Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Serviciul Fiscal de Stat că la data de 2 decembrie 2025, în intervalul 17:00-20:00, vor fi efectuate lucrări de mentenanță în cadrul mai multor sisteme informaționale.
Care sunt categoriile de contribuabili care au obligația de a utiliza echipamente de casă și de control conectate la SIA ,,MEV”?
Cele mai recente modificări esențiale ale Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale ( Legea nr. 25/2016) au fost operate prin Legea nr. 244 din 10.07.2025,
Un agent economic dispune de proprie pagină-web prin intermediul căreia este organizat, sub formă de magazin on-line, comerțul cu mărfuri
Persoanele fizice care transmit în posesie şi/sau în folosință (locațiune, arendă, uzufruct, superficie) proprietăți imobiliare au posibilitatea de a vizualiza/imprima confirmarea aferentă înregistrării contractului de dare în locațiunea, arendă, uzufruct, superficie a bunurilor imobiliare prin intermediul SIA “e-Cerere”.
Conform unui studiu, circa 97% din activitățile contabile sunt deja susceptibile digitalizării, impactul tehnologiilor la nivelul acestei profesii impune contabilii să-și reconfigureze activitatea, însă ei demonstrează că știu să facă față oricăror provocări. În condițiile actuale ale pandemiei, serviciile electronice au fost utilizate pe larg de către entități, mai mult ca atât, mediul de business intenționează să „migreze” tot mai mult pe online, astfel, contabilii sunt nevoiți și ei să se adapteze la o nouă realitate.
Legislația stabilește două circumstanțe care conduc la apariția obligației fiscale la serviciile importate, în dependență de ce are loc mai înainte: importul serviciilor sau achitarea acestora.
Solicitanți pentru emiterea sau modificarea unui acord de preț în avans vor fi contribuabilii rezidenți și/sau reprezentanța permanentă/sucursala înregistrată în Republica Moldova și care desfășoară tranzacții controlate cu persoane afiliate.
Întreprinderea din Republica Moldova prestează servicii de instruire în baza unui contract de franciză încheiat cu un nerezident. În temeiul contractului de franciză, întreprinderea din RM beneficiază de servicii de suport (instruire, acces la diferite materiale, suport tehnic, metode ale activității comerciale ale francizorului), în regim online. Care este locul prestării serviciilor în cazurile menționate și dacă apare obligația de declarare și achitare a TVA, în cazul în care întreprinderea din Republica Moldova nu este subiect al impunerii cu TVA?
Începând cu 25 octombrie 2025, intră în vigoare Legea nr. 189/2025 pentru modificarea unor acte normative ce țin de protecția consumatorilor de servicii financiare care a fost elaborată și promovată de Ministerul Finanțelor și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), cu scopul de a consolida cadrul legal în domeniu.
În scopul eficientizării activității de comercializare a producției, compania apelează la serviciile platformelor on-line specializate în plasarea spre comercializare a mărfurilor (marketplace). Pentru serviciile prestate, nerezidentul (gestionar al marketplace-ului) percepe de la compania moldovenească un comision
Potrivit modificărilor operate în Codul fiscal prin Legea nr.356/2022 pentru modificarea unor acte normative, din 1 ianuarie 2023 toți contribuabilii subiecți ai impunerii conform art. 5 pct. 2) din CF, cu excepția persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător pentru care prezentarea dărilor de seamă utilizând metodele automatizate de raportare electronică nu este obligatorie.
Situația: O întreprindere a importat mărfuri din Ucraina si tot ea a efectuat și serviciile de transport. Beneficiarul a eliberat 2 invoice: pentru marfă (de ex. 11000 Euro) și pentru servicii de transport (de ex. 600 Euro). Suma pentru marfă (11000 Euro) a fost achitată până la efectuarea
Agenții economici din domeniul HoReCa urmează să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA „MEV” până la 1 octombrie 2024, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control nr. 26-08/5-10/02-2023 din 27.12.2023.
Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2024 a fost aprobat de Parlament în prima lectură în ședința plenară de astăzi, 30 iunie. Măsurile de politică fiscală propuse au drept scop soluționarea constrângerilor economice identificate de contribuabili, identificarea instrumentelor suport pentru populație, precum și continuarea procesului de armonizare a legislației nationale la practicile UE.
Începând cu 1 ianuarie 2026, va fi introdusă o nouă categorie de plătitori de contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat (în continuare – BASS). Astfel, prin Legea nr. 228 din 10 iulie 2025 pentru modificarea unor acte normative (privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice).
Vor fi atribuite la deduceri cheltuielile de deplasare în cazul în care nu au fost întocmite documentele stabilite de legislație? Conform art.24 alin.(3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare
Reieșind din completările recente ale cadrului normativ în vigoare, deducem unele aspecte ce țin de prezentarea, dar și de corectarea Informației IRM19.
Ca rezultat al multiplelor întrebări și interpelări recepționate cu referire la subiectul operațiunilor de încasări și plăți în numerar, precum și în contextul intrării în vigoare, din 1 aprilie anul 2025, a Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar şi pentru modificarea unor acte normative (în continuare – Legea nr. 34/2024)
În cadrul aplicației EVO fost lansat un nou modul – Programări la servicii, anunță Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agenția de Guvernare Electronică. Astfel, prin intermediul noului program, cetățenii pot efectua programări la diverse instituții publice, fără vizite suplimentare sau timp de așteptare.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *