Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Primăria municipiului Chişinău a semnat astăzi acordurile cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), pentru finanţarea proiectului de modernizare a sistemului de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare din oraş, informează MOLDPRES. Acesta reprezintă cel mai amplu proiect investiţional desfăşurat pînă în prezent în municipiul Chişinău, în valoare totală de 62 milioane de euro, dintre care 48 milioane de euro sînt creditele oferite de către BERD şi BEI, în părţi egale, iar 13,8 milioane de euro este un grant oferit de Uniunea Europeană pentru realizarea proiectului.
Jumătate dintre companiile din Grecia înregistrează întârzieri în privinţa salariilor, iar peste un milion de angajaţi sunt neplătiţi de cel puţin o lună, arată un studiu realizat de un institut al Confederaţiei Generale a Angajaţilor Eleni. "Fenomenul angajaţilor neplătiţi a început să se accelereze în toamna anului trecut. La început a fost o lună, apoi două, trei şi chiar până la un an", a declarat un oficial al Ministerului Muncii din Grecia, citat de cotidianul elen Kathimerini.
Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vîrstnicilor în anul 2013. Situaţia demografică La începutul anului 2014 în Republica Moldova locuiau 559,5 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste, ce constituie circa 15 la sută din numărul total al populaţiei stabile. Aproximativ două treimi din numărul total al vîrstnicilor locuiesc în mediul rural. În funcţie de vîrstă, se constată că fiecare a treia persoană este în vîrsta cuprinsă între 60-64 ani, iar 13,7% sunt persoanele care au mai mult de 80 ani.
În luna mai se împlinește exact un an de cînd ați preluat funcția de Șef al IFPS. Spuneți-mi, Vă rog, cu ce sentimente ați revenit în această funcție după atîția ani? Am parcurs, în primul rînd, sentimente de neliniște, conștient de faptul că îmi asum riscurile de a gestiona un domeniu de o importanță vitală pentru statul nostru. În condițiile în care realitățile social-politice și economice au avansat enorm, activitatea fiscului mai rămînea ostatic al unor vremuri trecute. Necesitatea de a adapta sistemul la rigorile timpului dicta acțiuni energice, pe alocuri chiar radicale, și, evident, aveam anumite îndoieli dacă avem capacități suficiente pentru a evoluționa.
Documentul are la bază 11 obiective, printre care majorarea ratei de ocupare a forței de muncă, reducerea ratei șomajului, crearea locurilor de muncă prin promovarea spiritului de întreprinzător, prevenirea și eliminarea de pe piața muncii a oricăror forme de discriminare. Un alt obiectiv este managementul impactului migrației asupra pieței forței de muncă pentru atenuarea consecințelor negative și intensificarea efectelor pozitive ale fenomenelor în cauză.
În sistemul public de asigurări sociale de stat sunt stabilite două tipuri de contribuţii obligatorii: contribuţia, datorată de către angajatori; contribuţia individuală, datorată personal de unii plătitori, persoane fizice. În conformitate cu prevederile Legii privind sistemul public de asigurări sociale, contribuabili la bugetul asigurărilor sociale de stat sînt, după caz: angajatorii;persoanele fizice ce îşi organizează şi desfăşoară activitatea pe cont propriu.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2013 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1681,4 lei, fiind în creştere cu 11,4% faţă de anul precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 6,5%1.
Şeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, a comunicat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, despre lansarea unui nou produs în serviciul contribuabililor – persoane fizice. Astfel, Serviciul Fiscal de Stat lansează Declaraţia precompletată, o nouă aplicaţie ce vine să faciliteze procesul de depunere a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit de către persoanele fizice. Este de menţionat, a punctat Ion Prisăcaru, că lansarea acestui produs este parte a noii politici a autorităţii fiscale naţionale, care îşi propune să relaţioneze mult mai eficient cu toţi contribuabilii, să le propună în ajutor noi servicii şi oportunităţi. Anume pe această cale, prin antrenarea întregii societăţi într-un efort comun de promovare a spiritului civic de conformare fiscală voluntară, ne propunem să eliminăm clişeele din trecut şi ca SFS să devină o autoritate prietenoasă cetăţeanului. Eforturile IFPS se înscriu şi pe lista preocupărilor principale ale Guvernului, reflectate în Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2012-2015, în care este stipulată şi reducerea poverii fiscale şi simplificarea sistemului de impozite şi taxe. În acest context, Serviciul Fiscal urmăreşte perfecţionarea continuă a mecanismelor utilizate în deservirea contribuabililor, inclusiv prin implementarea unor soluţii inovaţionale din punct de vedere informaţional, care să asigure infiltrarea la maxim a serviciilor on-line în scopul asigurării comodităţii de interacţiune între Serviciul Fiscal şi contribuabil. În acord cu sloganul „Colaboratorul fiscal – în serviciul contribuabilului”, au fost lansate o serie de soluţii informaţionale destinate contribuabililor, printre care şi produsul informaţional lansat de curând „E-Factura”. În proximitatea termenului-limită de depunere a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit (31 martie), Serviciul Fiscal vine cu o nouă soluţie informaţională, destinată, de astă dată, persoanelor fizice şi anume „Declaraţia precompletată”. Declaraţia precompletată este o aplicaţie accesibilă, în primul rând, persoanelor fizice ce deţin cheia electronică şi care permite generarea unei declaraţii precompletate cu datele disponibile în Sistemul Informaţional al Serviciului Fiscal de Stat la data generării, inclusiv cu generarea, în caz de necesitate, a rechizitelor bancare la care urmează a fi achitat impozitul datorat la buget, dar şi cu posibilitatea achitării impozitului datorat prin sistemul M-Pay (achitarea prin intermediul cardului bancar). De asemenea, de acest serviciu vor beneficia şi celelalte persoane fizice, Declaraţia precompletată fiindu-le expediată prin intermediul Poştei Moldovei. Un asemenea mecanism eficient şi-a demonstrat utilitatea în ţările Uniunii Europene, experienţa Suediei fiind elocventă în acest sens. Aceste exemple ne-au determinat să simplificăm procedura de depunere a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice, cetăţenii care vor uza de această opţiune vor economisi timp şi resurse. Astfel, s-a decis implementarea sistemului în cauză pentru persoanele fizice ce dispun de cheie electronică (pe moment circa 5700 persoane), care vor putea să aleagă, pe lângă plenitudinea de servicii oferite prin intermediul portalului www.fisc.md, posibilitatea completării prealabile a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit în baza informaţiilor disponibile în Sistemul Informaţional al Serviciului Fiscal de Stat la data solicitării. Anul acesta vom examina posibilitatea includerii în acest sistem şi a altor categorii de populaţie. Dat fiind faptul că Serviciul Fiscal dispune de informaţiile primite de la angajatorii persoanelor fizice, dar şi de la persoanele juridice cărora acestea le-au prestat servicii sau vândut mărfuri, generarea unei declaraţii precompletate se prezintă ca o soluţie tehnică menită să faciliteze calcularea obligaţiei persoanei fizice, oferindu-i informaţia disponibilă. Este important de punctat că informaţia generată poartă un caracter informativ, sarcina declarării depline a veniturilor obţinute rămânând a fi obligaţia persoanei fizice ce completează declaraţia. Astfel, în cazul în care persoana fizică mai are şi alte surse de venit decât cele generate de Sistemul Informaţional al Serviciului Fiscal de Stat, aceasta poate să completeze Declaraţia cu informaţii suplimentare şi să expedieze declaraţia finală, după aplicarea semnăturii. Respectiv, începând cu 10 martie, persoanele fizice ce dispun de cheie electronică şi au obligaţia de depunere a declaraţiei sau şi-ar dori să o depună din anumite motive (de exemplu, solicitarea sumei impozitului pe venit achitat/reţinut în plus), vor putea să îşi previzualizeze declaraţia cu privire la impozitul pe venit obţinut în anul 2013, accesând cabinetul său personal pe portalul www.fisc.md. În cazul în care informaţia prezentată nu va fi una deplină (spre exemplu, persoana fizică a înstrăinat un activ de capital pentru care calculează creştere de capital sau a obţinut alte venituri decât cele ce au fost precompletate), contribuabilul poate să completeze informaţia prestabilită cu informaţia-lipsă şi să expedieze declaraţia în mod electronic conform modului general stabilit.
Guvernul a aprobat modificări la Legea bugetului de stat pe anul 2013. După cum transmite tribuna.md, veniturile pentru anul curent vor constitui peste 22 mlrd. lei, iar cheltuielile depășesc suma de 27 mlrd. Potrivit estimărilor, deficitul bugetar va fi de 1 mlrd. 887 mil. lei. Ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, a menționat că, creșterea reală a PIB-ului a fost 5,5%, cu 0,5% mai mult decît se estima în luna iulie. Majoritatea veniturilor au fost acumulate din activitatea de întreprinzător, din accize, taxe rutiere, defalcările Băncii Naționale din Moldova și altele.
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei ca Autoritate Publică Centrală a statului, ce elaborează și promovează politici ocupaționale, va supraveghea și mai atent activitatea agențiilor private de ocupare a forței de muncă pentru a asigura garanții legale cetățenilor, a anunțat ministrul Valentina Buliga la o ședința de lucru cu administratorii și reprezentanții agenților economici în domeniul ocupațional.
Agenda misiunii tehnice a FMI, pe dimensiunea colaborării cu IFPS, vizează crearea unei metodologii de calcul a decalajului fiscal, elaborarea variantei finale pentru structura organizatorică a IFPS și a IFS Chișinău cât şi alte aspecte fiscale, s-a menţionat în cadrul întrevederii Şefului IFPS, Ion Prisăcaru, cu Consilierul general al Fondului Monetar Internațional, Norman Gillanders.
Justiţia a anunţat joi la New York inculparea a 49 de diplomaţi sau foşti diplomaţi ruşi şi a soţiilor lor, acuzaţi că au escrocat în mod «ruşinos», timp de nouă ani, sistemul american al asigurărilor pe caz de boală «Medicaid», destinat în principiu celor mai săraci, relatează AFP. Escrocheria, în valoare de aproximativ 500.000 de dolari, a avut loc în perioada 2004-2013 şi vizează, potrivit procurorului din Manhattan Preet Bharara, 25 de diplomaţi din cadrul Consulatului General al Rusiei la New York, din cadrul misiunii ruse la ONU şi reprezentanţei comerciale a Rusiei la New York şi soţiile acestora. Dacă sunt adăugaţi «zeci de complici nemenţionaţi în actul de acuzare», valoarea totală a escrocheriei este de 1,5 milioane de dolari.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2013 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1755,5 lei, fiind în creştere cu 16,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 12,1%1. Plăţile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 41,9% din veniturile totale disponibile, contribuţia acestora fiind în creştere faţă de trimestrul III 2012 cu 0,4 p.p. (vezi anexa, tabelul 1).
După două luni de declin, indicele privind încrederea în economia Greciei realizat de Fundaţia pentru Cercetare Economică şi Industrială (IOBE) arată o redresare în septembrie, datorită îmbunătăţirii semnificative în sectorul industriei şi în cel al construcţiilor, transmite site-ul ekathimerini.com.
Ungaria a rambursat totalitatea unui împrumut acordat în 2009 de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a ieşi din criză şi şi-a achitat astfel datoriile faţă de această instituţie, a anunţat miercuri Banca Centrală Ungară, potrivit AFP.
La începutul lunii noiembrie „Monitorul fiscal FISC.MD” lansează pe site-ul monitorul.fisc.md două rubrici noi – “SNC noi” şi “SIRF”. Conform Hotărîrii Guvernului Nr. 1507 din 31.12.2008 cu privire la aprobarea Planului de dezvoltare a contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014, începând cu 1 ianuarie 2014 se prevede introducerea noilor SNC şi a Planului general de conturi contabile, care corespund prevederilor Directivelor UE şi SIRF. Astfel, practicienilor le rămîne tot mai puţin timp pentru asimilarea documentelor, care încă nu sunt publicate oficial.
Uniunea Europeană a trimis în mod secret miliarde de euro băncilor din Grecia, în vara anului 2011, când sistemul financiar elen era la un pas de faliment. Intervenţia ascunsă a Uniunii avea scopul de a asigura lichidităţile necesare grupurilor bancare din ţară, într-o perioadă în care depondenţii se grăbeau să îşi scoată banii din conturi.
1. Alocaţie socială de stat pentru unele categorii de cetăţeni. 2. Alocaţie lunară de stat pentru unele categorii de populaţie. 3. Alocaţie socială pentru îngrijirea invalizilor din copilărie de gradul I, pentru îngrijirea la domiciliu a unui copil invalid în vîrstă de pînă la 18 ani cu severitatea I, a invalizilor de gradul I ţintuiţi la pat din rîndul persoanelor care au devenit invalide în urma participării la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl şi a invalizilor nevăzători de gradul I.
În contextul trecerii Republicii Moldova la noile Standarde Naţionale de Contabilitate, Ministerul Finanţelor comunică următoarele: În conformitate cu art. 11 al Legii contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007, care stabileşte competenţa autorităţilor statale privind reglementarea contabilităţi, Ministerul Finanţelor, printre altele:
În 2013, economia moldovenească a avut o evoluţie relativ pozitivă, impulsionată în special de sectorul agricol, care şi-a revenit după seceta devastatoare din 2012. Pe fundalul anului agricol bun s-au dinamizat şi exporturile. Un impuls de creştere a venit şi de la consumul intern susţinut, în mare parte, de transferurile de bani din străinătate, aflate în ascensiune odată cu trecerea pe plus a principalelor economii europene. Prin urmare, factorii economici pozitivi au prevalat asupra crizei politice din prima jumătate a anului. Totuşi, investitorii străini au fost destul de sceptici în a-şi plasa capitalurile în economia moldovenească.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *