Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În legătură cu majorarea de către unii operatori de pe piața produselor petroliere a preţului la carburanți, Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat demararea, în regim de urgentă, a unei dezbateri publice pe aceasta temă, cu implicarea companiilor din domeniu şi a societăţii civile pentru a clarifica, transparent, validitatea argumentelor invocate de petroliști, precum şi oportunitatea economică a creşterii preţurilor în prezent.
În luna octombrie curent, la Praga, va fi organizată ședința Comisiei interguvernamentală moldo-cehe pentru cooperarea economică, în cadrul căreia vor fi examinate și propuse spre implementare un set de proiecte investiționale, realizate în comun de companiile din ambele state.
Situația economică din regiunea transnistreană continuă să se agraveze. După ce în 2015 economia regiunii s-a contractat cu circa 20%, aceasta urmează să-și continue declinul și în 2016, fiind anticipată o scădere de circa 5-6%, potrivit estimărilot Expert-Grup.
S-a încheiat etapa întâi a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020, lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în data de 15 martie 2016.
În Moldova vor scădea prețurile la benzină și motorină, totodată, gazul lichefiat se va scumpi. Acest lucru reiese din datele privind prețurile maxime de comercializare cu amănuntul pentru perioada 29 iunie – 12 iulie, publicate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, pe care operatorii de pe piața produselor petroliere nu trebuie să le depășească.
Aspectele colaborării comercial-economice dintre Republica Moldova și Austria, precum și posibilitățile de extindere a acestora pe diferite dimensiuni, au fost discutate de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul unei întrevederi de lucru cu Gerhard Reiweger, Ambasadorul Austriei în țara noastră cu sediul la București.
Ultima majorare a preţurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere în Moldova a fost ilegală, iar 27 de companii au încălcat metodologia de formare şi aplicare a preţurilor la benzină şi motorină.
Extinderea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, precum și alte subiecte de interes comun au fost discutate de viceministrul Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, în cadrul întrevederii cu adjunctul asistentului secretarului Trezoreriei SUA pentru Europa şi Eurasia, Elizabeth “Clay” Berry.
Ministerul Economiei şi Ambasada Republicii Moldova la București în colaborare cu secția comercială a Ambasadei Japoniei din România au organizat, la 10 iunie curent, forumul investițional „Ziua oportunităților investiționale şi de afaceri a Republicii Moldova” pentru companiile japoneze care activează în România.
Republica Moldova a solicitat partenerilor europeni examinarea posibilității măririi contingentelor tarifare pentru un șir de mărfuri și produse exportate în UE, precum și operarea modificărilor în lista produselor care fac obiectul unui mecanism împotriva eludării prin mărirea cotelor pentru grâu, orz, porumb, zahăr, alcool etilic. Solicitarea a fost făcută în cadrul reuniunii Comitetului de Asociere RM-UE, în configurația Comerț, care a avut loc la Chișinău.
Un grup de antreprenori moldoveni au discutat, în cadrul unui seminar informativ, despre metodele de implementare a măsurilor de eficiență energetică, prin scăderea consumului de energie și creșterea competitivității întreprinderilor.
Din 1 aprilie vom plăti mai puţin pentru energia electrică. O decizie în acest sens a fost adoptată sâmbătă de Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică.
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) convoacă sâmbătă, 12 martie curent, o ședință publică la care va fi examinat proiectul de actualizare a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice livrată consumatorilor finali de către ÎCS „RED Union Fenosa” SA, ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SA, „RED Nord” SA, „RED Nord — Vest” SA si „FEE-NORD” SA.
Proprietarii apartamentelor cu încălzire autonomă vor plăti de două ori mai puțin pentru agentul terminc livrată de sistemul colectiv. Se întâmplă după ce Executivul a aprobat un proiect al Ministerului Economiei care își propune să reducă factura pentru energia termică consumată în cadrul blocului până la 10% de la 20% pentru proprietarii apartamentelor cu centrală de încălzire autonomă, care s-au deconectat de la sistemul termic colectiv.
Autorităţile locale din municipiul Bălţi au semnat recent un acord de colaborare cu o organizaţie obştească ce şi-a asumat obligaţiunea să atragă în oraş granturi, comunică Moldpres.
Limita de oferte pentru gospodăriile casnice din cadrul Programului de subvenţionare a cazanelor pe biomasă a fost epuizată din prima zi de înscriere – 17 mai curent. Astfel, peste 250 de persoane au venit la Agenţia pentru Eficienţă Energetică pentru a depune dosarul de aplicare la Program şi a beneficia de subvenţia de până la 1300 de euro, acordate din fonduri europene.
Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE) atenționează consumatorii afectați de întreruperile în alimentarea cu energie electrică asupra faptului că dânșii au dreptul, în cazul depășirii duratei admise a acestor întreruperi, să solicite operatorului de rețea plata compensațiilor stabilite în Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport și de distribuție a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 406 din 25.02.2011.
Republica Moldova va negocia și va semna un acord-cadru bilateral cu Corporația Financiară Nordică de Mediu, proiectul decretului prezidențial privind inițierea negocierilor este expus pentru consultări publice.
În primul trimestru al anului 2016, Moldova a importat 155 mii 440,1 tone de produse petroliere sau cu 11,6 la sută mai puțin decît în perioada similară a anului 2015.
În ianuarie-iulie curent, livrările de energie electrică în Moldova față de aceeași perioadă a anului trecut au crescut, în termeni fizici, de aproape 212 ori. În șapte luni curent, acestea au constituit 784,2 mil. kWh față de 3,7 mil. kWh cu un an mai devreme. Aceste date au fost aduse de Ministerul energeticii din Ucraina. Aminim că în ianuarie-iulie curent, Moldova a achiziționat de la Ucraina energie electrică în sumă de $34,69 mil., fapt care depășește de aproape o sută de ori indicii livrărilor în expresie valorică pentru aceeași perioadă a anului trecut.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *