Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Raportul auditului asupra raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pentru anul 2020 a fost prezentat astăzi, 28 iunie 2021, în cadrul ședinței Curții de Conturi, la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și Serviciului Fiscal de Stat. Auditul financiar executat a avut ca scop obținerea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că Raportul întocmit de Ministerul Finanțelor în toate aspectele semnificative este elaborat în conformitate cu prevederile legale și prezintă informația privind executarea de casă, bazată pe datele evidenței sistemului trezorerial și datele consolidate ale rapoartelor autorităților bugetare, iar operațiunile sunt corecte și conforme prevederilor legale.
În conformitate cu prevederile art. 654 alin. (1) și art. 659 alin. (1) din Codul civil nr. 1107/2002, superficie este dreptul real imobiliar de a poseda și folosi terenul altuia în vederea edificării și exploatării unei construcții a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune și poate fi obiect al unui contract de locațiune. Dacă actul juridic nu prevede altfel, superficiarul datorează proprietarului terenului, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piață, ținând seama de natura terenului, de zona în care se află el, de destinația construcției, precum și de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinței. Redevența se determină la data constituirii superficiei.
Serviciul Fiscal de Stat comunică despre inițierea procesului de elaborare a proiectului Ordinului SFS cu privire la aprobarea formularului și a modului de completare a solicitării privind acordarea din bugetul de stat a compensației salariaților pentru implementarea măsurilor speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației, în temeiul pct. 9 și 16 din Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 cu privire la aprobarea unor măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19.
Salariații care au un membru al familiei grav bolnav și necesită îngrijire vor putea beneficia de un concediu social neplătit, cu о durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic. Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codul muncii și Codul contravențional)
Ministerul Finanțelor a elaborat Regulamentul privind certificarea specialiștilor în domeniul achizițiilor publice/sectoriale, proiectul căruia a fost inclus pe ordinea de zi a ultimei ședințe ale secretarilor generali de stat. Regulamentul va reglementa procesul de organizare și evaluare a pregătirii profesionale a persoanelor din cadrul
Legislativul a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, potrivit căruia angajaților transferați într-o funcție similară sau într-o funcție mai avansată drep urmare a reorganizării administrației publice centrale de specialitate și transferării unor domenii de activitate de la o unitate bugetară către alta, li se va garanta compensarea diferenței de salariu, în cazul în care salariile acestora vor fi inferioare celor calculate anterior transferării. Documentul are drept scop asigurarea menținerii salariilor personalului transferat din ministerele ce au participat nemijlocit la procesul de reorganizare din acest an.
Conform art. 323 alin. (4) din Legea viei şi vinului nr. 57/2006 și punctului 2 din Modul de completare şi prezentare a Dării de seamă privind calculul contribuţiei obligatorii în Fondul Viei şi Vinului, aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 349/2021, obligația prezentării Dării de seamă CFV21, o au:
La 23 aprilie curent a intrat în vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chișinău, la 15 iunie 2022. Prevederile Convenției
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre începerea procesului de vot pentru selecția membrilor Consiliului de soluționare a disputelor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu prevederile pct. 9 din Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea Consiliului pentru soluționarea disputelor în cadrul organelor de control aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 380/2018. În lista candidaților sunt incluse 11 asociații:
Serviciul Fiscal de Stat anunță că a publicat pe pagina-web a instituției Registrul unic al echipamentelor de casă și de control pentru anul 2024, precum și Registrul actualizat al Certificatelor de înregistrare în calitate de centru de asistență
Casa Naţională de Asigurări Sociale anunță graficul finanțării unor prestații sociale pe parcursul lunii februarie. Astfel, indemnizațiile unice la nașterea copilului, indemnizațiile pentru creșterea copiilor,
Care este modalitatea de ajustare a TVA aferentă avansului primit anterior, în condițiile în care, la momentul primirii avansului, TVA s-a calculat de către furnizor la cota de 20%, iar pe parcurs, în contul acestui avans, au fost efectuate atât livrări impozabile cu TVA la cota de 20%, cât și livrări impozitate cu TVA la cota redusă? În conformitate cu prevederile art. 108 alin. (1) din CF, data obligației fiscale privind TVA este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor cu excepția cazurilor stipulate la alin. (5)–(8) ale aceluiași articol.
Utilizatorii mașinilor de casă și de control/imprimantelor fiscale sunt obligați sau nu să se adreseze la Centrul de asistență tehnică pentru imprimarea Raportului periodic
Serviciul Fiscal de Stat informează despre faptul că termenul limită de prezentare a dărilor de seamă fiscale pentru trimestrul IV anul 2023, pentru luna decembrie 2023, precum și termenul de achitare a impozitelor, taxelor,
În ultima perioadă, tot mai frecvent apar întrebări ce țin de particularitățile fiscale și contabile în condițiile majorării de către o persoană juridică rezidentă a capitalului social din contul datoriei entității rezidente față de nerezident (aferent unui împrumut). În continuare, vom analiza acest subiect și vom oferi răspunsurile de rigoare.
În Monitorul Oficial din 25 ianuarie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 09 din 9 ianuarie 2025 cu privire la aprobarea Regulamentului aferent stimulării morale (non-financiare) a contribuabililor onești, care a intrat în vigoare la data publicării. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a noului Regulament, se abrogă cel aprobat prin Ordinul
Serviciul Fiscal de Stat a organizat la data de 21 octombrie 2021 extragerea învingătorilor ediției a III-a a concursului „Loteria fiscală”, desfășurată în perioada 1 iulie 2021 – 30 septembrie 2021 inclusiv. Astfel, au fost desemnați 175 de câștigători care vor primi premii în valoare a câte 1 000 de lei. Lista câștigătorilor poate fi accesată aici. În cadrul etapei a III-a au participat 14276936 tranzacții efectuate cu carduri bancare în sumă totală de 4183438627 lei, informația fiind recepționată de la băncile comerciale licențiate emitente din Republica Moldova.
În procesul desfăşurării activităţii comerciale, întreprinzătorul intră în diverse raporturi juridice cu alţi reprezentanți ai circuitului economic, majoritatea raporturilor având drept scop obţinerea de profit și de cele mai dese ori îmbracă forma unor contracte, astfel realizându-se activitatea de producere şi circulaţie a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Succesul activităţii comerciale depinde de executarea cu buna credinţă şi la timp a obligaţiilor de către toţi întreprinzătorii participanţi la raporturile juridice, în conformitate cu contractele încheiate. Respectiv, orice derogare de la prevederile acestora pot provoca consecințe negative pentru una din părțile contractante, inclusiv insolvabilitatea. În continuare vom examina unele aspecte ce tin de aplicarea procedurii insolvabilităţii asupra întreprinzătorului individual.
Conform modificărilor, subiecții eligibili pentru rambursarea TVA pentru perioada din Programul de rambursare a TVA sunt producătorii agricoli pentru care nu mai puțin de 95% din activitatea desfășurată pe parcursul anului 2022, în cazul solicitării rambursării TVA pentru perioada stabilită la pct.1 lit.a) (luna aprilie 2022 şi până în luna iunie 2023 inclusiv), sau pe parcursul anului 2023, în cazul solicitării rambursării TVA pentru perioada stabilită la pct. 1 lit.b) (luna iulie 2023 şi până în luna iunie 2024 inclusiv), reprezintă una sau mai multe dintre activitățile stipulate în grupele 01.1–01.6 din Clasificatorul activităților din economia Moldovei, aprobat prin Ordinul nr.28/2019 al Biroului Național de Statistică.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *