Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Reexaminarea dreptului la pensie ar putea fi efectuată și pentru persoanele care continuă să activeze după realizarea dreptului la pensie de dizabilitate, precum și în cazul survenirii unor modificări ce vizează stagiul de cotizare, dar și în cazul completării cadrului legal cu circumstanțe ce țin de perioade necontributive și de activități care au fost realizate până la stabilirea/reexaminarea pensiei. În Parlament este înregistrată inițiativa legislativă prin care se propun modificări la Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii și la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, ce au ca scop asigurarea funcționării unui sistem de asigurări sociale echitabil și sustenabil financiar pe termen lung.
În ultimii ani, se constată o creștere semnificativă a numărului de persoane care construiesc locuințe cu forțe proprii. Acest fenomen se explică atât prin dorința de a reduce costurile, cât și prin necesitatea adaptării construcției la nevoile individuale ale fiecărei
În conformitate cu prevederile art. 298 alin. (1) din Codul fiscal, responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale și pentru prezentarea dării de seamă la taxa de aplicare a simbolicii locale revine contribuabililor.
În conformitate cu art.245 din CC, societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale membrilor (asociaților) care poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată (SRL) şi de societate pe acţiuni (SA).
Rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt a fost redusă cu 0,5 p.p. - până la nivelul de 3,75% anual. Decizia a fost luată de Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Totodată, au fost diminuate cu 0,5% ratele de dobândă la creditele overnight, până la nivelul de 5,75% anual, iar la depozite overnight – până la nivelul de 1,75% anual.
Modificările la Codul muncii (CM), intrate în vigoare din 1 ianuarie 2026, schimbă esențial abordarea muncii de noapte.
Salariații care au încheiat CIM pe durată determinată, în condițiile art.55 alin. (1) din CM, au drepturi egale cu salariații care au încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată. Articolul 83 alin. (5) din CM prevede că CIM pe durată determinată poate înceta înainte de termenul negociat de părți în diferite temeiuri legale,
Cancelaria de stat a lansat consultările publice a proiectului Conceptului programului de dezvoltare a domeniului controlului de stat pentru anii 2025-2028, care urmează a fi aprobat de Guvern, elaborat în scopul aprobării unui nou document de politici pentru a stabili un cadru coerent de acțiuni pentru eficientizarea și modernizarea sistemului de control,
În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali (Legea nr. 220/2007), persoana juridică inactivă reprezintă persoana juridică care, în decurs de 12 luni de la data înregistrării sau pe parcursul ultimilor 3 ani, nu a prezentat
În ședința Executivului anunțată pentru 12 ianuarie 2022 va fi examinat proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea proiectului de lege privind modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008. Documentul conține și propunerea de modificare a art.295 din Cod, care prevede sancțiunile pentru încălcarea regulilor de organizare și de ținere a contabilității, de întocmire și prezentare a situațiilor sau rapoartelor financiare. Proiectul acestora este oferit în continuare. (1) Nerespectarea cerințelor legislației referitor la modul de ținere a contabilității și de aplicare a standardelor de contabilitate sau a normelor metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară, elaborare și aplicare a politicilor contabile se sancționează
Având la bază prognoza indicatorilor principalelor sectoare ale economiei naționale, se prevede o creștere reală a produsului intern brut (PIB) de circa 2,5% în anul 2024, cu o estimare de creștere între 3% și 3,7% în anii 2025-2027; rata inflației medii anuale va fi de 4,8% în 2024.
În vederea utilizării eficiente a autorizațiilor de transport rutier internațional de mărfuri, în situația în care, conform datelor analitice, se constată că stocul de autorizații nu va fi epuizat până la sfârșitul anului, începând cu data de 1 decembrie, dar nu mai târziu de 15 decembrie, prin ordinul conducătorului Agenției Naționale Transport Auto
Prin Sistemul Informațional „Decizii Vamale” se vor depune cererile și se vor emite, modifica, suspenda, anula, revoca următoarele tipuri de decizii vamale: autorizațiile pentru statutul de destinatar agreat, expeditor agreat,
Cadrul normativ de bază care reglementează luarea la evidență a angajamentelor externe private supuse notificării este stabilit de Legea nr. 62/2008 privind reglementarea valutară și Instrucțiunea privind notificarea angajamentelor externe, aprobată prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei nr. 12/2020.
În articol sunt detaliate formele de înregistrare disponibile pentru antreprenorii străini în RM, alături de particularitățile aferente proceselor de înregistrare și de încetare a activității acestora.
În conformitate cu art.4 alin.(1) din Codul fiscal, dacă un tratat internaţional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decât cele prevăzute de legislaţia fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional.
Ca rezultat al incertitudinilor inerente în desfășurarea activităților, multe elemente contabile nu pot fi evaluate cu precizie, ci doar estimate. Estimarea, implicând raționamente profesionale bazate pe cele mai recente informații credibile avute la dispoziție, este o evaluare în condiții de incertitudine, iar evaluarea este una dintre afirmațiile conducerii,
Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, Codului vamal nr. 1149/2000 și ale Legii nr. 1569/2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoane fizice, mijloacele de transport clasificate la poziția tarifară 8703,
Componența, modul de contabilizare a costurilor de producție și calculația costului produselor și activelor biologice adiționale în avicultură sunt determinate de impactul mai multor factori organizaționali și tehnologici. Indiferent de acești factori, baza proceselor tehnologice în avicultură, la
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *