Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În calitatea mea de antreprenor m-am confruntat cu situația cînd pentru realizarea controlului s-a prezentat un inspector fiscal, care s-a legitimat şi a prezentat Decizia privind inițierea controlului fiscal, refuzînd să mi-o lase. Astfel, apare întrebarea în ce cazuri se emite Decizia privind inițierea controlului fiscal şi pozițiile care urmează a fi completate pe cotor? Activitatea de control a Serviciului Fiscal de Stat este reglementată de Capitolul 11 Titlul V din Codul fiscal, care constă în efectuarea controalelor fiscale camerale şi controalelor fiscale la faţa locului. Conform prevederilor art. 216 (2) din Codul fiscal, controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducerii organului fiscal. În scopul executării prevederilor menţionate a fost elaborat un formular unic numit Decizie privind iniţierea controlului fiscal, aprobat prin Ordinul nr. 131 din 22 iulie 002 al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
În conformitate cu art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil, care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Potrivit alineatului (3) al articolului menţionat, pentru vînzarea cu amănuntul și prestările de servicii în locurile special amenajate, cu plata în numerar și/sau cu card bancar, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie (cu excepţia cazurilor cînd este solicitată de cumpărător), dacă sînt respectate următoarele condiţii:
Potrivit prevederilor pct. 23 din Regulamentul privind restituirea T.V.A., aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 1024 din 01.11.2010, pentru livrările de servicii, subiecţii impozabili, împreună cu alte documente, urmează să depună şi confirmarea de la beneficiarul serviciilor exportate (în caz de necesitate, se prezintă traducerea autentificată de notar). Conform art. 20 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007 pentru operaţiunile de export-import al activelor şi serviciilor, drept documente primare pot fi utilizate documentele aplicate în practica internaţională sau cele prevăzute de contract. Astfel, luînd în consideraţie faptul că actul de îndeplinire a lucrărilor ca conţinut este un act consimţit de ambele părţi, ce confirmă prestarea serviciilor de către prestator şi beneficierea lor de către beneficiar, acesta este suficient pentru confirmarea serviciului prestat la export.
Modalitatea de completare a facturii fiscale este stabită prin Instrucţiunea privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală”, anexa nr. 4 la Ordinul Ministerului Finanţelor nr.15 din 06.09.2010. În cazul prestării de servicii, potrivit prevederilor pct. 2 subpct. 2) şi 3) din capitolul III al Instrucţiunii, în factura fiscală în rîndurile în care urmează să se indice informaţii despre furnizor şi cumpărător se înscrie informaţia cu caracter general şi anume denumirea acestuia, adresa, contul bancar, codul băncii, codul fiscal şi numărul de înregistrare ca plătitor al T.V.A. Prin urmare, la livrarea serviciilor, în factura fiscală urmează să fie indicată adresa juridică a entităţii.
Generalităţi Asigurarea constă în protecţia financiară pentru pierderile cauzate de o gamă largă şi variată de riscuri. În Republica Moldova, piaţa asigurărilor este reglementată de o serie de acte legislative şi normative. Principalul act legislativ în domeniul asigurărilor este Legea nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări. Acest act legislativ reglementează modul de organizare şi funcţionare a asigurărilor, reasigurărilor, precum şi supravegherea activităţii acestora. Nu sunt acoperite asigurările sociale de stat, asigurările obligatorii de asistenţă medicală, asigurările obligatorii pentru unele categorii de persoane şi fondurile nestatale de pensii. După modul de asigurare, există două forme: obligatorie şi benevolă (facultativă).
Cu privire la stabilirea formei şi modului de prezentare a dărilor de seamă fiscale prin metode automatizate de raportare electronică În baza art. 133 alin. (1) lit. c) al Codului fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, în scopul executării prevederilor art. 187 alin. (21) ale Codului fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, ORDON: Se stabilește că începînd cu 1 ianuarie 2012, subiecţii impunerii cu T.V.A. care se deservesc de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Inspectoratul fiscal de stat pe municipiul Chișinău, Inspectoratul fiscal de stat pe municipiul Bălţi și Direcţia administrării fiscale Comrat din cadrul Inspectoratului fiscal de stat pe unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, vor prezenta dările de seamă fiscale exclusiv în formă electronică, utilizînd, în mod obligatoriu, serviciul „Declaraţie Electronică”.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, cu referire la procedura de anulare a înregistrării ca contribuabil al T.V.A. şi întru aplicarea univocă a legislaţiei fiscale, comunică următoarele. Conform art. 113 alin. (2) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să anuleze de sine stătător înregistrarea contribuabilului T.V.A. în cazul în care:
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili În contextul modificărilor efectuate în Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997 prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative // Monitorul Oficial Nr. 13-14 din 13.01.2012//, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat comunică. Prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 din Codul fiscal a fost exclus art. 1121, fiind abrogată prevederea care stabilea dreptul contribuabililor de a se înregistra în calitate de plătitor al T.V.A. în baza investiţiilor capitale efectuate.
În același timp, conform prevederilor art. 49, alin. (2), lit. d) a Legii Nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări, brokerul de asigurare şi/ sau de reasigurare trebuie să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare. La situația de 31 decembrie 2011 brokerul de asigurare „X”, a înregistrat venituri din vînzări în sumă de 1,5 milioane lei, numărul mediu scriptic de salariați fiind de 20 persoane. Vă rugăm să explicați dacă întreprinderea dată se încadrează în regimul fiscal aferent impozitului pe venit al agenților economici subiecți ai sectorului întreprinderilor mici și mijlocii? Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 541 alin. (2) din Codul Fiscal, agenţii economici care corespund prevederilor alin. (1) din articolul dat şi care, la situaţia din 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activităţi operaţionale în sumă de pînă la 100 000 lei utilizează regimul de impozitare prevăzut la capitolul 71 al CF.
La fel ca şi Programul din anul 2011, Programul actual are ca prioritate încurajarea respectării de către contribuabili a legislaţiei privind impozitele, taxele şi alte plăţi, şi descurajarea indisciplinei fiscale prin concentrarea la maxim a resurselor interne disponibile. Ţinînd cont de tendinţele de dezvoltare ale mediului, nivelul actual de educare a contribuabililor, aptitudinile SFS, continuă aplicarea celor 3 abordări de conformare, selectate în anul 2011, ce stabilesc în continuare necesităţile actuale.
Conform scrisorii Ministerului Finanţelor nr. 26-06/2-11/455/1306 din 07.03.2012 referitor la unele particularităţi ce ţin de evidenţa obligaţiilor fiscale, începînd cu luna aprilie 2012, agenţii economici au posibilitatea de a transmite dările de seamă fiscale corectate prin intermediul serviciului „Declaraţie electronică”, pentru perioadele fiscale începînd cu 1 ianuarie 2007.
În conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil, care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art. 108, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul fiscal. Factura fiscală nu se eliberează pentru livrările impozitate conform art. 104 lit. a) din Codul menţionat. În același timp, în conformitate cu alineatul (3) al art. 117 din Codul fiscal, pentru vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate, cu plata în numerar, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie (cu excepţia cazurilor când este solicitată de cumpărător), dacă sunt respectate următoarele condiţii:
Pornind de la necesităţile continue de perfecţionare a procedurilor de administrare fiscală şi întru executarea angajamentelor asumate de Serviciul Fiscal de Stat privind revederea procedurii de eliberare a formularelor tipizate de documente primare cu regim special (exceptînd factura fiscală), prin Ordinul Inspectoratul Fiscal Principal de Stat nr. 780 din 18.06.2013, au fost operate o serie de modificări în procedura menţionată, fiind, totodată, anulat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 141 din 05.02.2013 „Privind modul de administrare a procedurii de eliberare a formularelor tipizate de documente primare cu regim special puse în sarcina Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (exceptînd facturile fiscale)”.
Activitatea magazinelor duty-free este reglementată de Codul vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000 (Secţiunea a 14-a) şi Regulamentul nr. 49 din 11 martie 2010 „Cu privire la modul de eliberare de către Banca Naţională a Moldovei a acordului pentru comercializarea mărfurilor contra valută străină liber convertibilă în magazinele duty-free”.
Începînd cu aceast număr al revistei deschidem o nouă rubrică pentru cititorii noştri cu tematica „Impozitarea nerezidenţilor”, în cadrul căreia ve-ţi putea afla mai multe informaţii utile privind Convenţiile fiscale internaţionale şi legislaţia fiscală naţională. Rubrica va fi structurată în conformitate cu aspectele ramurale/tipul tranzacţiei/forma, locul achitării/alte momente relevante ale nerezidenţilor şi tratamentul fiscal al veniturilor active/pasive obţinute de aceştia în cazurile respective.
IFS teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cu privire la aplicarea mașinilor de casă și control cu memorie fiscală de către contribuabilii, care desfășoară activităţi de amanetare, comunică următoarele. Funcţionarea caselor de amanet (lombardurilor) este o activitate licenţiată, reglementată de Regulamentul cu privire la modul de organizare şi funcţionare a caselor de amanet (lombardurilor), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 204 din 28 martie 1995. La recepţionarea obiectelor spre păstrare, lombardul eliberează chitanţe nominative de depozit, care au putere de contract, încheiat între părţi.
Potrivit art. 282 alin. (3) al Codului fiscal, prin derogare de la prevederile alin. (1), întreprinzătorii individuali din această categorie achită impozitul pe bunurile imobiliare pînă la 31 martie perioadei fiscale următoare celei de gestiune. Da. Întreprinzătorii individuali din această categorie pot beneficia de reducerea respectivă, întrucît art. 282 alin. (2) al Codului fiscal prevede expres că contribuabilii (respectiv – toţi, fără careva excepţii) care achită suma integrală a impozitului pentru anul fiscal în curs pînă la 30 iunie al anului respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a fi achitat.
Care este procedura de conectare la serviciul „Declaraţie electronică” pentru agenţii economici care au devenit recent plătitori ai T.V.A.? 1. Persoanele responsabile (director şi contabil) se înregistrează pe portalul www.servicii.fisc.md 2. După înregistrarea utilizatorilor, contactaţi Centrul deAsistenţă şi Contact la numărul de telefon 022-822-222 pentru programare, la unul din centrele de conectare existente: CC Chişinău — bd. Ştefan cel Mare 162, et. 2, bir. 220;CC Bălţi — str. Ştefan cel Mare 128, bir. 313;CC Comrat — str. Comsomolului 20, bir. 2. Ulterior, conform programării vă apropiaţi la centrul de conectare pentru care aţi optat, cu următoarele documente:
La situaţia din 31 decembrie 2012 de către Serviciul Fiscal de Stat au fost încasate venituri la bugetul public naţional în sumă de 19 028,1 mil.lei (100,3% faţă de nivelul planificat). Corespunzător componentelor bugetului public naţional sumele încasate în valoare absolută şi valoare procentuală faţă de nivelul planificat se prezintă după cum urmează:
Ajustarea abordării pentru 2012 La elaborarea Modelului de gestionare a riscurilor de conformare pentru anul 2012 au fost ajustaţi şi actualizaţi unii factori de risc, comparativ cu anul 2011, însă numărul total (20) a rămas neschimbat, de asemenea ca şi gruparea lor în riscuri generale, specifice şi riscuri privind conformarea T.V.A. (Tabelul 3). Concomitent toţi factorii de risc au fost cuantificaţi.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *