Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, suplimentar la Comunicatele publicate pe pagina oficială a SFS în anul 2014, atenționează asupra faptului că, începând cu 1 august 2014, tipărirea centralizată a formularelor tipizate de documente primare cu regim special, puse în sarcina Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, cu excepția facturii, facturii fiscale şi anexelor la ele, poate fi efectuată pe hârtie fără însemne de protecție, cu atribuirea seriei şi numărului, iar a formularelor facturii, facturii fiscale şi anexelor la ele – pe hârtie cu însemne de protecție, serie şi număr. Pentru documentele primare cu regim special menționate, seria şi diapazonul de numere sunt atribuite de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în mod electronic, conform procedurii stabilite de acesta.
Angajații SFS, veteranii acestuia, persoane din conducerea țării, deputați și foști deputați, oaspeți de la autoritățile fiscale de peste hotare cu care colaborează SFS s-au întrunit într-o ședință festivă pentru a consemna 25 de ani de la înființarea instituției.
Negocierea și semnarea urgentă a unui nou acord cu FMI constituie o prioritate pentru noul guvern — se menționează în studiul «Diagnosticul deprecierii leului moldovenesc”, lansat de Centrul Analitic Independent Expert — Grup.
Ultimele zile foarte multă lume mă întreabă ce se întâmplă cu leul și ce va fi mai departe. Voi încerca să explic: Leul cade nu din cauza unor cauze externe, cum încearcă să ne sugereze BNM. Cauzele externe acționau pe parcursul întregului an 2014, și, deși au dus la deprecierea leului, ea era lentă, controlată și putea fi dirijată de către BNM. Astfel, pe data de 22 octombrie 2014 creșterea dolarului față de începutul anului constituia 11%, iar creșterea cursului euro față de începutul anului era de doar 3%.
Produsele de panificație din Moldova pătrund deja pe piața UE cu ajutorul României. Este și cazul produselor „Franzeluța”, care de mai bine de 20 de ani exportă în România produse de panificație, patiserie, cofetărie și paste făinoase. Din România, acesta pornește spre piețele din vestul Europei.
Una din trei companii este condusă de femei, acestea deţinând 35% din IMM-urile din România, iar afacerile pe care le conduc au înregistrat în ultimii trei ani o creştere anuală cu 2% peste media naţională a companiilor, reiese din datele de portofoliu al Băncii Comerciale Române.
Baza de date cu caracter personal a clienților StarNet a juns pe internet. În seara zilei 26 februarie, a avut loc cea mai mare scurgere de date personale din Republica Moldova, în Internet a fost plasată baza de date a clienților Starnet.
Pentru Republica Moldova, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (UE) a fost, în mod cert, unul dintre cele mai importante evenimente din perioada recentă. Se așteaptă ca Acordul de Asociere să deschidă porţile Moldovei către Comunitatea Europeană, oferindu-i totodată și beneficiile aferente. Totuși, modificările care urmează să se producă depind, în mod firesc, de îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră, dar și de nivelul de informare corespunzătoare a populației și a mediului de afaceri.
Criza sistemului de pensii se adânceşte tot mai mult. Economiştii estimează că până la sfârşitul anului în curs, deficitul structural va ajunge la 1,1 miliarde de lei sau aproximativ 1% din PIB. Prognozele nu sunt îmbucurătoare nici pentru anii următori – numărul beneficiarilor de pensii va creşte în paralel cu diminuarea celor care contribuie la sistem.
M-a intrebat recent o prietena ce impresie mi-au facut oamenii pe care ii invitase la un eveniment la care am participat impreuna in urma cu cateva zile. Nu mi-a fost greu sa trag concluziile: oameni simpatici, vorbareti, deschisi. Dar concluzia in ce ma priveste pe mine si impresiile pe care mi le fac in legatura cu alti oameni va ramane, cel mai probabil, batuta in cuie: sunt poate cel mai nepotrivit om care sa scrie un articol pe aceasta tema.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Certificarea produselor și promovarea acestora pe piața externă — principala provocare a antreprenorilor din industria textilă Certificarea produselor textile și promovarea acestora pe piața europeană, prevederile Convenției Pan Euro Med în domeniul textilelor și statutul de agent economic autorizat au fost principalele subiecte discutate în cadrul ședinței comitetului pentru Antreprenoriat în Industrie, ce a avut loc marți, 14 iulie la sediul Camerei de Comerț și Industrie.
Un Grup de lucru pentru implementarea Agendei Locale de Business (ALB) a fost creat joi prin semnarea Acordului de cooperare în acest sens între Filiala Orhei a Camerei de Comerț și Industrie și Consiliul Raional Rezina. Acordul semnat prevede cooperarea între autoritățile publice locale și reprezentanții oamenilor de afaceri și a societății civile din raion în vederea îmbunătății mediului de afaceri la nivel local. La eveniment au participat Preşedintele Raionului Rezina, Eleonora Graur, directorul Filialei Orhei a CCI, Vitalie Boico, și 9 reprezentanţi ai mediului de afaceri.
România ar putea avea propria monedă digitală. Băncile centrale se gândesc tot mai serios cum ar fi să creeze un fel de Bitcoin. Dintre băncile centrale europene, Banca Angliei pare să fie cea mai hotărâtă să facă acest pas.
În Republica Moldova 67% din gospodării sunt dotate cu cel puțin un calculator. Acest indice este cu 3% mai mare decât cel înregistrat anul trecut și cu nouă la sută față de 2012. Datele se conțin într-un studiu realizat de CBS AXA la comanda Centrului de Guvernare Electronică
Investiţiile în relaţii de colaborare pe termen lung reprezintă o abordare corectă pentru a obține cele mai bune performanţe în activităţile desfăşurate. Reieşind din această idee, PP „Monitorul Fiscal FISC.md” şi Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, AO „Ecofin Consult” au semnat recent un Acord de cooperare.
Primul-ministru Chiril Gaburici a apreciat activitatea autorității fiscale naționale, care, pe parcursul anului trecut, dar și în primele luni ale lui 2015, a realizat încasări de venituri la buget peste estimările inițiale. În cadrul unei ședințe de lucru cu participarea conducerii şi angajaților Serviciului Fiscal de Stat, șeful Executivului a menționat că obiectivul de bază al SFS rămâne combaterea evaziunii fiscale și că toți agenţii economici trebuie să fie tratați în mod egal, iar societatea, contribuabilii, trebuie să fie educați în spiritul conformării fiscale voluntare.
Devalorizarea leului în raport cu principalele valute străine va duce la majorarea preţurilor pe termen mediu şi lung, în special la produsele de import. Natan Garştea, directorul Agenţiei de rating şi estimare Estimator-VM, a declarat pentru IPN că situaţia creată pe piaţa valutară va duce la creşterea costului vieţii.
Transformările sociale, politice și economice prin care trece Republica Moldova de rând cu progresele înregistrate sunt însoțite și de anumite riscuri și provocări. Savanții de la Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei au întocmit un top al celor mai relevante provocări pentru Republica Moldova în anul 2015. Vezi mai jos care sunt provocările economice ale acestui an.
Potrivirea angajatului cu rolul pentru care opteaza este esentiala. Aceasta este o modalitate simpla pentru a sti daca un candidat este potrivit pentru afacerea ta. Intervievarea candidatilor pentru un loc de munca este dificila, mai ales atunci cand unii candidati stiu sa “se vanda” foarte bine in cadrul interviului, dar dezamagesc la locul de munca ulterior.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *