între actorii economici și reprezentanții infrastructurii de suport în afaceri, a asistenței necesare în creșterea competitivității și potențialului de export a ÎMM-urilor. În procesul implementării măsurilor elaborate se pune sarcina
Proiectul modificărilor la Hotărârea Guvernului nr. 774/2016 cu privire la prețurile de comercializare a produselor social importante ce prevede completarea Anexei la Regulamentul de formare a prețurilor de comercializare a produselor social importante cu 11 poziții noi este inclus pe ordinea de zi a ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător anunțată pentru astăzi, 12 aprilie 2022. Astfel, lista ce include la moment 16 poziții, se propune a fi completată cu următoarele produse: carne de porc pe os (nedezosată) (poziția tarifară 0203) și carne de pasăre (0207); pești congelați (0303); zahăr din sfeclă (1701); paste (nefierte, neumplute și nici altfel preparate) (1902); ouă proaspete (de găini din
În spațiile verzi proprietate publică se vor putea obține terenuri pentru construcția și amplasarea doar a terenurilor pentru sport, jocuri, odihnă și a obiectivelor cu caracter cultural și artistic. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce are drept scop soluționarea problemelor din zonele verzi ale localităților, precum și blocarea schemelor de pierdere a proprietății publice din zonele verzi.
Perspectivele de implementare a regimului micului trafic de frontieră și optimizarea statutului punctelor de trecere a frontierei de stat moldo-ucraineană au reprezentat principalele subiecte de discuții în cadrul unei întrevederi ai reprezentanților Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră cu autoritățile respective din Ucraina. Evenimentul a fost organizat la Odesa, Ucraina, sub egida Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *