Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 23.12.2011 (Monitorul Oficial nr. 13-14 din 13.01.2012) care a intrat în vigoare la 13.01.2012 şi a întruchipat în sine politica fiscală pentru anul 2012, au fost operate unele modificări esenţiale la legislaţia fiscală. După data menţionată au fost publicate cîteva acte legislative prin care au fost efectuate unele modificări în Codul fiscal.
La momentul procurării, în temeiul art. 103 alin. (1) pct. 23) din Codul fiscal, livrarea acestuia a fost scutită de T.V.A. Pînă la finele anului 2012 pentru mijlocul de transport a fost calculată uzura, valoarea de bilanț fiind egală cu zero. La moment se examinează posibilitatea de comercializare a camionului. Livrarea în cauză va fi una scutită sau impozabilă cu T.V.A.? Ce document urmează a fi întocmit? În conformitate cu art. 95 alin. (1) și art. 93 pct. 3) și pct. 6) din Codul fiscal, transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, …, cu excepţia celor scutite de T.V.A., de subiecţii impozabili reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova, constituie obiectul impunerii cu T.V.A. Prin urmare, în contextul celor menţionate, livrarea autocamionului, procurarea căruia anterior a fost scutită de T.V.A. în temeiul art. 103 alin. (1) pct. 23) din Codul fiscal, reprezintă o livrarea impozabilă, pentru care T.V.A. se aplică pe principii generale.
Reprezintă oare comercializarea cotei părți din capitalul social livrare impozabilă şi urmează ca aceasta să se înregistreze în calitate de plătitor al T.V.A. în cazul în care cota parte a fost comercializată la o valoare mai mare de 600 000 lei? Altfel spus, o astfel de tranzacție cade sub incidența prevederilor art. 112 din Codul fiscal? În conformitate cu art. 112 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul care desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepţia autorităţilor publice, instituţiilor publice, specificate la art. 51, instituţiilor medico-sanitare publice și private, specificate la art. 511, și deţinătorilor patentei de întreprinzător, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al T.V.A. dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depăşeşte 600 000 lei, cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A. Subiectul este obligat să înștiinţeze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd formularul respectiv, și să se înregistreze nu mai tîrziu de ultima zi a lunii în care a avut loc depășirea. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc depășirea. Astfel, la aprecierea pragului de înregistrare în calitate de plătitor al T.V.A. se iau în consideraţie livrările de mărfuri, servicii cu excepţia livrărilor scutite de T.V.A.
Prin Legea nr. 267 din 13 ianuarie 2012, au fost operate completări la Codul fiscal cu articolul 1181 „Registrul general electronic al facturilor fiscale”, potrivit căruia, factura fiscală eliberată se supune înregistrării obligatorii de către furnizor în Registrul general electronic al facturilor fiscale în decursul zilei în care aceasta a fost eliberată, în forma şi în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în cazul în care totalul valorii impozabile a livrării impozabile cu T.V.A. depăşeşte suma de: 100000 lei – începînd cu 1 iulie 2012, de către subiecţii impunerii cu T.V.A. care sînt deserviţi de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, de Inspectoratul fiscal de stat pe municipiul Chişinău, de Inspectoratul fiscal de stat pe municipiul Bălţi şi de Direcţia administrării fiscale Comrat din cadrul Inspectoratului fiscal de stat pe unitatea teritorială autonomă Găgăuzia;50000 lei – începînd cu 1 ianuarie 2013, de către toţi subiecţii impunerii cu T.V.A.;10000 lei – începînd cu 1 ianuarie 2014, de către toţi subiecţii impunerii cu T.V.A.
Obligaţia de înregistrare a facturii fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale este stabilită de art. 1181 din Codul fiscal. Potrivit alineatului (1) al articolului menţionat, factura fiscală eliberată se supune înregistrării în cazul în care totalul valorii impozabile a livrării impozabile cu T.V.A. depăşeşte plafoanele stabilite. În conformitate cu art. 95 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal,drept obiect al impunerii cu T.V.A. se califică livrarea de mărfuri de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul rezultatulactivităţii de întreprinzăror în Republica Moldova. În acest context, art. 93 pct. 3) din Codul menţionat,defineşte livrarea de mărfuri ca transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăţi în expresie naturală.
În conformitate cu calendarul bugetar, Ministerul Finanţelor a început în luna martie elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu, colectînd de la instituţiile de stat şi de la partenerii de dialog social prognozele de creştere economică, propunerile pentru strategiile de cheltuieliectoriale, propunerile de formare a politicii fiscale pe termen mediu. Confederaţia naţională a patronatelor a venit, ca şi în anii precedenţi, cu o lungă listă de doleanţe, împărţită pe 10 capitole, începînd de la impozitul pe venit şi încheind cu administrarea fiscală. Printre ideile promovate de patronate, care au fost preluate şi de către unele autorităţi publice, se numără deducerea sumei creditelor ipotecare şi a cheltuielilor aferente acestora, achitate de persoanele fizice, la procurarea locuinţei pe parcursul anului fiscal, precum şi deducerea sumelor cheltuite pentru sănătate şi învăţămînt. Această acţiune de politică fiscală ar putea permite revigorarea sectorului construcţiilor şi ar constitui un stimulent real pentru bănci să acorde credite pe termen lung, dar şi pentru persoanele care îşi procură o locuinţă în ipotecă, consideră autorii.
La situaţia din 31 decembrie 2011 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 15 929,6 mil.lei, ceea ce reprezintă 98,8% faţă de nivelul planificat. Corespunzător componentelor bugetului public naţional sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală faţă de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
Se impun cu T.V.A. serviciile de marketing, dacă ţinînd cont de faptul că locul de facto de acordare a acestora este un teritoriu care nu este locul de reşedinţă a beneficiarului sau prestatorului de servicii? Aplicarea regimului fiscal pentru T.V.A. pentru servicii în cadrul contractelor cu nerezidenţii este determinat de aprecierea locului livrării. Articolul 93 pct. 15) din Codul fiscal, stabileşte că locul livrării serviciilor se determină conform regulilor stabilite în art.111 din Codul menţionat. Astfel, potrivit prevederilor art. 111 alin.(1) lit. e) liniuţa a treia din Codul fiscal, locul livrării serviciilor de marketing se consideră sediul, iar în cazul în care aceasta lipseşte – domiciliul sau reşedinţa beneficiarului acestor servicii.
Urmează sau nu SRL „AAA” să calculeze și să achite T.V.A. de la serviciile de publicitate prestate rezidentului zonei economice libere? Conform art. 104 lit. f) Cod fiscal, la cota zero se impozitează mărfurile, mărfurile, serviciile livrate în zona economică liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate din zona economică liberă în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova, livrate în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum şi cele livrate de către rezidenţii diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova unul altuia. Potrivit art. 95 lit. a) al Codului fiscal, obiecte impozabile constituie livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova.
Aceste servicii de intermediere constau în a prezenta oferta de preț a comitentului — nerezident, a studia piața de desfacere pentru a identifica cerințele, exigențele şi tendințele potențialilor clienți. Pentru asigurarea încheierii viitoarelor contracte, după caz, de compania rezidentă sunt prezentate şi informații, consultații în domeniul economic, juridic, ingineresc, ținînd cont de rigorile impuse de legislația națională. Ce cotă a T.V.A. se aplică aferent serviciilor prestate de compania rezidentă în cadrul acestui contract? Aplicarea regimului fiscal aferent T.V.A. pentru serviciile prestate unui nerezident derivă din specificul, natura și esenţa operaţiunii economice. În cadrul unui contract complex, ce vizează prestarea mai multor servicii, este necesară diferenţierea acestora și examinarea în particular.
Registrul maşinii de casă şi de control (RMCC), ca document pentru înregistrarea datelor totalizatoare din rapoartele de închidere zilnică, este prevăzut în Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar, anexa nr. 5 la Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 „Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 15 aprilie 2008, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare. Pentru fiecare maşină de casă şi de control (MCC) se deschide cîte un RMCC în parte, pentru fiecare an sau semestru de gestiune, care se prezintă la organul fiscal care a înregistrat (care înregistrează sau reînregistrează) MCC pentru consemnare. În RMCC se înregistrează, conform cu raportul de închidere zilnică (RAPORT Z), sumele mijloacelor băneşti încasate în numerar (sau prin alt instrument (mod) de plată) provenite din tranzacţiile comerciale ale entităţii.
01.01.2012 — 30.06. 2012 la bugetul de stat – 2 736,3 mil. lei la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – 2 026,0 mil. leiT.V.A. – 1 565,4 mil. lei (DMC – 855,1 mil. lei) accize – 246,3 mil. lei (DMC – 233,4 mil. lei) impozit pe venit – total – 1 886,8 mil. lei, inclusiv: impozit pe venit din salariu – 926,4 mil. lei (DMC – 364 mil. lei)impozite pe proprietate – total – 174,7 mil. lei, inclusiv: (DMC – 18,4 mil. lei) impozit funciar – 89,4 mil. lei (DMC – 4,4 mil. lei) impozit pe bunurile imobiliare – 85,3 mil. lei (DMC – 14 mil. lei)
Potrivit art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art.108, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod. Factura fiscală nu se eliberează pentru livrările impozitate conform art.104 lit.a). În scopul aplicării legislaţiei fiscale în partea ce ţine de T.V.A., art. 93 pct. 17) din Codul fiscal, stabileşte că cumpărătorul (beneficiarul) este persoană fizică sau juridică căreia i se livrează valori materiale sau căreia i se prestează servicii.
În conformitate cu art. 11 alin. (1) din Codul Fiscal, toate dubiile, apărute la aplicarea legislaţiei fiscale, urmează a fi interpretate în favoarea contribuabilului. Astfel, în Republica Moldova este legiferat principiul „in dubio contra fiscum”, menit să protejeze contribuabilul de eventualele îndoieli sau ambiguităţi ale normelor fiscale. În continuare, vom aborda unele aspecte de ordin naţional şi internaţional ale acestui principiu.
de la care valoare urmează de a se determina obligaţiile aferente T.V.A.? În conformitate cu art. 95 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, obiectul impunerii cu T.V.A. îl constituie livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentînd rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova. Prin noţiunea de „livrare de mărfuri” se defineşte transmitere a dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială, achitarea salariului în expresie naturală, prin alte plăţi în expresie naturală, prin comercializarea mărfurilor gajate în numele debitorului gajist, prin transmiterea mărfurilor în baza contractului de leasing financiar; transmitere a mărfurilor de către comitent comisionarului, de către comisionar cumpărătorului, de către furnizor comisionarului şi de către comisionar comitentului în cadrul realizării contractului de comision (art. 93 pct. 3) din Codul fiscal).
În confornitate cu art. 101 alin. (4) şi art. 109 alin. (1) din Codul fiscal, pentru serviciile importate, utilizate la desfăşurarea activităţii de întreprinzător, termenul obligaţiei fiscale şi data achitării T.V.A. se consideră data efectuării plăţii, inclusiv a plăţii prealabile pentru serviciul de import.
Налогоплательщик – пользователь контрольно-кассовой машины с фискальной памятью (ККМ) несёт ответственность за правильность и достоверность данных, отражённых в Журнале контрольно-кассовой машины (ЖККМ), а также за внесённые в ЖККМ исправления. Для корректного заполнения ЖККМ пользуйтесь следующими правилами:
Delegații din 18 țări membre ale IOTA care operează cu regim T.V.A. sau similar acestuia s-au întrunit pentru a audia prezentări de studii de caz cu privire la pierderile T.V.A. ce țin de programele de fidelizare a contribuabililor, etc., precum și tendințele emergente noi în frauda de tip missing trader (comerciant lipsă), în mare parte datorate creșterii comerțului electronic.
Subiecţii impunerii cu T.V.A. care nu întrunesc condiţiile enumerate la art. 1181 din Codul fiscal nu sînt obligaţi să înregistreze facturile fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale.
Valoarea impozabilă a livrării impozabile, în baza căreia factura fiscală urmează a fi înregistrată în Registrul general electronic al facturilor fiscale, conform art. 97 din Codul fiscal, o constituie valoarea impozabilă a livrării impozabile achitată sau care urmează a fi achitată, fără T.V.A. (Actualizat prin Ordinul SFS nr. 366 din 20.07.2020)
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *