Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Proiectul legii cu privire la condominiu urmează să perfecționeze cadrul normativ ce reglementează relațiile dintre proprietarii de apartamente și alte încăperi izolate ca parte a relațiilor de condominium, a fost aprobată de către Parlament în prima lectură în cadrul ședinței plenare din 14 aprilie. Varianta votată a documentului a fost prezentată în calitate de inițiativă legislativă de un grup de deputați, însă la baza acesteia stă proiectul aprobat de Legislativ în anul 2018, care nu a fost promulgat de Președintele țării. Autorii noului document afirmă că, odată cu intrarea în vigoare a legii, va fi asigurată o mai bună informare a proprietarilor despre situația asociației ai cărei membri sunt,
Codul de procedură civilă stabilește că ședințele de judecată au loc în mod public. Totodată, cu titlu de excepție, pot avea loc ședințe închise numai în scopul protejării informației ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informații a cărei divulgare este interzisă prin lege.
În Monitorul Oficial din 12 mai curent a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 236 din 23 aprilie curent prin care a fost modificat și completat Regulamentul privind funcționarea posturilor fiscale, aprobat prin Ordinul SFS nr. 665/2012. Astfel, la instituirea postului fiscal, funcționarul fiscal urmează informeze contribuabilul
La 30 aprilie 2020 a intrat în vigoare Regulamentul privind subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare în contextul situației epidemiologice (COVID-19) (Regulament). Documentul a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 58 din 29 aprilie 2020 și stabilește modul de acordare a subvenției în mărimea sumei achitate a impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii și a primelor de asigurări obligatorii de asistență medicală în formă de contribuție procentuală datorate de angajator și angajat (în continuare – impozitul pe venit și alte plăți obligatorii) aferent indemnizației/ salariului achitate angajaților aflați în șomaj tehnic instituit în condițiile art.80 din Codul muncii (CM) și/sau staționare (conform art.801 din CM) drept urmare a situației epidemiologice.
Este obligată persoana să achite diferența taxei de stat, în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost depusă până la întrarea în vigoare a Legii nr. 213/2023, iar examinarea acesteia se efectuează după data întrării în vigoare a cuantumurilor noi a taxei de stat?
Prin derogare de la prevederile/1 art. 208 din Codul administrativ, persoana supusă controlului nu va fi obligată să respecte procedura prealabilă și va putea direct înainta acțiune în contencios administrativ în raport cu procesul-verbal
Certificatul de atestare în calitate de plătitor de TVA în conformitate cu standardele Uniunii Europene este elaborat în scopul asigurării aplicării prevederilor normelor detaliate, stabilite în Directiva Consiliului Uniunii Europene 2008/9/CE din 12.02.2008, privind rambursarea taxei pe
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că la data de 30 aprilie 2025 expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) de către persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător pentru anul 2024. Prezentarea Declarației cu privire la impozitul pe venit este obligatorie în cazul în care: aveți obligații privind achitarea impozitului pe venit, inclusiv ca rezultat al
Potrivit art.1 alin. (2) din Legea nr.34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative, scopul acestei legi este de a stimula plățile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată fără numerar în vederea creșterii nivelului de transparență și de securitate al acestora.
În Republica Moldova toate mărfurile care trec frontiera vamală sunt supuse declarării prin perfectarea și depunerea unei declarații vamale, o declarație de depozitare temporară, o declarație sumară de intrare/de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport de către reprezentantul în,
Prin Legea nr. 105/2024 cu privire la rețeaua de colectare a informațiilor contabile agricole a fost creată baza normativă pentru colectarea de informații contabile privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole necesare evaluării obiective a performanței politicilor agricole,
Entitățile contractante care desfășoară activitățile prevăzute la art. 9-15 din Legea nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale (activitățile licențiate din sectorul: termoenergetic și al gazelor naturale; electroenergetic; serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, domeniul transporturilor;
- Pe parcursul anului curent Serviciul Fiscal de Stat a întreprins mai multe acțiuni în vederea majorării nivelului de conformare benevolă în rândul contribuabililor. Despre ce rezultate putem vorbi la acest capitol și cum apreciați impactul măsurilor întreprinse?
Obiectivele turistice vor fi recunoscute ca rute turistice naționale la îndeplinirea obligatorie a unor criterii, cum ar fi: denumirea rutei să reflecte valori sau realizări culturale sau
Procedura planificării controlului fiscal, cele mai frecvente erori depistate în cadrul verificărilor și sancțiunile aplicate, drepturile și obligațiile contribuabilului și ale agentului de control au fost discutate în cadrul atelierului de lucru privind practicile și metodologiile de planificare, organizare și efectuare a controlului fiscal desfășurat la solicitarea Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova, la care au participat reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat astăzi, 18 octombrie, Ghidul utilizatorului SI „e-Factura” v.2.0. Potrivit documentului, Sistemul Informațional „e-Factura” este menit să asigure păstrarea înregistrărilor privind operațiunile economice cu facturi fiscale, fiind elaborat pentru a fi utilizat exclusiv de către agenții economici din Republica Moldova. Printre funcțiile tehnice ale sistemului pot fi enumerate următoarele: Autentificarea utilizatorilor Divizarea utilizatorilor în bază de roluri în cadrul sistemului Acordarea unui spațiu personal de lucru al utilizatorului în cadrul sistemului, în bază de rolul obținut
Pe parcursul anului precedent, Serviciul Fiscal de Stat a lansat noi sisteme informaționale destinate contribuabililor și autorităților publice. Potrivit Raportului de activitate al SFS pentru anul 2019, a fost lansat în exploatare experimentală SIA „Stingerea obligațiilor fiscale prin intermediul SCITL – versiunea 2.0”, fiind desemnate 11 primării participante la această etapa. Implementarea sistemului va asigura optimizarea procesului privind organizarea și evidența obligațiilor fiscale aferente impozitelor și taxelor pe bunurile imobiliare.
După aprobarea pe data de 1 aprilie 2020 de către Guvernul Republicii Moldova a proiectului de lege cu privire la unele măsuri de susținere a populației pe durata stării de urgență în contextul situaţiei epidemiologice din ţară şi apariţiei riscului de îmbolnăvire cu COVID-19, Casa Națională de Asigurări Sociale vine cu informații suplimentare pe marginea acestui proiect. Astfel, în perioada stării de urgență, persoanele, inclusiv cele revenite de peste hotare și înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), beneficiază lunar de ajutor de șomaj în cuantum de 2775 lei, chiar dacă nu au stagiul de cotizare necesar pentru a beneficia de acest ajutor conform legislației în vigoare. Scopul acestor prevederi constă în susținerea populației fără un loc de muncă în perioada stării de urgență.
Ministerul Finanțelor, cu prilejul Zilei profesionale a lucrătorului din sistemul financiar – Ziua financiarului, marcată anual la data de 15 august, organizează Gala Financiară – 2025.
Apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale este una dintre direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanții în cazul unor accidente de muncă şi boli profesionale.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *