Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Prim-ministrul Iurie Leancă a discutat astăzi cu fermierii şi procesatorii despre metodele de compensare a pierderilor pe care aceştia le suferă din cauza restricţiilor impuse de Federaţia Rusă.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2014 faţă de august 2014 a constituit 100,8%, iar faţă de septembrie 2013 – 104,8% (informativ: în septembrie 2013 faţă de august 2013 IPC a marcat 101,1% şi faţă de septembrie 2012 – 103,9%)2. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,8 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,7 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 1,4 la sută şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,2 la sută (Tabelul 1).
Comisia Națională a Pieței Financiare, asemenea BNM, a operat modificări normative care prevăd condiții mai puțin severe în ce privește constituirea de provizioane pentru creditele acordate de asociațiile de economii și împrumut unor categorii de debitori. Împrumuturile în scopul cultivării şi/sau prelucrării şi conservării, şi/sau comercializării fructelor şi legumelor, împrumuturile în scopul producerii, prelucrării şi/sau conservării cărnii şi a produselor din carne şi împrumuturile în scopul viticulturii, vinificaţiei, precum şi comerţului cu produsele vitivinicole, acordate de către AEÎ sunt categoriile de credite care vor fi supuse unor cerințe mai avantajoase privind clasificarea în scopul constituirii de provizioane pentru acoperirea pierderilor din împrumuturi.
Compensarea parțială a pierderilor, susţinere în ce priveşte reeşalonarea datoriilor agricultorilor către bănci, reducerea presiunii din partea furnizorilor de gaz și electricitate asupra fermierilor şi procesatorilor, identificarea unor noi pieţe de desfacere etc., acestea sunt soluțiile identificate de Guvern pentru a redresa situația din agricultură, a declarat Prim-ministrul Iurie Leancă la întrevederea cu fermierii şi producătorii de conserve din nordul țării.
darea de seamă anuală, a persoanei, căreia efectiv au fost achitați banii (persoana împuternicită) sau a proprietarului de teren agricol?
Proprietarii de locuinţe şi antreprenorii mici şi mijlocii, inclusiv cei din satele moldovenești care vor să-şi reducă cheltuielile prin economii la energie, au acum posibilitatea să obţină credite de investiţii avantajoase în cadrul proiectului de creditare a eficienţei energetice. În acest sens, Compania Financiară „Prime Capital”, împreună cu Agenţia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID) şi Ambasada Suediei au semnat un Acord de asistenţă în valoare de 3,5 milioane de dolari pe un termen de 15 ani.
Peste 50 de dosare s-au înscris în Competiţia Moldova Eco-Energetica, ediţia 2014, cele mai multe concurând pentru categoriile de Cel mai Bun Proiect în Energia Solară, Geotermală şi Bioenergie. Proiectele inovative în utilizarea şi promovarea energiei regenerabile şi eficienţei energetice au fost depuse de persoane private, instituţii publice, companii private, reprezentanţi ai societăţii civile, mass media în perioada activă concursului: 5 martie – 5 august curent.
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în august 2014 faţă de iulie 2014 a constituit 99,6%, iar faţă de august 2013 – 105,1% (informativ: în august 2013 faţă de iulie 2013 IPC a marcat 99,8% şi faţă de august 2012 – 103,7%)2.
Prim-ministrul Iurie Leancă a anunțat astăzi, după întrevederea cu producătorii de fructe și legume și cu procesatorii, că Guvernul a elaborat un set de măsuri pentru susținerea sectorului agricol. Astfel, urmează să fie identificat mecanismul pentru a oferi compensații fermierilor afectați de prețurile în scădere pentru fructele timpurii.
Conform art. 20 lit.y1 din Codul fiscal, constituie sursă de venit neimpozabilă veniturile obţinute de persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), de la comercializarea producţiei din fitotehnie şi horticultură în formă naturală şi a producţiei din zootehnie în formă naturală, în masă vie şi sacrificată, efectuată în adresa altei persoane fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier).
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iulie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în iulie 2014 faţă de iunie 2014 a constituit 99,3%, iar faţă de iulie 2013 – 105,3% (informativ: în iulie 2013 faţă de iunie 2013 IPC a marcat 99,0% şi faţă de iulie 2012 – 104,3%)2.
Moldova a majorat în 2013 importul de produse petroliere cu 10,9% — până la 640,8 mii tone, inclusiv benzină – cu 0,4%, motorină – cu 17,6%, gaz lichefiat – cu 1,4%. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), citate de agenţia „INFOTAG”, din cele 160 mii t de benzină 72,4% au fost importate din România, 13,3% — din Austria şi 7,1% — din Bulgaria. 35,2% din import a fost asigurat de compania Petrom, 32% – Lukoil, 13,4% — Tirex Petrol.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-martie 20141),2) Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna martie 2014 s-au cifrat la 214,2 mil. dolari SUA, cu 13,8% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 4,2% mai puţin comparativ cu luna martie 2013.
Tema principală a ediției de față cuprinde subiectul impozitării veniturilor nerezidenților, aceasta fiind reflectată de mai mulți autori în diferite rubrici ale revistei Astfel, în rubrica Impozitarea nerezidenților urmăriți materialul Anastasiei Certan, șef al Direcției generale politică şi legislație fiscală şi vamală, Ministerul Finanțelor.
Компания G&G Solar 1, завершившая недавно установку фотоэлектрического проекта мощностью 330 кВт на территории центра Porsche в пригороде Кишинева, сможет отпускать вырабатываемую электроэнергию по 1,9 лея за 1 кВт/час (без НДС). Соответствующий тариф утвердило Национальное агентство по регулированию в энергетике.
Ce acţiuni trebuie să întreprindă contribuabilul, care are conturile bancare suspendate de organul fiscal, pentru a putea efectua operaţiuni la conturile sale bancare, în situaţia în care are o încheiere de asigurare a acţiunii, emisă de instanţa de judecată, prin care dispoziţia de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare emisă de organul fiscal este suspendată?
Pornind de la cadrul juridic al activităţii biroului individual al mediatorului şi a biroului asociat de mediatori, comunicăm că acesta este reglementat de Legea cu privire la mediere nr. 134-XVI din 14.06.2007 (publicată în MO din 07 decembrie 2007, nr. 188-191/730) (în continuare — Lege).
În conformitate cu prevederile art. 90 din CF, orice persoană care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, orice reprezentanţă conform art. 5 pct. 20), reprezentanţă permanentă, instituţie, organizaţie, inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică
În conformitate cu prevederile art. 90 din Codul fiscal (în redacţia de la 01 ianuarie 2014), orice persoană care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, orice reprezentanţă conform art.5 pct.20), reprezentanţă permanentă, instituţie, organizaţie, inclusiv orice autoritate publică şi instituţie publică, reţine, în prealabil, ca parte a impozitului, o sumă în mărime de 7% din plăţile efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător, a întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), a cabinetului avocatului, a notarului public, a executorului judecătoresc, a biroului individual al mediatorului, pe veniturile obţinute de către aceasta conform art.18.
Рынок угля в США сокращается, что ухудшает перспективы в отрасли. Согласно новым данным Управления по энергетической информации (EIA), число угольных электростанций, которые должны закрыть, растет. В ноябре прошлого года, EIA прогнозировало, что между 2012 г. и 2020 г. должны быть закрыты электростанции, производящие около 60 гигаватт мощностей.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *