Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Bundestagul german oferă trei burse pentru absolvenții instituțiilor de învățămînt superior din Republica Moldova cu scopul de a efectua timp de cinci luni un stagiu de practică în biroul unui deputat german. Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Ulrike Knotz, a oferit astăzi mai multe detalii, în cadrul unei conferințe de presă, informează Moldpres.
În Republica Moldova, salariul bărbaţilor este cu 12,4% mai mare comparativ cu salariul mediu al femeilor. Diferenţa salarială este cauzată şi de faptul că femeile angajate negociază o remunerare mai mică comparativ cu bărbaţii, arată o analiză realizată de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare cu suportul Fundaţiei Est-Europene.
Contenciosul administrativ este o instituție fundamentală în orice stat de drept și reprezintă acel instrument, prin intermediul căruia orice persoană își poate apăra drepturile, în cazul în care se consideră vătămată de către o autoritate publică.
În Moldova a fost inaugurat noul centru de studii „GazTrain” pentru formarea abilităților de exploatare a tehnologiilor și utilajului german în domeniul energeticii. Centrul a fost deschis de întreprinderea-fiică a SA „Moldovagaz” – SRL „Flacăra Albastră”, în colaborare cu Academia „Viessman”, România, relatează Noi.md.
Fiecare dintre noi conștieientizează faptul că evaziunea fiscală este un femomen prezent în Republica Moldova. Diferiți experți și diferite studii anunță diverse cifre cu referire la sumele de bani aflate în circulație, dar care nu sunt refletate în evidența contabilă a afacerilor.
Banca Centrală Europeană lansează, începând de astăzi noua bancnotă de 20 de euro, care face parte din seria denumită „Europa”. Acesta conține măsuri inovatoare de siguranță cum ar fi fereastra-portret, filigranul și firul de siguranță care devin vizibile când sunt privite la lumiină, scrie noile-bancnote-euro.eu.
În anul de studii 2015-2016, vor fi oferite circa 6 mii de burse de studii peste hotare, în baza celor peste 50 de tratate internaţionale încheiate între Guvernul Republicii Moldova şi guvernele altor state. Cele mai multe burse sunt pentru studii în România, transmite IPN.
Guvernul American, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), intenționează să investească aproximativ 4,5 milioane dolari în domeniul educației din Republica Moldova și Ucraina, în perioada 2016-2017.
Consiliile Americane pentru Învăţământ Internaţional din Moldova anunţă o nouă oportunitate de studii universitare peste hotare, începând cu toamna anului 2016, pentru tinerii din Moldova.
Senatul a ratificat, în calitate de cameră decizională, Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, în data de 7 octombrie.
Ambasada Statelor Unite ale Americii din Republica Moldova anunță deschiderea înscrierilor la Programul Global UGRAD pentru anul universitar 2016-2017. Studenții din Republica Moldova care studiază la o universitate autohtonă și au domiciliu în țară au ocazia să studieze un semestru, să viziteze și să se dezvolte profesional în SUA.
Ministerul Fondurilor Europene lanseaza o schema de minimis de 40 milioane de euro care sustine angajarea tinerilor absolventi si activitatea IMM-urilor. Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management POS DRU, aflata in directa sa coordonare, lanseaza schema de minimis prin care firmele vor primi subventii pentru angajarea tinerilor absolventi.
Peste 22 de mii de șomeri erau în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Moldova, la începutul lunii noiembrie. Pe parcursul lunii, numărul lor a crescut cu alți peste 6 de mii. Datele ANOFM arată că pe parcursul lunii au fost încadrați în câmpul muncii 1388 de șomeri, 709 fiind femei.
România are cel mai redus nivel de împovărare fiscală din Europa şi unul dintre cele mai mici din lume, însă raportat la media ţărilor emergente cu venituri scăzute guvernul colectează printre cele mai mari taxe, potrivit unui studiu al firmei britanice de consultanţă UHY Hacker Young.
20 de cetăţeni moldoveni vor face studii postuniversitare în domeniul statisticilor demografice conform standardelor europene. Programul de studii a fost lansat ieri la Chişinău, informează Moldpres.
Republica Moldova se clasează pe poziţia 107 din 188 de ţări şi teritorii, conform Indicelui Dezvoltării Umane (IDU). Raportul privind dezvoltarea umană pentru 2015, lansat astăzi la o ceremonie din Etiopia, cere guvernelor să acţioneze acum pentru a asigura că nimeni nu este lăsat în urmă pe piaţa forţei de muncă, care este în schimbare rapidă.
Circa 6000 de burse de studii peste hotare vor fi oferite în anul de studii 2015-2016 în baza celor peste 50 de tratate internaționale încheiate între Guvernul ţării noastre și guvernele altor state. Cele mai multe burse, 5500 la număr, vor fi oferite în baza Acordului de cooperare în domeniul educației încheiat cu România. Totodată, doritorii de a studia peste hotarele țării vor putea opta și pentru alte țări, inclusiv Federația Rusă, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Cehia, Letonia, China, Qatar.
Întreprinderea de Stat «Moldelectrica» și Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) din România au semnat ieri contractul privind elaborarea și prezentarea studiilor de fezabilitate privind interconectarea sistemelor electroenergetice ale Republicii Moldova și României.
În procesul de elaborare şi furnizare a produselor şi serviciilor IT de importanţă naţională, aplicarea standardelor de calitate şi securitate a informaţiilor capătă o valoare deosebită, reieşind din directivele de modernizare stabilite în Republica Moldova.
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, un interes sporit îl prezintă atît prevederile acestuia, cît şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislaţia şi procedurile autohtone.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *