Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Consilierii municipali vor examina, astăzi, în lectură finală, proiectul bugetului capitalei pentru 2015. Documentul prevede venituri mai mari cu aproape 100 de milioane de lei, față de anul trecut. Astfel, veniturile ar putea depăși două miliarde 840 de milioane de lei. Deficitul bugetar, de 390 de milioane de lei, urmează să fie acoperit din surse externe de finanțare și din privatizarea unor bunuri publice.
I. Noțiuni generale În conformitate cu prevederile capitolul 71 din CF „Regimul fiscal al agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii” se aplică asupra agenților economici care nu sînt înregistrați ca plătitori de T.V.A. Această categorie de persoane prezintă altă formă de dare de seamă decît Declarația cu privire la impozitul pe venit (Forma VEN 12).
Ministrul Finanțelor Octavian Armașu a semnat la 28 ianuarie 2016, Ordinul cu privire la încetarea raporturilor de serviciu prin demisie a dlui Ion Prisăcaru din funcția de șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
Taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale se achită de către subiecții impunerii trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar (art.292 alin.(1) din Codul fiscal, Anexa la Titlul VII al Codului fiscal).
Continuarea articolului Procedura de insolvabilitate a întreprinderilor Noțiunea de răspundere nu este specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile sociale. Astfel, se întîlnește sintagma de răspundere politică, răspundere morală, răspundere civilă, etc.
Aproximativ 6.000 de firme greceşti au emigrat în Bulgaria doar în ultimii doi ani, iar în aceeaşi perioadă grecii şi-au deschis aproape 60.000 de conturi fiscale sau bancare în ţara vecină.
Неблагоприятные изменения в экономике Молдовы, наблюдаемые сегодня, обусловлены в большей мере внутренними, а не внешними факторами. Несмотря на такие объективные внешние факторы, как российское эмбарго, неблагоприятная экономическая ситуация в России и Украине, снижение объема денежных переводов, которые также должны учитываться, главным фактором, оказавшим негативное влияние на экономическую ситуацию в республике, является кризис банковской системы.
Pînă la sfîrșitul acestui an Compania italiană Triveneta Cavi Development prevede să finiseze construcția Uzinei de cablaje industriale, energetice de tensiune medie și înaltă în Parcul Industrial cu același nume, aflat în gestiunea ei, relatează Noi.md.
Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a elaborat un proiect de lege care prevede modificarea actelor de identitate. Potrivit proiectului, scopul modificărilor este sporirea gradului de securitate a documentelor de tip cartele emise de către Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” şi modernizării tehnologiei de confecţionare a acestora.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 04-10 ianuarie 2016 au fost înregistrate 61 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 136 mii lei.
În Moldova va fi mai multă transparenţă în activitatea întreprinderilor de stat, care vor fi obligate să facă publice mai multe informaţii. Acest lucru este prevăzut în amendamentele la Legea cu privire la întreprinderea de stat, care au fost aprobate de Parlament în prima lectură, la iniţiativa deputaţilor Iurie Leancă, Eugen Carp şi Ştefan Creangă.
Guvernul a majorat cele două componente în baza cărora are loc finanțarea instituțiilor de învățământ – costul per elev și normativul pe școală. Astfel, suma alocată per elev a crescut în anul curent până la 8771 de lei, cu 1842 de lei mai mult, comparativ cu 2014. În același timp, mărimea normativului per instituție a crescut cu circa 30 de mii de lei şi constituie în total aproximativ 430 de milioane de lei.
Circa două milioane de lei vor fi transferați la bugetul de stat din amenzile aplicate săptămâna trecută de Serviciul Vamal. Și încă 1,3 milioane de lei au fost obținute de pe urma vânzării celor peste 6 mii de viniete.
30 de afaceri au fost lansate şi dezvoltate şi circa 100 de noi locuri de muncă au fost create în sectorul de producere a biocombustibilului solid datorită Programului de leasing realizat de Proiectul Energie şi Biomasă în perioada 2012-2014. Antreprenorii agricoli au achiziţionat în rate, din fonduri europene, echipamente de producere a brichetelor/peletelor, de tocare, balotare şi transportare a biomasei. Echipamentele au fost acordate în condiţii avantajoase, cu plata în rate pe perioadă de 3 ani, 0% comision, 0% dobândă şi 0% TVA.
În primele 4 luni ale anului 2014, veniturile la bugetul de stat pe toate componentele, au constituit 7370,8 mil. lei., sau la nivel de 97,5 % faţă de prevederile perioadei de gestiune. Comparativ cu acceaşi perioadă a anului 2013, încasările au înregistrat o creştere de 17,2 la sută sau cu 1082,9 mil. lei. Din suma totală a veniturilor bugetului de stat, la componenta de bază au fost acumulate venituri de 6362,7 mil. lei., cu 10,5 % mai mult decît în anul 2013.
В 2011 году Организация по публичному надзору и стандартам учета и аудита — Public Oversight, Accounting and Auditing Standards Authority (POA) – получила в Турции статус официального разработчика стандартов. Эта структура публикует сегодня турецкие национальные стандарты, которые по причине своей схожести с МСФО имеют аббревиатуру “TFRS”; она же определяет области применения этих стандартов.
În conformitate cu prevederile pct. 3 din Regulamentul cu privire la modul de organizare şi functionare a caselor de amanet (lombardurilor), aprobat prin HG nr. 204 din 28.03.1995, lombardurile sînt instituţii creditare, care ofera populaţiei posibilitatea de a-şi păstra obiectele de uz personal şi casnic, precum şi de a primi împrumuturi cu amanetarea acestor obiecte.
Prin prezenta, Ministerul Finanţelor informează că, în conformitate cu prevederile art.20 al Legii nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale, autorităţile reprezentative şi deliberative ale UAT urmau să-şi aprobe bugetele proprii pînă la 10 decembrie a anului 2014.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Арапу о деньгах, которые не перечислит ЕС: эта сумма не критична И.о. министра финансов Молдовы убежден, что республика может обойтись без поддержки со стороны Евросоюза. То, что в бюджет Республики Молдова не попадет в качестве поддержки со стороны Евросоюза примерно два миллиарда леев – не катастрофа, заявил во вторник исполняющий обязанности министра финансов Анатолий Арапу.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *