Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Periodic contabilii efectuează verificări și corelări aferent elementelor financiare cu cele fiscale. Astfel, pe lîngă întocmirea situațiilor1 financiare poate include și verificarea minuțioasă a corectitudinii întocmirii rapoartelor2 fiscale care au fost prezentate organului fiscal și corelarea, după caz, a acestora.
Parlamentul de la Atena a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi, după dezbateri tensionate, principalele condiţii economice stabilite de Guvernul Alexis Tsipras cu liderii Eurogrupului.
Liniile de credit oferite de centralele din străinătate băncilor din România au continuat să se reducă şi anul trecut. Expunerea grupurilor a scăzut cu 16%, iar BNR, deşi spune că este vorba despre mişcări ordonate, recunoaşte că că este un proces semnificativ de dezintermediere, transmite Capital.ro.
Fundația Universitară a Marii Negre (FMUN) a publicat un raport de analiză a situației din Republica Moldova create ca urmare a ”furtului miliardului” și intenției autorităților de a naționaliza Banca de Economii.
Care este actul legislativ ce reglementează repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe? Prin Legea „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe” (în continuare — Lege) nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998 (MO, 1998, nr. 28-29, art. 203) cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite modul de activitate, drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea agenţilor economici şi a autorităţilor administraţiei publice în domeniul repatrierii mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe.
Ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Anatol Arapu, a infirmat zvonurile privind intenția autorităților a de impozita remitențele muncitorilor migranți transferate în țară din străinătate prin intermediul băncilor, relatează Noi.md.
Chiar dacă Sovietul suprem de la Tiraspol a decis încă în 2008 să interzică importul autoturismelor mai vechi de zece ani, acest lucru a fost amânat de nenumărate ori. Între timp, așa-numiții deputați din regiune s-au răzgândit și au adoptat astăzi un proiect de lege care va permite importul mașinilor vechi, aplicându-se doar taxe vamale mai mari.
Datele prezentate de Banca Naţională arată că, până în luna octombrie a acestui an, suma transferurilor s-a ridicat la aproximativ un milliard 400 de milioane de dolari, cu 80 de milioane de dolari mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei mai mulţi bani, aproape jumătate de miliard de dolari, au fost transferaţi în lunile iulie-septembrie.
În perioada 01 – 08 iunie, Serviciul Vamal a eliberat 6.450 viniete, fiind alocate în bugetul de stat peste 1,4 milioane lei. În același timp, în perioada vizată au fost depistate 65 cazuri privind falsificarea vinietei și aplicate amenzi în sumă de 146 mii lei.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că, pe 4 iunie, a intrat în vigoare o hotărâre a Guvernului Ucrainei care presupune o nouă procedură de intrare/ieşire de pe teritoriul peninsulei Crimeea.
Absolvenții moldoveni, care au făcut studii în străinătate și doresc să revină temporar sau permanent în Moldova pentru a se angaja în instituțiile private sau publice vor putea beneficia de suport în continuare. Datorită numărului mare de solicitări, Organizația Internațională pentru Migrație, misiunea în Republica Moldova (OIM), în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță extinderea programului de granturi dedicat absolvenților moldoveni din străinătate, în cadrul căruia va fi oferit suport financiar unui număr suplimentar de 24 beneficiari.
Depunerea cererii de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova prin mandatar nu va mai fi posibilă. Un proiect de modificare a Legii cetăţeniei în acest sens este propus pentru consultări publice de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, transmite Ipn.
Aceasta este parte dintr-o actualizare mai amplă a aplicaţiei Google Translate, prin care traducerea vizuală a fost extinsă, pe lângă română, cu alte 19 de limbi, precum bulgară, maghiară, cehă, daneză, poloneză, turcă şi indoneziană, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Persoanele fizice (rezidente şi nerezidente) au primit în nouă luni prin băncile din Republica Moldova mijloace bănești în sumă echivalentă cu peste 1,25 miliarde de dolari SUA, cu 94 milioane mai mult decît în perioada similară a anului precedent, informează Moldpres cu referire la date ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Moldovenii care lucrează peste graniță trimit cu mult mai mulți bani decît investesc străinii la noi. Cei mai mulţi bani au venit de la moldovenii care muncesc în Federația Rusă, aproape 40 la sută din transferuri au fost făcute în ruble rusești, deşi migranții din Republica Moldova sînt plătiți de angajatorii ruși și în dolari SUA.
Aproape 70 de întreprineri membre ale Camerei de Comerț și Industrie s-au familiarizat cu programele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) destinate sectorului privat din Republica Moldova. Cele două instituții au organizat o prezentare comună ce a avut loc recent la Chișinău.
Săptămâna trecută, Serviciul Vamal a eliberat peste 6.000 de viniete, fiind alocate în bugetul de stat circa 1,3 milioane lei. Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidență, au fost depistate 60 de cazuri de fraudare și aplicate amenzi în sumă de 135 de mii de lei.
Italia şi România ocupă primele locuri în clasamentul destinaţiilor pentru investiţiile transfrontaliere ale Bulgariei, scrie Novinite. Bulgaria a investit anul trecut 162 milioane euro în străinătate şi 1,8 miliarde euro în ultimii zece ani.
Vânzările prin comenzi efectuate prin Internet ar urma să se dubleze până în anul 2018 pe cele mai mari patru pieţe din lume, spune un studiu comandat de PayPal şi Google, scrie Capital.ro.
Dupa 14 ani ca manager in diferite corporatii, Mihai Luca si-a dat demisia si si-a facut un site despre vacante. Acum este platit sa vada lumea, in special in destinatii exotice, la care unii romani doar viseaza. Cum a reusit?
Uniunea Europeană şi Elveţia au semnat miercuri un acord istoric privind transparenţa în domeniul fiscal, care va îmbunătăţi semnificativ lupta cu evaziunea prin eliminarea secretului bancar, părţile semnatare urmând să facă schimb automat de informaţii despre conturile rezidenţilor, din 2018, notează Mediafax.ro
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *