Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Entitatea a luat în folosință de la o persoană fizică un teren pe un termen de 99 de ani în baza unui contract de superficie pentru ca ulterior să construiască un imobil pe acest teren. Cum urmează a fi efectuată reținerea impozitului la sursa de plată aferentă veniturilor obținute în baza contractului de superficie?
Cota taxei de declararea voluntară a mijloacelor bănești achitată la bugetul de stat de către subiectul declarării voluntare se majorează de la 3% la la 6% din suma mijloacelor băneşti declarate voluntar. În Monitorul Oficial de astăzi, 30 noiembrie 2018, a fost publicată Legea cu privire la modificarea Legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală.
La solicitarea unui grup de cinci persoane fizice, care nu sunt angajate în câmpul muncii, întreprinderea „X” (plătitoare a TVA) a efectuat achitarea costului testului COVID-19 la un laborator privat. Care este regimul fiscal al plăților respective pentru întreprinderea „X” și beneficiarii persoane fizice? Pentru început, e necesar de stabilit care este aspectul juridic al plăților respective.
Serviciul Vamal reamintește că, începând cu 30 octombrie 2019, întreprinzătorii mici și mijlocii, care exportă cantități mici de produse prin intermediul trimiterilor poștale sunt scutiți de necesitatea depunerii declarațiilor vamale pentru fiecare tranzacție. Astfel, antreprenorii care exportă mărfuri a căror valoare facturală per livrare nu depășește suma de 1 000 de euro, pot depune o singură declarație vamală electronică pentru toate tranzacțiile efectuate în decurs de o lună.
Realizările anului 2019, precum și prioritățile pentru anul 2020 sunt prezentate în Raportul anual al Consiliului pentru anul 2019. Din 1 februarie 2019 s-a redus numărul de acte și timpul de acordare a permiselor de muncă și de ședere pentru străini. Potrivit modificărilor, autoritatea competentă are la dispoziție 2 săptămâni, pentru emiterea deciziei de prelungire sau acordare a dreptului de muncă sau de ședere pentru cetățenii străini, și încă 7 zile pentru perfectarea actelor și emiterea permisului propriu-zis.
Ieri, 12 decembrie 2019, a avut loc un eveniment special pentru examinarea aspectelor fiscale și contabile cu care se confruntă companiile IT la general și rezidenții parcului IT în particular. Seminarul intitulat „Sectorul IT: aspecte privind fiscalitate, contabilitate și auditul” a fost organizat de Jizdan & Partners în colaborare cu Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova. Publicația Periodică ”Monitorul fiscal FISC.md” a fost partenerul informațional al evenimentului.
În conformitate cu prevederile alin. (3) art. 901 din Codul fiscal, persoanele specificate la art. 90 din Codul fiscal, reţin un impozit în mărime de 10% din veniturile obţinute de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, de la transmiterea în posesie si/sau folosinţă (locaţiune, arenda, uzufruct) a proprietăţii mobiliare si imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole.
În anul 2020, subdiviziunile Serviciului Vamal vor efectua controale ulterioare prin audit postvămuire la132 de agenți economici. Numărul controalelor este în creștere comparativ cu anul 2019, când au fost supuși verificărilor 125 de agenți economici. Lista entităților incluse în graficul controalelor autorității vamale. Controlul ulterior se efectuează în conformitate cu Regulamentul cu privire la procedura de realizare a controlului ulterior de către organele vamale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1000 din 17 octombrie 2018.
Poate entitatea – subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (prezintă darea de seamă forma IVAO15 sau, începând cu anul 2020, forma SIMM 20) să beneficieze de anumite scutiri (facilități) la plata impozitului pe venit, inclusiv ca rezultat al majorării numărului de salariați (angajați)?
Întreprinderea de Stat de Alimentație Publică „X” a achiziționat pe parcursul lunii producție agricolă (de exemplu: cartofi) de la o persoană fizică ce desfășoară activitate independentă. Apare oare obligația ca instituția publică să supună impozitării plățile menționate cu 5% potrivit art. 901 alin. (35) din Codul fiscal (CF) sau veniturile menționate se vor impozita conform cap. 102 din CF?
Dacă nu ați reușit să vă înscrieți anterior la cursul de instruire primară a declarantului vamal desfășurat de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), o puteți face până la finele săptămânii curente. Cursul de instruire are o durată de șase săptămâni și se va încheia la 12 martie 2020. Instruirile sunt ghidate de cei mai buni formatori ai Serviciului Vamal. Orele teoretice ale cursului se desfășoară de luni până vineri, între orele 17.30 și 20.30, iar orele practice — în zilele de sâmbătă, între orele 9.00 și 13.20.
După declararea regimului stării de urgenţă pe teritoriul ţării, unii din angajaţii întreprinderii noastre au prezentat foaie de boală eliberată de către instituţia medicală primară în legătură cu îmbolnăvirea de Covid19 sau starea de carantină. Urmează ca angajatorul să accepte şi să achite indemnizaţia de incapacitate temporară de muncă pentru cazurile respective? În conformitate cu prevederile art. 5 lit. b) din Legea 289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, (în continuare – Legea 289/2004), unul din tipurile de prestaţii de asigurări sociale de stat la care au dreptul persoanele asigurate în sistemul public de asigurări sociale sunt indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină).
Stimați cititori, anunțăm că în curând va ieși de sub tipar o nouă ediție a revistei „monitorul fiscal FISC.md”. În nr. 4(59) venim cu o serie de articole în care, cu siguranță, veți găsi răspunsuri la întrebările cu care vă confruntați, inclusiv la unele situații ce au apărut în activitățile Dvs. ca urmare a declarării stării de urgență în legătură cu pandemia COVID-19. Totodată, începând cu această ediție, în „monitorul fiscal FISC.md” veți putea citi articole ce țin de legislația muncii, într-o rubrică dedicată exclusiv acestui domeniu. Astfel, în numărul din iunie vă propunem următoarele trei articole elaborate de autorul nostru Olga Donciu:
Exercițiul de declarare voluntară a bunurilor, în condițiile prevederilor art. 10 din Legea nr. 180/2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală, a fost finalizat prin prezentarea la Serviciul Fiscal de Stat a notificărilor cu achitarea taxei de declarare voluntară în sumă totală de peste 1,067 mil. lei, după cum urmează: – declararea proprietarului de iure a cotelor-părți, suma taxei de declarare voluntară achitate fiind de 30 024,24 lei; – reevaluarea bunurilor imobile/mijloacelor de transport cu valoarea totală a bunurilor după reevaluare în sumă de 3 118 989 lei, suma taxei de declarare voluntară achitate fiind de 93 569,67 lei;
În Monitorul Oficial nr. 448-460 din 7 decembrie 2018 a fost publicată Legea nr. 211 din 18 octombrie 2018 pentru modificarea Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (în continuare – Legea 489). Una din modificările de bază operate în aceasta a fost transferarea anexelor nr. 3, 5 şi 6, expuse anual în Legile bugetului asigurărilor sociale de stat, în Legea 489, în care anexa nr. 3 a devenit anexa nr. 1 (include categoriile de plătitori şi de asiguraţi, tarifele şi termenele de virare a contribuţiilor), anexa nr. 6 a devenit anexa nr. 2 (stabileşte lista funcţiilor personalului din aviaţia civilă ale căror condiţii de muncă se încadrează în condiţii speciale), iar anexa nr. 5 a devenit anexa nr. 3 (indică tipurile de drepturi şi de venituri din care nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – anexa nr. 3).
Ieri, 23 martie 2020, a fost convocată ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, fiind adoptate, prin Decizia nr.3, un șir de măsuri urgente, inclusiv cele ce țin de amânarea termenilor de prezentare de către agenții economici a dărilor de seamă, dar și de instituirea moratoriului asupra efectuării controalelor. În continuare prezentăm detalii cu privire la decizia adoptată.
În Monitorul Oficial de astăzi, 31 decembrie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 153 din 27 decembrie 2021 cu privire la modul de achitare și evidență a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2022. În continuare vă propunem să luați cunoștință de Ordinul publicat. Întru asigurarea achitării și evidenței plăților la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2022,
În conformitate cu prevederile Legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală nr.180 din 26.07.2018, persoanele fizice au posibilitatea de a-și declara bunurile nedeclarate sau care au fost declarate la valoare redusă, achitând o taxă în mărime de 6% din valoarea bunurilor declarate voluntar. Astfel, potrivit Legii, subiecții declarării voluntare, până astăzi, 10 decembrie 2018 inclusiv, trebuie să prezintă la bancă o cerere cu privire la declararea voluntară a mijloacelor bănești pentru depunerea acestora în contul bancar și transferarea mijloacelor bănești a căror sumă este indicată în cerere în contul specificat.
În anul 2019, întreprinderea a asigurat pentru angajații săi transport și hrană organizată. La completarea declaraței VEN12 „cheltuieli legate de efectuarea plăţilor în favoarea salariaţilor care nu pot fi calificate ca plăţi salariale” (rândul 03029), cum ajustăm asemenea cheltuieli?
Serviciul Fiscal de Stat vine cu un anunț ce ține de aplicarea TVA la procurările de proprietate a întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate. Ținând cont de modificările operate în art.94 lit.e) din Codul fiscal, persoanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător şi procură pe teritoriul Republicii Moldova proprietatea întreprinderilor înregistrate în calitate de plătitori de TVA, declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012, sunt subiecți impozabili cu TVA, indiferent de faptul dacă dețin sau nu statut de plătitor a TVA.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *