Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Republica Moldova s-a poziționat pe locul șapte în topul țărilor cu cel mai mare volum de remitențe din Rusia în anul 2014. Datele au fost prezentate de Banca Centrală a Federației Ruse. Remiterile din Federaţia Rusă s-au comprimat cu 64 mil. dolari în anul 2014 faţă de anul precedent. Suma medie a unui transfer s-a redus сu 55 dolari SUA, la 396 dolari, se arată în raportul Băncii Centrale a Federației Ruse.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 161 alin. (1) din CF, organul fiscal ţine evidenţa contribuabililor, atribuindu-le coduri fiscale şi actualizînd registrul fiscal, în modul stabilit de Titlul V al Codului fiscal şi de instrucţiunea aprobată de IFPS. Astfel, conform Ordinului nr. 299 din 02 mai 2012 „Cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind evidenţa contribuabililor”, MO al RM nr. 99 – 102/646 din 25 mai 2012, cu modificările şi completările de rigoare, de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a fost aprobată instrucţiunea respectivă, în care, conform Capitolului VIII, este reglementată procedura de ţinere a dosarelor contribuabililor.
Volumul transferurile băneşti în Moldova prin bănci de la persoanele fizic de peste hotare au constituit în ianuarie 68,67 milioane de dolari. Acesta este cel mai mic indice din ultimii cinci ani şi cu o pătrime mai puţin decât în ianuarie 2014.
Reieșind din prevederile art. 102 alin. (6) lit. b) din CF, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. la mărfurile importate.
Accizele pentru carburanţi vor creşte, potrivit aceluiaşi proiect al politicii bugetar-fiscale. Scumpirile mai vizează vămuirea automobilelor sport şi de teren. În schimb, accizele se vor micşora în cazul importului maşinilor pe benzină, cu volumul motorului de până la 3.000 de centimetri cubi.
Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, a declarat astăzi că suma pe care BNM a oferit-o celor trei bănci aflate sub regim de administrare specială este de circa patru miliarde de lei. „Am intervenit atunci pentru a liniști spiritele. Banii aceștia încă se află la bănci”, a subliniat Drăguțanu.
Drept rezultat al discuțiilor conducerii Serviciului Fiscal de Stat cu reprezentanții mediului de afaceri din Republica Moldova, au fost identificate unele probleme ce țin de păstrarea și arhivarea documentelor aferente activității economice a contribuabililor.
Comisia Europeană a aprobat extinderea accesului preferențial pe piața Uniunii Europene peste volumele indicative stabilite în Acordul de Asociere RM-UE la poziția cereale prelucrate (24 poziții tarifare, inclusiv alcool etilic nedenaturat cu tărie alcoolică de minim 80%, și pînă la 80%).
Cu un volum de subscrieri de 48,42 milioane euro, piata de asigurari din Moldova ocupa, pentru cel de-al doilea an consecutiv, pozitia a 8-a in topul tarilor CSI dupa criteriul subscrierilor, avand o cota de piata de 0,27%. Clasamentul este condus de catre Rusia, urmata de Ucraina, Kazahstan, Belarus, Azerbaijan, Uzbekistan si Georgia.
În luna ianuarie a anului 2015, planul stabilit în sumă de 1352,4 mil. lei la compartimentul „Venituri” a fost îndeplinit la nivel de 98,5%, sau în sumă de 1332,1 mil. lei.
După cum știți, în urma adoptării modificărilor în Codul fiscal prin Legea nr. 71 din 12.04.2015 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative și adoptării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 și Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2015, au fost modificate mărimile tranşelor de venit impozabile, scutirile şi cotele de asigurare obligatorie socială şi medicală, prin ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2015 (6,4%).
În anul 2014 exporturile de mărfuri au totalizat 2 milioane, 339 mii 500 de dolari SUA, volum inferior celui realizat în anul 2013 cu 3,7%. Exporturile de mărfuri autohtone au constituit puțin peste 65% din totalul exporturilor și au atins valoarea de aproape 1 milion, 530 mii de dolari, mai puțin decât în anul 2013.
De la începutul anului curent prețul la zahăr s-a consolidat treptat în țările UE, inclusiv în România – cea mai importantă piață de desfacere din spațiul UE, pentru producătorii de zahăr moldoveni, relatează NOI.md cu referire la un comunicat al companiei Südzucker Moldova.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a vândut miercuri $30 mil., stabilind pentru joi, 12 februarie, un curs oficial de 18,6577 MDL:$1, ceea ce este cu doar cinci bani mai mult decât cursul pentru 11 februarie.
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în anul 2014* Indicii de volum ai cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) şi serviciile de piaţă prestate populaţiei, conform CAEM Rev.2
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Data exactă când va fi retrasă licența BEM, Banca Socială şi Unibank 16 octombrie este data finală de încheiere a tuturor procedurilor de lichidare a celor trei bănci și respectiv retragerea licențelor.
Un nou coridor marfar ar putea fi creat între Iran — Azerbaidjan – Georgia – Marea Neagră — Portul Constanța, în așa fel încât mărfurile iraniene să fie preluate din port și transportate pe Dunăre în Europa. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei”.
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în anul 20141 Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna decembrie 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1266,6 mii tone de mărfuri, cu 15,5% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 7,2% — comparativ cu luna decembrie 2013. Parcursul mărfurilor în luna decembrie 2014 a totalizat 385,9 mil. tone-km, cu 3,7% mai puţin în raport cu luna noiembrie 2014 şi cu 16,1% — faţă de luna corespunzătoare din anul 2013.
”Exportă cu succes în Uniunea Europeană”- un ghid practic cu acest titlu a lansat IDIS ”Viitorul”, cu suportul Fundației Hanns Siedel. Ghidul este destinat întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova și abordează provocările cu care se confruntă acestea la intrare pe piața Uniunii Europene.
În luna ianuarie a anului 2015, planul stabilit în sumă de 1352,4 mil. lei la compartimentul „Venituri” a fost îndeplinit la nivel de 98,5%, sau în sumă de 1332,1 mil. lei. Contribuţii de asigurări sociale de stat s-au acumulat în sumă de 648,2 mil. lei, ceea ce reprezintă executarea planului la nivel de 106,4%. Faţă de indicatorul respectiv al anului 2014, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate a înregistrat o creştere cu 90,7 mil. lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *