Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna februarie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în februarie 2014 faţă de ianuarie 2014 a constituit 100,5%, iar faţă de februarie 2013 – 105,4% (informativ: în februarie 2013 faţă de ianuarie 2013 IPC a marcat 100,2% şi faţă de februarie 2012 – 104,4%)2.
În conformitate cu prevederile statuate de art. 227 alin. (2) din Codul fiscal, stingerea obligaţiei fiscale poate fi garantată prin gaj legal, în conformitate cu legislaţia cu privire la gaj. Astfel, potrivit art. 454 din Codul Civil şi art. 1 din Legea cu privire la gaj nr. 449/2001, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.
Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vîrstnicilor în anul 2013. Situaţia demografică La începutul anului 2014 în Republica Moldova locuiau 559,5 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste, ce constituie circa 15 la sută din numărul total al populaţiei stabile. Aproximativ două treimi din numărul total al vîrstnicilor locuiesc în mediul rural. În funcţie de vîrstă, se constată că fiecare a treia persoană este în vîrsta cuprinsă între 60-64 ani, iar 13,7% sunt persoanele care au mai mult de 80 ani.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a revizuit în creştere prognoza privind rata anuală a inflaţiei pentru anul 2014, la 5,4 la sută, faţă de 4,7 la sută cît se estima în luna octombrie anul trecut, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, Dorin Drăguţanu, guvernatorul BNM, informează MOLDPRES. Pentru anul 2015 se prognozează o inflaţie de 4,8 la sută sau cu 0.5 puncte procentuale mai mult decît se anticipase anterior. Este a treia oară consecutiv cînd prognoza este revizuită în creştere.
Republica Moldova a importat 452,6 mii tone de produse petroliere, cea mai mare cantitate înregistrată vreodată, după creşterea cu 10,8%, în nouă luni 2013 faţă de perioada similară a anului precedent, informează MOLDPRES cu referire la raportul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind evoluţia pieţei produselor petroliere.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna decembrie 20131 Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în decembrie 2013 faţă de noiembrie 2013 a constituit 100,8%, iar faţă de decembrie 2012 – 105,2% (informativ: în decembrie 2012 faţă de noiembrie 2012 IPC a marcat 100,5% şi faţă de decembrie 2011 – 104,1%).
Efectele generale intentării procedurii de insolvabilitate sunt prevăzute de Capitolul III al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2013 (în continuare – Legea). Astfel, conform prevederilor art. 74 alin. (1) al Legii, prin hotărîre de intentare a procedurii de insolvabilitate, dreptul debitorului de a administra şi de a dispune de bunurile incluse în masa debitoare este transmis administratorului insolvabilităţii/lichidatorului. La rîndul său, art. 74 alin. (2) al Legii prevede că orice act de dispoziţie al debitorului asupra unui bun din masa debitoare efectuat după intentarea procedurii de insolvabilitate este nul.
„Problemele Ucrainei sunt departe de ameliorare iar criza politică creează dificultăţi pentru revenirea economiei pe linia de plutire. Deşi Naftogaz şi Gazprom s-au înţeles să amâne achitarea datoriilor pentru gaz până în primăvară, această amânare nu va rezolva problemele economice ale Ucrainei.”, comunică Euronews.
Actele juridice ale debitorului pot fi contestate în instanţa de insolvabilitate. Conform prevederilor art. 104 al Legii insolvabilităţii (în continuare – Legea), are loc contestarea actelor juridice ale debitorului, şi anume, pe tot parcursul perioadei de observaţie a procedurii de insolvabilitate, a procedurii falimentului şi/sau a procedurii de restructurare, administratorul/lichidatorul poate introduce în instanţa de insolvabilitate acţiuni, în vederea anulării următoarelor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului:
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în noiembrie 2013 faţă de octombrie 2013 a constituit 100,8%, iar faţă de noiembrie 2012 – 104,9% (informativ: în noiembrie 2012 faţă de octombrie 2012 IPC a marcat 100,5% şi faţă de noiembrie 2011 – 103,7%).
Pentru perioada de pînă la 01.01.2014 Iniţial este necesar de menţionat că agentul economic nu a concretizat sub care forma organizatorico-juridică activează avocatul în folosul căruiea urmează de efectuat plata. Tipul formei organizatorico-juridice, în care îşi exercită activitatea sa avocatul, joacă un rol esenţial, la determinarea obligaţiei fiscale a agentului economic care achită plăţi în folosul avocatului pentru serviciile prestate.
Procedura de eliberare a certificatelor privind lipsa sau existența restanțelor față de buget, în cazul înregistrării notariale a contractelor de înstrăinare și a contractelor de gaj al bunurilor imobiliare, poartă unele particularități care, la moment, sînt determinate de derularea activității serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor mun. Chișinău și Bălți, precum și determinate de optimizarea perioadei de valabilitate a certificatelor indicate, în raport cu termenii de scadență, stabiliți pentru achitarea impozitelor pe proprietate.
Ministerul Economiei a înaintat o lege ce prevede liberalizarea pieței economice. Proiectul introduce o serie de modificări și măsuri necesare într-o economie de piață, astfel, în scopul evitării unor volatilități majore pe piața produselor petroliere se propune ca prețurile maxime de comercializare cu amănuntul/ridicata a produselor petroliere principale să se calculeze în baza cotațiilor Platt’s Mediterranean (întrucât anume acestea sunt prețurile de referință pentru majoritatea tranzacțiilor cu produse petroliere din zonă), iar pentru gazul lichefiat în baza prețului producătorului de peste hotare, dar și a unei marje comerciale specifice care ar include toate cheltuielile aferente comercializării produselor petroliere, și nemijlocit profitul acestora.
Primele semne ale revenirii economiei cipriote se văd la orizont la mai puţin de un an de când ţara a avut nevoie de sprijinul de urgenţă al aşa-numitei “Troici“ formate din Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, scrie The Telegraph. În Cipru nu au existat revolte, iar cei 840.000 de locuitori s-au arătat uniţi, solidaritate determinată de faptul că s-au făcut sacrificii şi la vârf. Miniştrilor li s-a tăiat remuneraţia cu 45%, în timp ce salariile angajaţilor cel mai prost plătiţi din sectorul public au fost reduse cu doar 6,5%. Cei care câştigau sub o mie de euro pe lună au fost cruţaţi.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 20131)2) Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2013 s-au cifrat la 195,6 mil. dolari SUA, cu 2,1% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 4,6% mai mult comparativ cu luna septembrie 2012.
Irlanda va deveni la jumătatea lunii decembrie prima ţară din zona euro care va încheia programul de salvare convenit cu Uniunea Europeană şi FMI, potrivit premierului Enda Kenny, care a început în februarie negocieri în acest sens cu troica creditorilor, scrie Ziarul Financiar.
Ministrul francez al Industriei a acuzat marţi Germania de practicarea unui 'dumping salarial' în sectorul cărnii, prin angajarea muncitorilor ieftini din Est, ceea ce provoacă probleme în sectorul cărnii din Franţa, transmite Reuters. Oficialii de la Paris au fost obligaţi să reacţioneze după ce firma de procesare a cărnii de porc Gad, din regiunea Bretania, a anunţat că va concedia sau transfera 900 de angajaţi. Anterior, compania de procesare a cărnii de pasăre Doux a concediat aproximativ o mie de angajaţi, tot în regiunea regiunea Bretania, iar principalul său competitor Tilly-Sabco a anunţat recent că a decis să-şi reducă producţia cu 40%.
Stimati cititori, tinem sa va prezentam lista întreprinderilor supuşi verificării de către Inspecţia muncii în trimestrul III 2014
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, avînd drept scop eficientizarea serviciilor prestate contribuabililor, în conformitate cu Ordinul nr. 400 din 14 martie 2014, a lansat la 31 martie curent Sistemul Informațional Automatizat „Contul curent al contribuabilului”. Proiectul a fost lansat cu suportul Programelor Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID/BIZTAR şi „Comerţ, Investiţii şi Reglementarea Activităţii de Întreprinzător” (BRITE). Acesta este un sistem, care, în premieră, oferă acces în regim on-line la situația onorării obligațiilor față de buget, accesul fiind deschis atît persoanelor ce practică activități, cît și cetățenilor.
Sub sloganul Serviciului Fiscal de Stat „Funcționarul fiscal — în serviciul contribuabilului”, Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălți a trecut, de la aplicarea măsurilor de constrângere a firmelor, la o comunicare mai eficientă cu ele. În condițiile de astăzi, obiectivul de bază este să crească gradul de conformare benevolă.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *