Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Contribuabilii vor putea participa la examinarea cazului de încalcare a legislației sau examinare a contestațiilor la distanță, fără a avea cheltuieli suplimentare pentru deplasarea în afara unității administrativ-teritoriale unde au sediul, adresa juridică sau domiciliul. În ediția din 28 iulie curent a MO, Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ordinul cu privire la aprobarea Regulamentului privind examinarea la distanță a cazurilor de încalcare a legislației sau a contestațiilor contribuabililor cu înregistrarea video și audio digitală a şedinţei de examinare.
Deseori mai scumpe sunt ideile, oportunitățile, parteneriatele, schimbul de experiență și stilul de comunicare cu autoritățile. De obicei, investitorii sunt gata să vină cu aportul acolo unde există potențial, iar procedurile birocratice pot fi depășite cu costuri (de timp, dar și financiare) mici. Guvernul tarii noastre a depus un efort pentru a crea condiții cât mai favorabile investitorilor străini. Inițiativa amendamentelor, completărilor și modificărilor ale Legii cu privire la migrația de muncă a venit din partea investitorilor străini, care la întrunirile Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul RM au menționat că procedura de obținere a permisului de muncă și de ședere, era foarte anevoioasă.
Urmează sau nu să fie preavizat cu o lună înainte administratorul societăţii cu răspundere limitată despre eliberarea din funcţie? Conform art. 264 din Codul muncii, în caz de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu conducătorul unităţii în baza ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) organului abilitat sau al proprietarului unităţii (art.263 lit.b)), în lipsa unor acţiuni sau inacţiuni culpabile, conducătorul este preavizat în scris cu o lună înainte şi i se plăteşte o compensaţie pentru încetarea contractului individual de muncă înainte de termen, în mărime de cel puţin 3 salarii medii lunare. Mărimea concretă a compensaţiei se stabileşte în contractul individual de muncă.
Suntem permanent cu gândul la clienții noștri, iar pentru a le ușura activitatea am lansat serviciul de achitare prin MPay a pachetului „Semnătura electronică Fiscservinfrom”. MPay este serviciul guvernamental de plăți electronice, un instrument informațional cu ajutorul căruia pot fi achitate diverse servicii on-line.
Bancamea.md a realizat o analiză în care prezintă cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Republica Moldova pentru depozitele la termen în lei (MDL), în vigoare la 08 februarie 2016.
Polonia și-a anunțat disponibilitatea de a susține Moldova în dezvoltarea economică echilibrată și durabilă a orașelor, precum și în crearea unei politici naționale de dezvoltare urbană.
Suntem deja obişnuiţi cu dreptul de a accesa orice informaţie sau serviciu, să prezentăm un raport sau să efectuăm o achitare la orice oră, în orice zi, indiferent de locul aflării. Şi rare ori ne punem întrebarea CINE stă în spatele click-ului, atât de simplu şi comod şi CUM este asigurată posibilitatea de a obţine exact ceea de ce ai nevoie cu maximă politeţe. Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” este una din instituţiile care asigură dezvoltarea și funcționalitatea multor sisteme informaţionale și servicii electronice dedicate cetățenilor și agenților economici din ţara noastră. Astăzi, la aniversarea de nouă ani de activitate a întreprinderii, am decis să discutăm cu administratorul, dl Vitalie Coceban.
Agenția Servicii Publice va asigura şi evidența alegătorilor, inclusiv a celor aflaţi peste hotarele ţării, în procesul de organizare și desfășurarea a alegerilor.Un proiect ce prevede asigurarea funcționalității Agenției Servicii Publice a fost propus spre consultare de Cancelaria de Stat.
Stimați titulari, Centrul de Certificare al Î.S. „Fiscservinform” vă îndeamnă să verificați valabilitatea semnăturii electronice obținute pe dispozitiv criptografic (flash) în aprilie-mai a anului 2016.
Î.S. „Fiscservinform” vine cu următorul comunicat, în scopul elucidării unor aspecte ce țin de procedura de modificare/restabilire a parolei pentru:
În conformitate cu legislația fiscală, persoanele fizice urmează să depună până la data de 2 mai 2017 Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma CET-15) pentru anul 2016.
Distribuire Titularii „semnăturii electronice Fiscservinform” au posibilitatea să primească notificări la adresa de e-mail referitor la aplicarea cu succes a semnăturii în cadrul serviciilor electronice, prin intermediul „SecureSign”.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 8 alin. (2) lit. e) al Codului fiscal (CF), contribuabilul este obligat să achite la buget, la timp şi integral sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, iar în cazul în care contribuabilul nu respectă obligațiile menționate, în corelare cu prevederile imperative ale art.229 alin. (2) al CF, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) este în drept de a emite dispoziții privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare ale contribuabilului.
Proiectul de lege care prevede realizarea și menținerea unui mediu de afaceri cât mai propice ocupă un loc important pe agenda politicilor publice pe plan național şi este realizat în conformitate cu Strategia reformei cadrului de reglementare a activității de întreprinzător pentru anii 2013-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1021 din 16 decembrie 2013.
Programul „Prima Casă” a fost susținut de Guvern, iar Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) va fi delegată să emită garanții în numele și din contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziția unei locuințe în cadrul Programului, în limitele plafoanelor aprobate anual pentru acest scop.
Semnătura electronică de la Fiscservinform. Acum aveți posibiliatea să obțineți semnătură electronică chiar din oficiu! Simplu, comod și rapid, parcurgând doar câțiva pași.
Antreprenorii începători din Republica Moldova au posibilitatea să obțină competențe de administrare sau dezvoltare a unei întreprinderi mici, lucrând alături de un antreprenor cu experiență din altă țară, pe o perioadă de 1-6 luni.
Reparcelarea este o modalitate de formare a bunurilor imobile prin modificarea hotarelor terenurilor, la cererea proprietarilor, în temeiul planului urbanistic sau al proiectului de organizare al teritoriului. Modificările şi completările Legii cu privire la formarea bunurilor imobile au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 216-228 din 30 iunie curent.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) comunică că Statele au reușit să înregistreze progrese majore în direcția creării unui sistem fiscal mult mai echitabil și eficient, inclusiv sporirea eforturilor privind înlăturarea lacunelor pentru a îmbunătăți transparența și a asigura achitarea corespunzătoare a impozitelor de către companiile multinaționale. Progresele înregistrate sunt listate în ultimul Raport al Secretarului General al OCDE, Angel Gurría.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *