Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău a desfăşurat, în perioada de 09–12 decembrie 2014, un şir de acţiuni orientate spre verificarea contribuabililor ce desfăşoară activităţi de transport de pasageri şi bagaje, fiind pus accentul pe combaterea transportului ilicit de călători, ce se exprimă prin desfăşurarea activităţilor fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la un alt organ abilitat prin lege.
Viceministrul Finanţelor Ştefan Creangă a convocat o şedinţă de lucru informativă cu agenţii economici care deţin licenţă pentru fabricarea si comercializarea articolelor din metale preţioase şi pietre preţioase, vizând ultimile modificări şi completări a unor acte legislative, prevederile cărora intră în vigoare de la 1 ianuarie 2014, prin care s-au efectuat modificări în Legea nr.282-XV din 22.07.2004, precum şi activitatea curentă a direcţiilor respective, la care au participat şi reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Camerei de Licenţiere, Serviciului Vamal, Camerei de Stat pentru Supravegherea Marcării.
Camera de Comerț și Industrie, compania Starnet și Institutul de dezvoltare a societății informaționale al Academiei de Științe a Moldovei au convenit să lanseze inițiativa creării unei rețele de centre de instruire în domeniul IT în zona rurală. Cele trei instituții intenționează să propună inițiativa Ministerului Educației, Ministerului Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor și autoritățile publice locale.
Camera Înregistrării de Stat a publicat statistica întreprinderilor înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, conform căreia, la data de 01.01.2014, Registrul de stat conţine informaţii despre 164 566 persoane juridice şi întreprinzători individuali, dintre care: 84 410 societăţi cu răspundere limitată 65 134 întreprinzători individuali 4 664 societăţi pe acţiuni 3 987 cooperative (cooperative de producţie, cooperative de consum şi cooperative de întreprinzător) 1 524 întreprinderi de stat şi municipale 1 735 organizaţii necomerciale 3 112 altele (filiale, reprezentanţe, societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită, întreprinderi de arendă, întreprinderi intergospodăreşti, colhozuri, asociaţii de gospodării ţărăneşti şi alte întreprinderi)
Fermierii din Republica Moldova pot depune de mîine cereri de finanţare din creditul polonez de 100 milioane de euro, s-a anunţat astăzi în cadrul prezentării proiectului, informează Moldpres. Împrumutul a fost oferit de Guvernul Poloniei pentru sporirea competitivităţii sectorului agricol moldovenesc în condiţii preferenţiale, pe o perioadă de 25 de ani, la o rată a dobînzii de 0,15 la sută anual şi o perioadă de graţie de cinci ani.
Două noi runde de seminare pentru producătorii agricoli autohtoni ce vor să exporte pe piața UE vor fi organizate de EBA și CCI între 29 septembrie – 8 octombrie Asociația Businessului European, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie, organizează ce-a de-a 4-a și, respectiv, a 5-a rundă de seminare orientate spre consolidarea capacităților de export pe piața europeană a întreprinderilor autohtone, producătoare de legume și fructe.
Acțiunile Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău din ziua de 31 octombrie curent au fost orientate spre verificarea contribuabililor ce comercializează mărfuri, accentul fiind pus pe combaterea comerțului ilicit, ce se exprimă prin desfăşurarea activităţilor fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la un alt organ abilitat prin lege.
Guvernul a aprobat lista societăților de audit, care vor efectua auditul situației financiare pentru anul 2014 a întreprinderilor de stat și SA, în care cota statului depășește 50% din capitalul social. Auditarea situației financiare anuale la entitățile nominalizate este obligatorie.
Informația generală despre întreprinderile din Moldova poate fi accesată liber și fără plată de pe site-ul date.gov.md. Inițiativa de a face publică această informație aparține premierului Iurie Leancă și a fost discutată în cadrul Consiliului Economic al prim-ministrului. Pînă acum pentru a obține această informație solicitantul achita taxe între 36 lei și 540 lei, în funcție de tipul și termenul informației oferite. Acest fapt a fost semnalat de mai multe ori la întrunirile oamenilor de afaceri.
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova invită agenţii economici autohtoni din sectorul agroalimentar să participe la misiunea economică în România (or. Iaşi, Bucureşti, Braşov), în perioada 28-31 octombrie 2014. Misiunea economică este organizată în cooperare cu Asociaţia Business-ului European din Republica Moldova (EBA Moldova), Camera de Comerţ şi Industrie din Iaşi, Bucureşti şi Braşov, fiind co-finanţată de proiectul „DCFTA — Informarea și consolidarea capacităților agenților economici".
În perioada 3-4 decembrie, la Chișinău, are loc Seminarul Regional: „Regulile de origine prefernțiale pentru mărfurile exportate în UE pentru Moldova, Ucraina și Georgia”. Seminarul este organizat de Ministerul Economiei, cu suportul Comisiei Europene și a Proiectului de Asistență în procesul de implementare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre UE și RM (DCFTA).
Controlul fiscal la contribuabil – indiferent dacă este persoană fizică sau juridică – se inițiază în baza riscurilor. Cu cît nivelul riscului este mai ridicat, cu atît este mai mare probabilitatea inițierii unui control fiscal. Procedura de control fiscal la persoanele fizice este identică cu procedura efectuării controlului fiscal la persoana juridică.
În ceea ce priveşte morile, brutăriile şi oloinițele, reieşind din faptul că activitatea acestora, conform CAEM (I versiune), sunt codificate în secțiunea D„Industria prelucrătoare”, prin codurile: 15.41 „Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor brute”; 15.61„Fabricarea produselor de morărit” şi 15.81 „Fabricarea pîinii şi a produselor de patiserie proaspete” şi, respectiv, nu fac parte din categoria unităților pentru care AAPL sunt în drept să stabilească taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii, acestea nu apar ca obiecte ale impunerii cu taxa respectivă.
Zece întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului participă cu un stand colectiv la Expoziţia internaţională specializată în domeniul industriei alimentare — «INTERFOOD&DRINKS», care se desfăşoară în perioada 5 – 8 noiembrie în oraşul Sofia, Bulgaria. La stand au fost expuse produse de panificație și de cofetărie, lactate, băuturi răcoritoare, miere și produse apicole, informează Moldpres.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova vă aduce la cunoștință că în scopul creării unui mecanism eficient pentru stabilirea unui dialog constructiv între mediul de afaceri și autoritățile publice centrale, în cadrul structurii Camerale au fost create comitete de ramură care vor identifica și analiza principalele probleme în activitatea companiilor autohtone și vor elabora propuneri de îmbunătățire a legislației care vizează protejarea spiritului antreprenorial intern și dezvoltarea potențialului economic.
Activitatea Serviciului Fiscal de Stat are ca prioritate educarea fiscală a contribuabililor. Conformarea benevolă la prevederile legislației este dezideratul suprem la realizarea căruia se depun eforturi considerabile: activitatea birourilor de consultanță din IFS teritoriale, lansarea Centrului Unic de apel cu linie telefonică gratuită, seminarele organizate de către SFS pentru contribuabili, remiterea calendarului fiscal și Buletinului informativ al actelor legislative, care urmează să fie integrate în proiectul de diseminare a mesajelor ce va avea un caracter mai complex și multe alte activități prin care vrem să fim de ajutor contribuabililor onești.
Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv cu UE, parte a Acordului de Asociere a fost negociat și semnat pentru agenții economici din toată țara, inclusiv pentru agenții economici din regiunea Transnistreană – a menționat într-un interviu viceministrul economiei Octavian Calmâc. În prezent, circa 40 la sută din producția întreprinderilor transnistrene este exportată pe piața comunitară. Agenții economici din regiunea transnistreană cu înregistrare permanentă sau temporară la Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova și cărora Serviciul Vamal le eliberează certificate de origine EUR 1 la exportul mărfurilor în UE beneficiază de regimul preferințelor comerciale autonome, care urma să expire la 1 ianuarie 2015.
Întru asigurarea executării conforme a Planului de acţiuni aprobat pentru anul 2014 şi anume asigurarea identificării contribuabililor ce nu-şi onorează obligaţiunile faţă de stat şi întreprinderea măsurilor adecvate în vederea încadrării acestora în limitele legale, asigurarea majorării gradului de încasări, urmare a acţiunilor de majorare a bazei impozabile comunică că, în zilele de 10.10.2014 şi 29.10.2014 de către colaboratorii IFS mun. Chișinău au fost efectuate controale fiscale prin metoda verificării operative la contribuabilii care desfăşoară activitate în două piețe din mun. Chişinău.
Un grup de 13 oameni de afaceri din raioanele de nord ale țării vor prelua practicile europene în business în cadrul unor cursuri intensive de instruire, desfăşurate în perioada 31 octombrie — 15 decembrie curent. Ulterior, în primăvara anului 2015, întreprinzătorii vor efectua un stagiu de o săptămînă în Austria, pentru schimb de experiență și inițiere a noilor contacte de colaborare, informează Moldpres.
Informaţia cu caracter public privind agenții economici înregistrați în Republica Moldova va fi publicată pe portalul datelor deschise www.date.gov.md. Publicarea vizează datele din Registrul de Stat al Unităţilor de Drept menţinut de Camera Înregistrării de Stat, care urmează să fie deschise publicului începând cu 1 octombrie 2014.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *